x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Descoperirea României '08 "Puşcătura" goneşte animalele din rezervaţie

"Puşcătura" goneşte animalele din rezervaţie

de Irina Munteanu    |    09 Iul 2008   •   00:00
"Puşcătura" goneşte animalele din rezervaţie
HOTĂRÎRE ● Patronul carierei spune că va continua să exploateze marmură din parc "pînă la moarte"
Undeva mai sus de satul Anieş, pe un drum cu şleauri şi pietre, după ce treci de panoul care anunţă că tot ce e în stînga şi-n dreapta aparţine Parcului Naţional Munţii Rodnei, am găsit o mînă de oameni "puşcînd" muntele. Legea interzice carierele pe teritoriul unui parc naţional, dar patronul a găsit o cale de a muta limitele parcului.

Cum venim dinspre Năsăud spre Rodna, lăsăm în urmă Sîngiorz-Băi şi Maieru, locul unde şi-a scris Liviu Rebreanu romanul Ion, o luăm pe un drum la stînga şi ajungem în Anieş. Chiar la intrare, două table stau una lîngă alta şi se bat cap în cap: una anunţă că ne aflăm în apropierea Parcului Naţional Munţii Rodnei (PNMR), pe alta scrie că mai avem cîţiva kilometri pînă la o exploatare de marmură. Trecem de sat şi, în drum spre carieră, întîlnim gatere unul lîngă altul, munţi de buşteni şi scînduri, dar şi rămăşiţe lăsate la voia întîmplării. Adică talazuri de rumeguş, chiar lîngă albia rîului. "Cînd îşi deschid firma, agenţii economici trebuie să specifice unde vor depozita gunoaiele. Aici, cînd plouă, halda de rumeguş porneşte la vale şi omoară peştele. Apa aceasta poluată este folosită şi ca apă menajeră, şi de băut de săteni. În plus, rumeguşul lăsat la întîmplare urîţeşte peisajul", spune Ioan Muntean, şeful pazei PNMR.

"ARDE MĂĂĂ...".
Mai departe, mai sus, după alte gatere, cînd nu mai ştiam dacă am mers pe drumul cel bun către carieră, ne întîlnim cu un camion şi şoferul său, care ne face semn să oprim. "Vrem să ajungem la carieră, să vorbim cu şeful." "Bine, dar mergeţi repede, că acum puşcă şi cad pietre. Aveţi grijă, mergeţi pe drum, n-o luaţi prin pădure", ne mai spune omul. Mai urcăm cîteva sute de metri, dăm de o construcţie neterminată de beton şi vedem patru oameni care se agită în jurul unor blocuri de marmură. Şeful, Ion Avram, era cocoţat pe o cărăruie, dar a coborît cît să dăm mîna şi să ne prezentăm, pentru că avea treabă. Cei trei colegi ai săi ne-au îndrumat spre "cabană". "Ardeee, măăă..." "Ardeee..." Au mai urmat cîteva clipe de tăcere şi apoi un tunet a zguduit muntele şi fiecare celulă a corpurilor noastre. Nimerisem exact la ora la care, o dată pe zi, cei patru muncitori "puşcă" muntele, desprinzînd marmura rozalie din matca ei. "Din noiembrie pînă în aprilie luăm pauză, că vine iarna şi nu mai putem ajunge aici", spune unul dintre oameni.

"AICI NU MAI E PARC". Întrebăm unde e parcul naţional, ca nişte turişti indiferenţi la crima comisă sub ochii noştri şi dornici să admirăm peisajul. Unul dintre muncitori ne arată cu un semn vag în jur şi ne explică: "Aici nu mai e parc, s-o scos de vreo doi-trei ani cariera din parc, c-o fost ceva probleme". Altceva nu mai ştie să ne spună şi ne indică numele patronului său, care trebuie să aibă răspuns şi la această nedumerire: se poate modifica limita unui Parc Naţional, după ce perimetrul a fost aprobat prin hotărîre de guvern?

În Planul de management al Parcului se specifică: "Prin Decizia Consiliului Ştiinţific al Parcului Naţional Munţii Rodnei, întrunit în data de 21 decembrie 2007, carierele Cormaia şi Anieş (aceasta din urmă fiind cea la care ne referim – n.r.) au fost introduse în zona de dezvoltare durabilă pentru o perioadă de maximum trei ani din momentul aprobării Planului de Management al Parcului, cu condiţia limitării lucrărilor la perimetrul de exploatare actual. Nu vor fi permise alte investiţii decît strict cele care se referă la activităţile specifice exploatărilor de carieră". Şeful pazei parcului ne-a explicat însă că această carieră se află în interiorul parcului şi că "limita Parcului nu poate fi schimbată de Consiliul Ştiinţific, deoarece este stabilită de un for superior, prin hotărîre de guvern". Tot de la Ioan Muntean am aflat că planul de management nu a fost încă aprobat, deşi a fost trimis de un an la Ministerul Mediului. "L-am terminat de elaborat de cîţiva ani, însă ni l-au trimis înapoi, pentru că între timp s-a schimbat legislaţia. Legile spuneau clar că nu e loc de întors în ceea ce priveşte carierele din parcurile naţionale, dar Ordonanţa 57/2007 este mai permisivă", spune Muntean.

ACTIVITĂŢI "TRADIŢIONALE". În Planul de management mai citim că în zonele de dezvoltare durabilă se pot desfăşura activităţi de exploatare a resurselor minerale neregenerabile, "dacă reprezintă o activitate tradiţională". Şeful pazei exclamă: "Dacă şi asta mai e activitate tradiţională!", apoi ne arată că dinamitarea, şi de-ar fi o dată pe lună, nu zilnic, şi tot ar face să dispară orice faună dimprejur. "Animalelor nu le place zgomotul. Explozia poluează fonic, dar duce şi la o poluare a peisajului. Într-un Parc Naţional trebuie să conservi biodiversitatea, nu să distrugi."

Pavel Sîngeorzan, patronul firmei Valsecmar, recunoaşte că se află pe teritoriul Parcului Naţional, dar spune că atunci cînd a concesionat cariera aceasta nu era în parc: "Lucrez acolo din 2003-2004, iar prin 2006 au venit şi mi-au spus că au băgat cariera în parc. Este inadmisibil să faci un parc din birou. Eu am băgat un milion jumătate de euro în această exploatare şi nu puteam să renunţ. Am fost la domnul ministru Korodi şi mi s-a promis că se vor face modificări ale limitelor parcului. Deocamdată sînt prins în planul lor de management cu această activitate, care este tradiţională, mina fiind deschisă din 1971. Cariera nu are impact asupra animalelor. Nu văd cum să nu se rezolve problema pentru un agent economic".

Legea

Ordonanţa 57 din 2007 spune, în articolul 22: "În zonele de dezvoltare durabilă se pot desfăşura următoarele activităţi, cu respectarea prevederilor din planurile de management: a) activităţi de vînătoare, în zonele de dezvoltare durabilă din parcurile naturale; b) activităţi tradiţionale de cultivare a terenurilor agricole şi de creştere a animalelor; c) activităţi de pescuit sportiv, industrial şi piscicultură; d) activităţi de exploatare a resurselor minerale neregenerabile, dacă această posibilitate este prevăzută în planul de management al parcului şi dacă reprezintă o activitate tradiţională". Articolul 28 precizează: "Sînt interzise activităţile din perimetrele ariilor naturale protejate sau din vecinătatea acestora care pot să genereze un impact negativ semnificativ asupra speciilor sălbatice şi habitatelor naturale pentru care au fost desemnate, în lipsa actelor de reglementare specifice".


Atracţii

Parcul Naţional Munţii Rodnei se află în nordul Carpaţilor Orientali; cele mai înalte altitudini sînt atinse în Vîrful Pietrosu – 2.303 metri şi Vîrful Ineu – 2.279 de metri. Din întregul lanţ carpatic, Munţii Rodnei păstrează cel mai bine urmele gheţarilor cuaternari. Relieful glaciar este bine reprezentat pe versantul nordic, unde există importante circuri glaciare: Pietrosu, Buhăiescu, Negoiescu. Lacurile sînt elemente caracteristice ale acestor munţi; cele mai cunoscute sînt: Iezer, Lala Mare, Lala Mică, Ştiol. În parc se găsesc şi specii endemice ale florei, cum ar fi Silene nivalis (Opaiţul Munţilor Rodnei), Festuca versicolor ssp. dominii, Minuartia verna ssp. oxypetala etc. Alte endemite carpatine întîlnite şi în Munţii Rodnei sînt: Centaurea carpatica ssp. carpatica, Centaurea pinnatifida. În 2008 au fost numărate 117 exemplare de capră neagră, faţă de 34 de exemplare în 2004, spune şeful pazei parcului.



 




8  iulie 2008
Flagrant la Graniţă
BILBOR–HARGHITA ● Pe brînci prin zmeuriş, după hoţii de copaci
Am plecat să-i căutăm pe hoţii de lemne. Aflasem de la un cunoscător al locului că aici, în munţii dintre Borsec şi Bilbor, se şterpelesc brazi – şi asta ca să nu spunem "se fură ca-n codru" – şi hop şi noi făcînd pe lupul din pădure să auzim. Şi să vedem mai bine.

Jnepenii – înecaţi în Lacul Ştiol
COTROPITOR ● În 2002, fostul primar a construit un drum prin rezervaţie
În fiecare week-end, împrejurul tăului Ştiol, lac aflat într-o arie protejată prin lege, se adună o mulţime de turişti cu jeep-uri, care lasă în urmă grămezi de gunoaie. Ajung la lac din cauza fostului primar, care n-a ţinut cont că se află într-o arie naturală protejată, şi a intrat cu buldozerul în pajişte.

Uraniu, ultima frontieră
OFICIAL, LE MERGE BINE ● Mina de la Crucea – leucemie, cancer, boli de inimă
Crucea e ultima mină de uraniu funcţională de la noi din ţară. Oficialităţile şi conducerea minei spun că nu sînt probleme de mediu, iar minerii se plîng de toate bolile pămîntului.


7  iulie 2008
Mănăstirea din buza pădurii
PETRU-VODĂ ● Locul unde oamenii au redescoperit adevăratul sens al bisericii şi al slujitorilor săi
Am părăsit Mănăstirea Neamţ sperînd că vom găsi un lăcaş al Domnului fără un aer comercial şi fals şi unde bunătatea, căldura şi credinţa răsar din fiecare piatră de temelie. Am pornit spre Mănăstirea Petru Vodă. La numai cîţiva kilometri.

Gaterul "Sf. Troiţă"
MĂNĂSTIREA NEAMŢ ● Afaceri cu lemn, vin liturgic şi mercurialul, la acatiste
Un prieten îmi spunea cu cîteva zile în urmă că în Neamţ se poate vorbi uşor despre SC Sfînta Biserică SA. Puţine sînt lăcaşurile unde Sfîntul Duh şi buna credinţă se simt ca acasă. În rest, sutanele negre se ocupă cu sfintele afaceri cu lemn, sfinte gatere, sfînta prelucrare a lemnului şi construcţii în ariile protejate.


5 iulie 2008
Rana deschisă din inima Călimanilor
EXPLOATAREA DE SULF ● Salutări din epoca marilor realizări comuniste!
A avut mii de angajaţi şi a aprovizionat cu sulf toată siderurgia românească. Exploatarea din Călimani e azi doar o durere de cap pentru ecologişti.

Uraniul de la Grinţieş
CONTROVERSE ● O mină împarte satul în două tabere
Posibilitatea redeschiderii minei de uraniu de la Grinţieş naşte controverse şi vii discuţii de la autorităţi pînă la sătenii de rînd din localitate. Pe de o parte, e vorba despre bani şi locuri de muncă, pe de altă parte, e vorba despre sănătate şi turism.

Pădurea zimbrilor
Istoria localizează ultimul zimbru vînat în România undeva la începutul anilor 1800. Peste un secol şi jumătate, cîteva exemplare de zimbri sînt aduse din ţările estice, primele trei exemplare venind din Polonia, în anul 1970.


4 iulie 2008
Ceahlăul hoţilor
"ORGANIZARE" ● În Parcul Naţional nu fură nimeni. De capul lui
Ne-am plimbat prin Parcul Naţional Ceahlău fără să plătim taxă. Pentru că nu am mers pe potecile turiştilor, ci pe potecile hoţilor. Hoţii nu plătesc taxă de intrare. Plătesc comision. Noi am fost să constatăm prezenţa hoţilor. De comision să se ocupe Poliţia şi Parchetul.

Averile din pădure
LĂCOMIE ● Din tăierea abuzivă a copacilor de pe Ceahlău se cîştigă bani mulţi şi repede
Pe DN 15, între Piatra-Neamţ şi Topliţa, trebuie să conduci cu grijă. La fiecare curbă îţi iese în faţă cîte un camion supraîncărcat cu buşteni sau cu cherestea. Şi spre Bucureşti şi Constanţa, în jos, şi spre Ardeal şi de acolo mai departe, spre graniţă, în sus. Pădurea se scurge pe şosea în calupuri de cîte 20 de metri cubi, pe patru roţi. Fără număr.

Jos drujbele de pe Ceahlău!
CRIMĂ ECOLOGICĂ ● În Parcul Naţional Ceahlău sînt exploatate, "legal", sute de hectare de pădure
Ceahlăul, muntele sfînt al românilor, deseori asemănat cu Muntele Athos, este supus în ultimii 18 ani agresiunii omului "postrevoluţionar", unei adevărate hoarde de afacerişti veroşi, care vrea să scoată bani şi din piatră seacă. Sub diverse pretexte, multe sub "acoperire legală", aceşti afacerişti au început să stoarcă Ceahlăul de tot ceea ce le-ar putea aduce bani, în primul rînd de "hainele" sale milenare, sute de hectare de pădure fiind deja puse la pămînt.

3 iulie 2008
Gondola lu’ Pinalti
PRIMARUL PD-L DIN PIATRA-NEAMŢ FAULTEAZĂ NATURA
La Piatra-Neamţ, afacerea bate mediul. Primarul Gheorghe Ştefan (PD-L) a pus în operă proiecte fără avize de mediu. Pentru a-şi desăvîrşi planurile, a ras de pe faţa pămîntului rezervaţia fosiliferă Cozla şi a construit cu 12 milioane de euro o telegondolă care sfidează natura. Următoarea ţintă: Vîrful Pietricica.  


2 iulie 2008
Asediul tenace al factorului "om"
INTRUZIUNE ● Gunoaie, zgomot, focuri în pĂdure, trasee prin habitate
Lacul Roşu e ameninţat de turiştii care aruncă gunoaiele la întîmplare, dar şi de tăierile ilegale de păduri. Aluviunile aduse de ploaie de pe munte nu mai pot fi stăpînite, din cauza defrişărilor masive, şi riscă să sufoce lacul.

Cum să cumperi o floare de colţ
ACOPERIRE ● La Bicaz-chei, minorii sînt folosiţi în comerţul ilegal
În Cheile Bicazului, lipite de stîncă, gheretele din lemn încărcate cu ii, oale de lut şi cu tot felul de chinezării le fac turiştilor cu ochiul. Desfăşurat chiar pe teritoriul Parcului Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş, comerţul ambulant poluează şi încurajează comerţul cu plante ocrotite de lege.

Sturionul de Oltina
PASIUNE ● Undeva, în sud-vestul Dobrogei, un român creşte pui de morun, cegă, nisetru şi păstrugă
La Oltina de Constanţa, un inginer s-a apucat de o afacere căreia nu mulţi îi dau sorţi de izbîndă. Pasionat de piscicultură, Dan Mirea creşte pui de sturion pentru consum şi pentru a repopula Dunărea.

Bomba ticăie la Săvineşti
CONTRACRONOMETRU ● Cadou de la armată: 18,6 tone de deşeu periculos
Într-un depozit de pe platforma industrială a Săvineştiului, localitate aflată la 15 km de Piatra-Neamţ, au rămas moştenire de la fostul Institut de Cercetări Chimice aproape 40 de tone de substanţe periculoase.


1 iulie 2008
Roşiile şi Cernobîlul, duşmanii Galaţiului
EXPLICAŢIILE PREFECTULUI ● Vîntul îi scapă pe localnici de poluarea de la Arcelor Mittal
Prefectul de Galaţi, Gabriel Panaitescu, fost comisar-şef al Gărzii de Mediu, susţine că modul în care bate vîntul în oraşul de la Dunăre trimite cea mai mare parte a poluării produse de Arcelor Mittal departe de judeţ. Prefectul mai spune că numărul mare de gălăţeni bolnavi se poate explica şi prin alimentele pline de chimicale pe care aceştia le consumă. Pentru bolile oamenilor din judeţ, prefectul mai acuză Cernobîlul şi traficul rutier intens.

Movilenii de lîngă Mittal
SIDERURGIE ● Halda de zgură le taie nu numai respiraţia movilenilor, ba chiar şi setea
Sănătatea scîrţîie. Agricultura se tîrîie. Un miros greu se întrepătrunde hoţeşte şi începi să te obişnuieşti cu el.

La Galaţi, poluarea continuă
NOXE ● Privatizarea Sidex nu a adus nimic nou
Gălăţenii inspiră, în continuare, nonstop, noxe de furnal. Privatizarea combinatului siderurgic de la marginea oraşului nu le-a adus nimic nou, nimic bun. Dimpotrivă, parcă, în ultimii ani, pe coşurile de evacuare ale colosului siderurgic iese şi mai mult fum, şi mai multe gaze, care de care mai otrăvitoare, pîrjolind totul în jur. Autorităţile locale de mediu consideră însă că "totul este în regulă", că, în general, "parametrii de poluare sînt normali".

Proiect de lux în rezervaţia Grindu
DELTA DUNĂRII ● Cartier de vile sau staţiune la nord de Constanţa
Nebunia imobiliară a cuprins şi Grindu Chituc, zonă situată la nord de Constanţa. Parte a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, grindul este una dintre cele mai valoroase teritorii ale României, zona fiind inclusă în patrimoniul mondial UNESCO. La fel de valoros este şi pentru dezvoltatorii imobiliari, care "coc" aici un megaproiect.


28 iunie 2008
În patria trîntorilor, albina e falimentară!
AFACERE ANEMICĂ ● Apicultorii – subvenţii condiţionate şi concurenţă chinezească
Negustorii oferă preţuri mici pentru produsele apicole, subvenţiile sînt condiţionate, iar China, Argentina şi, mai nou, ţările africane trimit în România miere de calitate mai slabă, dar la preţuri foarte mici.


27 iunie 2008
Canaraua din sînul viperelor
DEZINTERES ● Rezervaţia naturală nu s-a „ridicat“ la statutul de sit arheologic
Tropăind printr-o Dobroge prietenoasă, unde secolele se împletesc într-un „nu-ştiu-ce“, care fascinează şi care îmbie să descoperi şi noul, şi anticul, iar verdele se stacojeşte, iar stacojiul se pierde în galben, există un loc care ne face să uităm cine sîntem şi ne duce departe de treburile lumeşti. Se deschide, deşi pare că te înconjoară. Te respinge, deşi parcă te înghite. Te alină, deşi pare să te respingă.   

Hagienii gunoaielor
PUTE, DAR FACE BANI ● Rezervaţie „protejată“ de vecini duhnitori
Dacă vrei să faci la mare şi altceva decît plajă şi-ţi plac junglele, încearcă rezervaţia de la Hagieni, aflată la 10 km de Mangalia. Dar ţine-te de nas pînă ajungi la pădure, ca să nu-ţi vomiţi vacanţa prin gropile de gunoi.

Dinozaurii din stînci
DEGRADARE ● Faleza fosiliferă din Cernavodă se prăbuşeşte încet, dar sigur
Puţini sînt cei ce ştiu că atunci cînd vin spre mare, dacă-şi aruncă privirea în dreapta, la malul în care se înfige podul de la Cernavodă, văd o rezervaţie fosiliferă care te lasă să citeşti în stîncă o istorie care te duce pînă hăt, departe, la vremurile cînd reptilele gigantice erau stăpînii Terrei.


26 iunie 2008
La grătar în Rezervaţia Fîntîniţa – Murfatlar
BĂTAIE DE JOC ● Fripturiştii lasă în urma lor stive de gunoaie care distrug aria protejată
De cum dă firul ierbii şi soa­re­­le începe să dez­mor­ţeas­că pofta de viaţă a vie­tă­ţilor mai mici sau mai mari, fie ele miriapode, apode sau bi­pe­de, week-end de week-end, Re­zer­va­ţia Fîntîniţa – Murfatlar se află sub ase­diu. Sute de oameni se nă­pus­tesc asu­pra pădurii, strivind monumentele na­tu­rii sub roţile maşinilor.   

Delta, încă folosită pentru agricultură
TULCEA ● Reconstrucţia ecologică a fost abandonată 
Visul lui Nicolae Ceauşescu, acela de a face din Delta Dunării unul dintre grînarele României, este încă o realitate, la mai bine de 18 ani de la moartea dictatorului.

Volbura de nisip
PLAJA SULINA ● Protecţie ecologică vs investiţii 
Ultima plajă sălbatică a Eu­ropei, cea de la Sulina, este de mai mulţi ani în pericol. „Chitit“ să scoată localitatea din sărăcia în care se zbate, primarul singurului oraş din Delta Dunării aprobă de ani buni tot felul de proiecte de dezvoltare a plajei. Acestea sînt însă oprite de autorităţile de mediu, fie că e vorba de hoteluri, de parcuri eoliene sau de aerodrom.


25 iunie 2008
Căcănăria şi cimentul sting Luminiţa
Se ajunge uşor la Luminiţa. Laşi Petromidia în dreapta, faci prima la stînga pe un drum de ţară, mergi, mergi, mergi – o ţii drept! –, dai de maşini de mare tonaj care scot gaze şi nori de praf ca un suprapoderal înnebunit după iahnie. Apoi treci pe lîngă Căcănărie, gîndindu-te cum ar fi dacă toţi oamenii de pe pămînt ar mînca numai iahnie. Şi intri liniştit în Luminiţa.

Ski-jet-ul şi căluţul de mare
DIFICULTĂŢI ● Birocraţie şi neputinţă în sancţionarea intruşilor în rezervaţie
Gard în gard cu portul Mangalia, mal în mal cu bulgarii, pe o suprafaţă de 5.000 de hectare se întinde ditamai rezervaţia marină, unica de acest fel din ţara noastră. Şi dacă tot o avem, de ce să nu o protejăm, ar zice unii, sau de ce să nu ne batem joc de ea, ar zice alţii.

Coasta se surpă cu ajutor de la oameni
INUTIL ● Planul naţional de gospodărire integrată a zonei nu s-a aplicat
150-300 de metri. De la această distanţă îţi permitea o lege din 2001 să construieşti pe faleza de la malul Mării Negre. Betoane, lemn, orice.


24 iunie 2008
Ucigaşii de delfini
Pescarii cu Lexus ucid delfinii cu lăcomie în timpul pescuitului de calcan. De cele mai multe ori, aceste vietăţi sfîrşesc putrezind de plaje. În Cheile Dobrogei, un afacerist local, construieşte un lac fără acord de mediu şi spune că nu are nevoie de avizul vreunui "imbecil colorat politic".

Cheile Dobrogei pier pe mîna politicului
TRASEU ● Din rezervaţia domesticită în civilizaţia sălbatică
Omul de afaceri Cameliu Babinciuc îşi construieşte, sfidînd legea, hotel şi cîrciumă, heleşteie şi birouri în coasta Rezervaţiei Cheile Dobrogei. El nu se teme că îşi va pierde banii. Chiar fără avizele necesare, construieşte diguri şi mută albia Rîului Casimcea. A cheltuit pînă acum, conform declaraţiei sale, două milioane de euro. Şi merge mai departe.

Grîu eco: 9.200 de kilograme la hectar
NECESITATE ● Fără subvenţii, fermierii eco se vor întoarce la producţia convenţională

Şapte fermieri din Tulcea fac agricultură ecologică de patru ani; s-au adunat într-o asociaţie, Delta Dunării Organics, pentru a trece împreună peste lipsa de subvenţii de la stat şi peste preţul mare al îngrăşămintelor şi insecticidelor eco. Se încăpăţînează să cultive cereale, soia şi coriandru, pe care le exportă în ţările unde oamenilor le pasă ce mănîncă.


23 iunie 2008
Prădătorii de la Cheile Dobrogei
În buza rezervaţiei Cheile Dobrogei se construieşte ilegal un lac artificial de agrement, garnisit cu toate acareturile unui viitor complex turistic care va modifica habitatul zonei protejate. Deşi nu are un aviz de mediu, omul de afaceri constănţean Cameliu Babinciuc excavează zona cu aceeaşi determinare ca la Canalul Dunăre – Marea Neagră şi declară că oricum el va ieşi victorios.

Templele naturii şi duşmanii lor naturali
MANIFESTUL CARAVANEI ● Nu vrem să trăim într-o ţară împuţită, sufocată de gunoaie, mutilată de buldozere şi otrăvită de poluare
Am pornit la drum în Caravana Jurnalul Naţional, pentru al cincilea an consecutiv, să descoperim pentru voi România. De astă dată, treaba noastră este să vă povestim, în cuvinte şi imagini, despre România verde, despre prietenii şi duşmanii ei.

×