x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Bursa de la Bucureşti închide pe roşu ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii

Bursa de la Bucureşti închide pe roşu ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii

12 Apr 2019   •   22:05
Bursa de la Bucureşti închide pe roşu ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii

Bursa de la Bucureşti a închis vineri în scădere pe toţi indicii, iar valoarea tranzacţiilor s-a apropiat de 25 milioane de lei (5,25 milioane de euro), de la 15,53 milioane de lei (3,26 milioane de euro) în şedinţa anterioară.

Cele mai lichide titluri au fost cele ale Romgaz, care au generat schimburi de 5,16 milioane de lei, Fondul Proprietatea, cu 2,66 milioane de lei, şi Banca Transilvania - 2,53 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Transilvania Construcţii, care s-au apreciat cu 15%, Grupul Industrial Electrocontact (+14,63%) şi Condmag (+7,14%).

Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de acţiunile Oltchim, care au pierdut 3,45% din valoare, UAMT (-3,23%) şi SIF2 Moldova (-2,92%).

Indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 acţiuni, a înregistrat o depreciere de 0,73%, la 8.267,38 puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat o descreştere de 0,69%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a închis pe minus cu 0,39%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o depreciere de 0,71%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a pierdut 0,26%. Indicele SIF-urilor, BET-FI, a înregistrat o scădere de 1,44%.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: bursa de valori bucuresti în scadere