x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii “Aroganţă” de expert: cursuri de cultură generală pentru corporatişti

“Aroganţă” de expert: cursuri de cultură generală pentru corporatişti

de Diana Scarlat    |    18 Sep 2017   •   21:23
“Aroganţă” de expert: cursuri de cultură generală pentru corporatişti

Piaţa de cursuri, invadată de necunoscuţi care se prezintă ca experţi în diverse domenii, fără a avea expertiza declarată, mulţi dintre ei, a creat un trend al respingerii acestor oferte. O form de protest unică vine din partea unuia dintre cei mai cunoscuţi headhunteri din România, George Butunoiu, care a lansat o contraofertă, aducând pentru corporaţii cursuri cu specialişti adevăraţi, iar ca răspuns la durata din ce în ce mai scurtă de pe piaţă, a crescut perioada de învăţare până la doi ani.

După cursurile de muzică şi de gramatică, George Butunoiu, prin Societatea Muzicală, vine cu o  nouă provocare, de la 1 octombrie: cursuri de Cultură universală. “Aceste cursuri sunt pentru manageri şi pentru corporatişti, în general, dar şi pentru copiii oamenilor bogaţi care îşi dau seama ce înseamnă cultura generală în dezvoltarea viitoarei cariere. Sunt cursuri de nivel academic, cu durata de doi ani, şi sunt concepute şi predate de profesori adevăraţi, nu de diverşi "guru" sau traineri. Sunt unii dintre cei mai mari şi mai respectaţi profesori din fiecare domeniu, de la universităţile cu prestigiu”, explică George Butunoiu.

Programa este ca la facultate: Filosofie generală, Muzică şi cursuri avansate de muzicologie, Lingvistică (gramatică, pragmatică, stilistică, istoria limbii, dialectologie etc), Literatură universală, Artă universală, Cinematografie universală, Psihologie socială şi Sociologie. “Eu, ca recrutor care evaluează oamenii, parcursurile lor profesionale şi şansele viitoare în carieră, de mai bine de 25 de ani, ştiu mai bine decât mulţi alţii ce diferenţă poate să facă această cultură generală. De aceea am şi conceput acest program, care e acum la al treilea an universitar, şi pe care l-au urmat, spre surprinderea mea, mai mult managerii consacraţi decât cei la început de carieră”, explică specialistul.

 

×