x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Suita evenimentelor prilejuite de Ziua Culturii Naționale, la Chișinău

Suita evenimentelor prilejuite de Ziua Culturii Naționale, la Chișinău

de Magdalena Popa Buluc    |    15 Ian 2019   •   15:11
Suita evenimentelor prilejuite de Ziua Culturii Naționale, la Chișinău

ICR Chișinău în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din Moldova, Muzeul Național al Literaturii Române M.Kogălniceanu și Vinăria Purcari organizează comemorarea Poetului Național Mihai EMINESCU, pe 15 ianuarie 2019 după următorul program

Ora 10.00. Aleea Clasicilor Literaturii Române. Bustul Poetului Național Mihai  Eminescu. Depuneri de flori și recital poetic

Ora 11.00. Rondul de la statuia lui Ștefan cel Mare și Sfânt.

Expoziția Mihai Eminescu - în mine bate inima lumii.  

Ora 12.00.  Muzeul Național al Literaturii Române  Mihail Kogălniceanu din Chișinău (Casa Scriitorilor, st. 31August 1989, nr. 98).

Inaugurarea expoziției de cărți, fotografii și documente literare Aron Pumnul și Mihai Eminescu (din colecțiile Muzeului),
Simpozionul Științific Național Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină”… Aron Pumnul (200 de ani de la naștere) – Mihai Eminescu vor conferenția Vasile Tărâțanu Aron Pumnul și Mihai Eminescu – gemeni ai spiritualității române și Octavian Onea – Genealogia familiei Petriceicu Hasdeu de Aron Pumnul – momentul începuturilor admirației eminesciene față de Bogdan Petriceicu Hasdeu.

 

”Războiul monumentelor”

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” Chișinău în colaborare cu  Muzeul Național al Literaturii Române ”Mihail Kogălniceanu” din Chișinău organizează, pe data de 15 ianuarie 2019, ora 12.00,  pentru a marca Ziua Culturii Naționale, lansarea albumului monografic ”Războiul monumentelor”. Volumul a fost elaborat de doctorandul  Iulian Rusanovschi (Chișinău)  pe baza materialelor de arhivă de la București, Iași și Chișinău. Lucrarea descrie soarta monumentelor care existau în perioada interbelică în județele Basarabiei după ocuparea acestui ținut de către sovietici.Marturiile  fotografice , demersul știintific  riguros și organizat  aduc incă o dată dovezi grăitoare ale distrugerii unor simboluri  dar si a unei  incoerente strategii in ce privește patrimoniul național al Republicii Moldova.

 

Expoziția artistului plastic Vasile Rață la Muzeul Național de Artă al Republicii Moldova

ICR Chisinău, în colaborare cu Muzeul Național de Artă al Republicii Moldova, organizează pe data de 16 ianuarie 2019, ora 16.00, în incinta muzeului, vernisajul expoziției artistului plastic Vasile Rață. Evenimentul marchează Ziua Culturii Naționale și preluarea, începând cu 1 ianuarie 2019, a  președinției Consiliului UE de către România, la 12 ani de la aderarea sa la Uniunea Europeană.

Vasile Rață este un umanist al timpurilor noastre, este un elocvent homo universalis, care vrea să înțeleagă și să exprime tot ceea ce descoperă în comportamentul semenilor săi.  Parcursul artistic al creatorului este punctat de expoziții personale și participări la expoziții și rezidențe internaționale cum ar fi: Academia de Arte Brera, Italia, Museum of Young Art Viena (MOYA), Muzeul de artă Modernă din Belgrad, Muzeul Chosun Ilbo de la Seoul, Coreea și altele.

În cadrul vernisajului va fi lansat un album dedicat creației artistice de până acum a pictorului Vasile Rață.

Durata expoziției: 16 ianuarie 2019 - 15 februarie 2019

 

Expoziția ” 100 cămăși basarabene salvate de la dispariție

 Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău în colaborare cu Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău, Societatea de Etnologie din Republica Moldova și Comunitatea ”Șezătoarea” din Republica Moldova  organizează, pentru a marca Ziua Culturii Naționale, o inedită expoziție de cămăși (ii) basarabene. 

Expoziția își propune să prezinte tuturor celor interesați de domeniul perpetuării costumului autentic românesc în spațiul de la est de Prut, în special meșterilor populari, colectivelor etnofolclorice, operatorilor culturali și cercetătorilor lucrări de mare complexitate estetică executate excelent după vechile modele, pe măsura moștenirii istorice.

 Din luna  martie  2017 în cadrul Comunității ”Șezătoarea” din Republica Moldova,  Au fost cusute cămăși (ii) pentru femei, bărbați și copii, de diferite tipuri,  s-a dat o mare importanță cămășii cu altiță, ca fiind cea mai frumoasă haină de sărbătoare pentru femei și fete, care urmează să fie propusă de către Republica Moldova și România, în comun,  pentru a fi inclusă în Lista reprezentativă UNESCO a patrimoniului cultural imaterial al umanității. Aria geografică a acestor lucrări cuprinde localități din raioanele: Briceni, Ocnița, Soroca, Edineț, Telenești, Fălești, Strășeni, Ungheni, Orhei, Anenii Noi, Cahul, dar și din județele de altă dată ale Basarabiei: Hotin și Ismail.  Cele 100 de cămăși basarabene  au fost realizate folosind izvoade vechi (fotografii, desene, schițe, cămăși deteriorate, părți din cămăși), având fiecare caracter de unicat. 

 Vernisajul expoziţiei va avea loc pe data de 16 ianuarie  2019, ora 11.00,  la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău.

Durata expoziției : 16.01.2019 - 15.02.2019

 

Concert simfonic „Valori românești și europene”, la Chișinău

ICR Chisinău și Ambasada României în Republica Moldova organizează pe data de 16 ianuarie 2019, ora 18.00, în incinta Sălii cu Orgă din Chișinău, concertul simfonic „Valori românești și europene” pentru a celebra Ziua Culturii NaționaleEvenimentul marchează și preluarea, începând cu 1 ianuarie 2019, a  președinției Consiliului UE de către România, la 12 ani de la aderarea sa la Uniunea Europeană.

Concertul festiv este susținut de Orchestra Națională de Cameră, condusă de  maestrul Cristian Florea, Corul Național de Cameră, condus de Ilona Stepan, avându-i ca soliști pe cunoscuții artiști: organista Anna Strezeva, flautistul Ion Negură, naistul Ștefan Negură, violoncelistul Cristian Florea, acordeonistul Eugen Negruța, tânărul violonist Gabriel Luță.

Programul concertului reunește creații ale unor mari compozitori:

G. ENESCU. Preludiu la unison ; V. CIOLACU. Poem festiv; J. S. BACH. Concert Brandenburgic Nr 3 partea I; J. HAYDN. Concert pentru cello si orchestra C-dur partile II –III; W. A. MOZART. Concert pentru flaut si orchestra G-dur partea I; M. RAVEL. Pavane; A. L. DVORAK. Serenada partea I si II; M. K. OGINSKI. Poloneza;  A. VIVALDI. Simfonia in G dur; T. CHIRIAC. De la Tiras pana la Tissa, fragment; G.T.HOLST ST.Paul's suite I parte; P.SARASATE. Melodii lăutărești; F. LISZT. Rapsodia nr. 2.

×