x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi Investiţiile imobiliare în România depăşesc 117 milioane de euro în trimestrul I 2019, un nivel similar cu Ungaria

Investiţiile imobiliare în România depăşesc 117 milioane de euro în trimestrul I 2019, un nivel similar cu Ungaria

03 Iun 2019   •   19:00
Investiţiile imobiliare în România depăşesc 117 milioane de euro în trimestrul I 2019, un nivel similar cu Ungaria

Volumul investiţiilor imobiliare realizate în România în primul trimestru al anului a fost de 117,5 milioane de euro, situându-se la un nivel similar cu cel consemnat de Ungaria, unde s-au înregistrat 123 milioane de euro, potrivit datelor CBRE, remise luni AGERPRES. 

Piaţa locală de investiţii s-a situat peste cea din Slovacia, care a ajuns la 86,5 milioane de euro în primele trei luni ale anului, dar sub pieţele din Cehia, Austria şi Polonia, fiecare realizând volume investiţionale de peste 700 de milioane de euro. Cea mai importantă tranzacţie vizează sectorul spaţiilor comerciale şi constă în achiziţionarea la nivel naţional a portofoliului de parcuri de retail al Prime Kapital, de către MAS Real Estate, printr-un acord de 113 milioane de euro. 

''Am asistat la un prim trimestru mult mai bun decât în 2018, când în primele trei luni nu s-au înregistrat tranzacţii majore. Într-adevăr, tranzacţia celor nouă centre comerciale ale Prime Kapital este una dintre cele mai mari vânzări de portofoliu din ultimii ani. Totuşi, faptul că aceasta a dominat primul trimestru la nivelul pieţei arată o anumită fragilitate a acesteia, dar şi o oportunitate de creştere. O schimbare notabilă, care a fost anunţată de anul trecut, este decizia unor investitori tradiţionali, ca Globalworth şi NEPI Rockcastle, de a se concentra şi pe alte pieţe, cum este Polonia. Astfel, rămâne loc pe piaţa locală pentru investitori noi, atât români, cât şi din regiune, care vor aduce un suflu nou pe piaţă. Estimăm că nivelul investiţiilor va creşte, în special pe segmentele de birouri şi industrial", a declarat Răzvan Iorgu, managing director al CBRE România. 

Potrivit analizei CBRE, transformările şi tendinţele care se manifestă în ţările de regiune vor influenţa puternic piaţa locală şi în 2019. Cel mai mare volum al investiţiilor din Europa Centrală şi de Est (ECE) a fost înregistrat în T1 de Cehia, cu 963 milioane de euro, urmată de Austria, cu 829 milioane de euro. În ceea ce priveşte repartizarea investiţiilor din ECE în funcţie de sector, spaţiile de birouri conduc clasamentul, având o pondere de 55% din totalul investiţiilor, în primele trei luni din 2019. La o distanţă semnificativă se află investiţiile care au vizat hoteluri (18%), precum şi cele de pe segmentul de retail (15%) şi industrial (6%). Cea mai mică pondere la nivel investiţional este de 3% şi o au proiectele de tip mixed-use şi rezidenţial, tendinţă care persistă de cinci ani. 

În România, randamentul prime (randamentul înregistrat de proiectele de clasă A, din zonele cel mai bine cotate) a scăzut, atât în sectorul spaţiilor comerciale, unde a ajuns la 6,5%, cât şi pentru spaţiile de birouri (7%) şi industriale (7,75%). Cu toate acestea, pe plan local au fost raportate cele mai ridicate valori ale acestui indicator din ECE, semn că piaţa autohtonă mai are loc pentru creştere. 

CBRE Group este cea mai mare companie de servicii comerciale şi investiţii în real estate din lume, pe baza veniturilor din 2017. Compania are peste 90.000 de angajaţi (fără a include afiliaţii), răspunde nevoilor dezvoltatorilor imobiliari şi deserveşte proprietari şi chiriaşi prin intermediul celor peste 450 de birouri (excluzând filialele) din întreaga lume. În România, CBRE oferă o gamă extinsă de servicii integrate, inclusiv administrare şi coordonare de tranzacţii şi management de proiecte, servicii de Design and Build, managementul proprietăţii, administrarea investiţiilor, evaluare, închiriere de proprietăţi, consultanţă strategică, vânzări de proprietăţi, servicii ipotecare şi servicii de dezvoltare.

AGERPRES

×