Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! AcceptX
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Expoziție-eveniment la Rezidența BRD Scena9: „Mattis Teutsch. Avangardă și realism constructiv”

Autor: MAGDALENA POPA BULUC
10 Sep 2019

Fundația9 prezintă, în perioada 12 septembrie – 25 octombrie 2019, la Rezidența BRD Scena9 (str. I.L.Caragiale 32), expoziția „Mattis Teutsch. Avangardă și realism constructiv”, proiect dedicat operei artistului brașovean Hans Mattis Teutsch, care aparține avangardei istorice europene. Vernisajul va avea loc joi, 12 septembrie, începând cu ora 19.00.

Născut în Transilvania multietnică, Mattis Teutsch (1884-1960) este pictor, grafician, sculptor și teoretician al artei. Asemănat lui Kandinsky, numele lui este asociat cu arta abstractă interbelică, pentru care este recunoscut internațional. Începând cu anii 1930, creația sa se continuă într-un constructivism utopic, poziție de avangardă pe care încearcă să se păstreze, în pofida neînțelegerii, până la sfârșitul vieții, ca apoi să fie perceput ca prea aproape de realismul socialist.

Recuperarea acestei ultime perioade de creație este miza centrală a proiectului prezentat la Rezidența BRD Scena9. Acesta se fundamentează pe expunerea conținutului cercetării interdisciplinare a artistului Szilárd Miklós asupra lucrărilor realizate de Hans Mattis Teutsch, iar expoziția e curatoriată de Mircea Nicolae.

Cercetarea se axează pe ultima perioadă de producție artistică a lui Mattis Teutsch desfășurată în România aflată sub regimul comunist. De asemenea, cercetarea urmărește și percepția acestor lucrări în practica muzeală și patrimonială din România și Ungaria, din 1960 până astăzi. Nu în ultimul rând, expoziția reprezintă o alternativă la absența unor cercetări instituționale muzeografice asupra operei târzii a lui Mattis Teutsch.

 

Expoziția va beneficia de lucrări și documente împrumutate din muzee și colecții private, cum ar fi Muzeul de Artă Brașov, Muzeul Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe, Colecția Familiei Mattis Teutsch, Brașov, Colecția Irina Lukász, Cluj, Colecția Rechnitzer, Győr, Galeria MissionArt din Budapesta și Arhiva Mattis Teutsch - Tibor Almási, Győr. De asemenea, expoziția va fi itinerată în luna ianuarie 2020 la Muzeul Kassák din Budapesta.

Szilárd Miklós (Miercurea Ciuc, 1981) a studiat grafică la Universitatea de Artă și Design din Cluj (2000-2004). În prezent este doctorand la Universitatea de Artă din Budapesta cu o teză despre instituționalizarea artei contemporane din România, cu focus pe festivalurile de performance din anii 1990 și continuarea lor prin arhive. În proiectele sale recente cercetează autori a căror carieră a fost străpunsă de „punctul zero al istoriei”. Acestea includ proiecte despre regizorul de filme documentare Ștefan Fischer (Casa Tranzit, 2017) sau artistul avangardist Hans Mattis Teutsch (OFF Biennale / Art Encounters, 2017).

 

Mircea Nicolae (Curtea de Argeș, 1980) e absolvent al Facultății de Litere, Universitatea București (1998 – 2002) și a obținut un Master (2002 – 2004) în Antropologia Spațiului Sacru de la Institutul de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu. În prezent este doctorand la Universitatea Națională de Arte cu o teză despre muncă și libertate artistică, pentru scena de artă din România, între 1944 – 2010. În practica sa artistică dintre anii 2006-2009, Mircea Nicolae a dezvoltat o serie de o sută de intervenții în spațiul public și în spații părăsite. Prin gesturi anonime, acestea investigau structura socio-politică a orașului București, dar și spațiul mai intim al istoriei afective personale.

 

Ultima oră
Alte titluri din: Arte Vizuale
Povestea lui Brâncuși, scoasă la licitație Povestea lui Brâncuși, scoasă la licitație
Expoziție de pictură Ludovico Fusco - Locurile memoriei Expoziție de pictură Ludovico Fusco - Locurile memoriei
Mai multe titluri din: Arte Vizuale
Antena3.ro Directoarea de școală păstra în telefon fotografii indecente a unei adolescente de 16 ani. Adevărul a ieșit la iveală când mama fetei a făcut descoperirea din întâmplare
Libertatea.ro Andreea Antonescu a sunat la 112 și a anunțat că este sechestrată. Incredibil ce au descoperit polițiștii când au ajuns la apartament
A1.ro Roxana, polițista din Târgu Mureș e o adevărată bombă-sexy! Cum s-a pozat blonda de la MAI
IncomeMagazine.ro BestJobs: Speranța de angajare a tinerilor a crescut în 2019
Observator.ro Fostul jucător de rugby Rowan Baxter şi-a ucis soţia, cei trei copii, apoi şi-a luat viaţa (Video)