Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! AcceptX
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Băncile internaţionale de dezvoltare au trimis o scrisoare Bucureştiului în care critică taxa pe bănci

11 Feb 2019

Două mari bănci internaţionale de dezvoltare, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi International Finance Corporation, divizie a Băncii Mondiale, s-au plâns în mod oficial Guvernului României în legătură cu planurile privind o nouă taxă în sectorul bancar, transmite Reuters.

La finele anului trecut, Guvernul de la Bucureşti a stabilit, prin Ordonanţa 114/2018, impozitarea activelor financiare ale băncilor în cazul unui nivel al ROBOR mai mare de 2%, contribuţie numită iniţial de autorităţi "taxă pe lăcomie". Această taxă a fost introdusă împotriva avertismentelor lansate de investitori şi a dus la o depreciere a leului la un minim istoric.

Potrivit Reuters, BERD şi IFC au trimis o scrisoare comună autorităţilor de la Bucureşti în data de 1 februarie 2019 în care îşi prezintă îngrijorările cu privire la taxa pe bănci din România.

"Putem confirma că am trimis o scrisoare împreună cu IFC la data de 1 februarie", a declarat un purtător de cuvânt de la BERD. "Nu putem discuta public conţinutul corespondenţei noastre cu autorităţile şi nu avem alte comentarii la acest moment", a adăugat purtătorul de cuvânt.

BERD deţine participaţii mari la mai multe bănci româneşti iar guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a menţionat luni scrisoarea trimisă de BERD atunci când a criticat din nou planurile Guvernului. "Cei de la BERD au o mare problemă, pentru că în cazul Banca Transilvania, de exemplu, zeci dacă nu sute de mici investitori străini au cumpărat acţiuni pe baza credibilităţii lor. Atunci când au văzut ce s-a întâmplat pe bursă au început să pună întrebări cu privire la cei care au promovat ideea că România are o legislaţie stabilă, responsabilă, predictibilă şi rezonabilă", a spus Isărescu.

Analiştii spun că taxa pe activele bancare ar putea face băncile neprofitabile şi au criticat de asemenea mecanismul complex care leagă taxa de ROBOR. Îngrijorarea este că piaţa interbancară ar putea fi distorsionată de aceste modificări, iar aceste distorsionări ar putea îngreuna sarcina BNR de a analiza impactul deciziilor sale de politică monetară.

BERD este un acţionar la Banca Transilvania, a doua mare bancă din România, încă din 2001 iar anul trecut a preluat o participaţie de 19% la Piraeus Bank Romania de la grupul mamă Piraeus Group.

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a fost înfiinţată în 1991 pentru a investi în fostele state din blocul comunist şi a le ajuta să facă tranziţia la economia de piaţă. În ultimii ani, BERD a început să-şi reorienteze atenţia dinspre fostul bloc sovietic spre Africa de Nord şi Orientul Mijociu. În România, BERD se numără printre investitorii instituţionali de top. Până în prezent, banca a investit aproape 8 miliarde de euro în ţară în peste 400 de proiecte. Numai în 2017 a investit 550 milioane de euro în România. Din această finanţare, peste 500 milioane de euro au fost furnizate sectorului privat, cel mai înalt nivel din ultimii şapte ani.

AGERPRES

Ultima oră
Alte titluri din: Economia
Profit istoric pentru Hidroelectrica Profit istoric pentru Hidroelectrica
Nici o DECIZIE pentru noul ROBOR! Ratele la bănci rămân așa cum sunt acum calculate Nici o DECIZIE pentru noul ROBOR! Ratele la bănci rămân așa cum sunt acum calculate
Mai multe titluri din: Economia
Antena3.ro Relu intrase pe Facebook în vorbă cu o fată pe care voia să o cucerească. Sâmbătă seara era gata de o întâlnire pe cinste, când a văzut cine era "fata" care a venit să-l bucure
Libertatea.ro Frans Timmermans laudă activitatea lui Kovesi și trimite un mesaj pentru România
A1.ro A făcut amor de șase ori pe zi, iar acum viața ei intimă este distrusă. Când a aflat, iubitul ei a fugit cât l-au ținut picioarele - Foto
IncomeMagazine.ro Avertismentul președintelui Asociatiei Analistilor Financiari-Bancari: Nu cumpărați acum locuințe. Preturile vor scădea cel putin cu 25%-30% in urmatorii 2-3 ani
Observator.ro "Veniţi, ne înecăm!". Familie întreagă ucisă de viitură, după ce maşina în care se afla a fost înghiţiţă de ape, în Insula Creta (Video)