x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii 140 de milioane de lei pentru lucrări realizate prin Programul Național de Dezvoltare Locală

140 de milioane de lei pentru lucrări realizate prin Programul Național de Dezvoltare Locală

28 Mai 2020   •   11:17
140 de milioane de lei pentru lucrări realizate prin Programul Național de Dezvoltare Locală

Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, a semnat facturi de peste 140 de milioane de lei pentru decontarea lucrărilor realizate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) la 268 de obiective de investiţii.

PNDL este cel mai important program multianual de finanţare cu fonduri de la bugetul de stat și are ca obiectiv general echiparea unităţilor administrativ-teritoriale cu toate dotările tehnico-edilitare, de infrastructură educaţională, de sănătate, mediu, sportivă, social-culturală şi turistică, administrativă şi de acces la căile de comunicaţie. 

Valorile alocărilor multianuale de la bugetul de stat sunt egale cu sumele înscrise în contractele de finanţare multianuale încheiate între minister şi beneficiarii obiectivelor de investiţii. 

×