x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri 105 companii românești se află în topul Fortune Global 500

105 companii românești se află în topul Fortune Global 500

12 Sep 2019   •   11:34
105 companii românești se află în topul Fortune Global 500

România are 105 companii în topul Fortune Global 500, în timp ce Polonia are 139 de firme, Cehia este prezentă cu 111, iar Slovacia și Bulgaria dețin fiecare 60 de societăți, se arată în comunicatul companiei de consultanță financiară Colliers International. 

Țara noastră urmează trendurile din regiune, iar dintre cele mai performante companii din lume, sectorul Auto înregistrează prezenţa cea mai mare, cu 14 companii active la nivel local, fiind urmat îndeaproape de sectoarele Alimentar, Băuturi & Tutun şi Tehnologic (12 companii din fiecare categorie).

Pe de altă parte, marile companii financiare şi companiile din sectorul de Bunuri de larg consum & Retail sunt foarte slab reprezentate. Companiile din Energie sunt de asemenea relativ absente, cel mai probabil din motive structurale. În ceea ce priveşte ţara de origine a companiilor Fortune Global 500, China este mai slab reprezentată în întreaga regiune în termeni procentuali, iar la fel sunt Canada, Taiwan, Australia şi India. Principalele ţări europene sunt foarte vizibile, aşa cum sunt şi SUA şi Coreea de Sud în majoritatea statelor.

Clasamentul cuprinde cele mai mari  companii din lume în funcție de cifra de afaceri. Numeroase companii din topul Fortune Global 500 prezente în cele 6 ţări ale Europei Centrale şi de Est (ECE) fac parte din sectoarele Auto, Industrial, Alimentar, Băuturi & Tutun, Telecomunicaţii & Media şi Transporturi.
 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: top companii