Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! AcceptX
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

A apărut Ziua răzbunării, un thriller diferit de tot ce a scris JOHN GRISHAM până acum

Autor: MAGDALENA POPA BULUC
07 Noi 2019

Pete Banning este fiul preferat al oraşului Clanton – erou decorat în
cel de-Al Doilea Război Mondial, exponent al unei familii importante din
zonă, fermier de succes, tată, soţ şi totodată membru de vază al
Bisericii Metodiste.

El revine acasă din război, în orăşelul său natal din Mississippi, şi îl ucide pe predicatorul metodist al comunităţii aparent fără niciun motiv. După ce este condamnat, confruntându-se cu moartea prin spânzurare, respinge oferta guvernatorului de a-i fi comutată pedeapsa dacă îşi divulgă motivul şi singura sa declaraţie – în faţa şerifului, a avocaţilor săi, a judecătorului şi a familiei – rămâne „Nu am nimic de spus". El pare să nu se teamă de moarte şi e gata să ia cu el în mormânt motivul secret al crimei comise. Călătoria incitantă prin care ne însoţeşte John Grisham ne poartă din junglele din Filipine şi tranşeele războiului până în lumea plină de secrete a unui azil de boli mintale şi sălile de tribunal în care avocaţii încearcă disperaţi să îi salveze viaţa lui Pete Banning.

 

 Iată ce spune autorul despre romanul Ziua răzbunării, într-o scrisoare adresată cititorilor din lumea întreagă: 

 Dragă cititorule,

 Acum 30 de ani, când am scris Și vreme e ca să ucizi, nu mi-am închipuit că vor urma atâtea altele după acest roman. Nici acum nu știu, ca să fiu sincer.

Ziua răzbunării e romanul cu numărul 40 și, ca să sărbătorim această cifră rotundă, îi voi duce pe cititori acolo unde am început, în Ford County, Mississippi. Cu toate acestea, cartea este foarte diferită de celelalte, în primul rând pentru că acțiunea are loc înainte să mă nasc.

În urmă cu mulți ani, am auzit despre o crimă fără sens petrecută într-un orășel din apropiere. Un bărbat apreciat în comunitate își ucide un prieten, și el o personalitate a locului. Motivul acestei crime nu este nici astăzi cunoscut. Povestea aceasta m-a urmărit de atunci și pentru că nu aveam toate datele, am făcut ceea ce face orice scriitor. Am „furat-o” și am completat spațiile goale. Adevărul este că nu știu ce s-a întâmplat cu adevărat. Ceea ce știu este că mi-a plăcut enorm să-mi închipui cum ar fi putut decurge lucrurile. Era o poveste prea bună ca să o ignor.

Sper că te vei bucura cititind-o. Între timp, eu pregătesc romanul cu numărul 41 (The Guardians, lansată pe 15 octombrie în Statele Unite).

JOHN GRISHAM

 

Fragment din carte.

CAPITOLUL 1

Într-o dimineață friguroasă de la începutul lunii octombrie 1946, Pete Banning s-a trezit înainte de răsăritul soarelui, fără chef să se mai culce din nou. Privind spre tavanul întunecat, a rămas multă vreme în mijlocul patului și s-a întrebat pentru a mia oară dacă avea curajul necesar. În cele din urmă, când primele raze de soare ale zorilor s-au strecurat pe fereastră, a acceptat cu un aer solemn realitatea că sosise vremea de a ucide. Necesitatea de a trece la fapte devenise atât de copleșitoare, încât nu putea continua să respecte rutina dimineții. Nu putea rămâne același om decât după ce comitea fapta. Planificarea era simplă, însă greu de imaginat. Șocul provocat de crimă avea să persiste decenii și să schimbe viețile celor pe care îi iubea, dar și pe ale multora la care nu ținea. Notorietatea avea să dea naștere unei legende, deși el nu-și dorea să devină faimos. Sigur, potrivit caracterului său, ar fi vrut să nu atragă deloc atenția, însă acest lucru nu era posibil. Nu avea de ales. Adevărul i se revelase treptat, iar după ce îl înțelesese pe deplin, crima devenise la fel de inevitabilă ca și răsăritul soarelui. Ca întotdeauna, s-a îmbrăcat fără grabă, pentru că piciorul rănit în război îi era înțepenit și îl durea după noaptea petrecută în pat, apoi a mers prin casa cufundată în întuneric spre bucătărie, unde a aprins un bec slab și a pus de cafea. Pe când cafeaua fierbea, a rămas drept ca un stâlp lângă masa pentru micul dejun, cu mâinile împreunate la ceafă, apoi și-a îndoit cu grijă ambii genunchi. A ZIUA RĂZBUNĂRII 7 făcut o grimasă când durerea a pornit dinspre coapse spre glezne, dar a rămas în acea poziție de genuflexiune vreme de zece secunde. S-a relaxat, apoi a procedat la fel de câteva ori, lăsându-se de fiecare dată tot mai jos. În piciorul stâng avea tije metalice, iar în cel drept, un șrapnel. Și-a turnat cafeaua, a adăugat lapte și zahăr, apoi a ieșit afară, pe veranda din spate, unde a rămas lângă trepte și a contemplat pământul pe care îl avea. Soarele apărea dinspre est, iar o lumină gălbuie cădea peste marea de alb. Câmpurile erau pline de bumbacul alb ca zăpada, iar Pete nu putea decât să zâmbească de fiecare dată când se gândea la recolta-record. Însă în ziua aceea nu aveau să apară zâmbete, ci doar lacrimi – și încă multe. Însă renunțarea la crimă ar fi însemnat un act de lașitate, ceva de neconceput pentru el. A sorbit din cafea și a admirat pământurile ce îi aparțineau, simțindu-se liniștit grație siguranței pe care i-o ofereau. Sub pătura de alb se afla un strat de pământ negru și bogat, care aparținuse familiei Banning vreme de peste o sută de ani. Cei în drept urmau să îl smulgă de acolo și probabil să îl execute, însă pământul lui avea să dăinuie pe veci și să îi sprijine familia. Mack, ogarul lui pătat, s-a trezit și i s-a alăturat pe verandă. Pete i-a vorbit și l-a mângâiat pe cap. Capsulele plantelor de bumbac plesneau și așteptau să fie culese, astfel că, foarte curând, echipe de oameni aveau să le încarce în căruțe pentru a fi transportate departe. Când era mic, Pete călătorea în căruțe cu negrii, târând sacii cu bumbac douăsprezece ore pe zi. Oamenii familiei Banning erau fermieri și latifundiari, dar și oameni muncitori, nu doar plantatori moderni, ducând o viață decadentă ce le era accesibilă doar prin sudoarea altora. Sorbind din cafea, a urmărit zăpada căzută ce devenea tot mai albă pe măsură ce se însenina cerul. În depărtare, dincolo de staulul vitelor și de adăpostul păsărilor, a auzit vocile negrilor care se strângeau la șopronul tractoarelor, pregătindu-se pentru încă o zi lungă de muncă. Femei și bărbați, oameni pe care îi cunoștea de o viață, muncitori săraci lipiți pământului, ai căror strămoși trudiseră pe aceleași pământuri de un veac. Ce avea să se întâmple cu ei după 8 JOHN GRISHAM crimă? Nimic, de fapt. Supraviețuiseră cu puține resurse și nu știau să facă altceva. A doua zi aveau să se strângă într-o tăcere uimită, în același timp și în același loc, și să șoptească în preajma unui foc; apoi aveau să se îndrepte spre câmpuri, îngrijorați, neîndoielnic, dar la fel de dornici să își continue truda și să își primească salariile. Culegerea bumbacului avea să continue, la fel de netulburată și de abundentă. Și-a terminat cafeaua, apoi a așezat ceașca pe balustrada verandei și și-a aprins o țigară. S-a gândit la copiii lui. Joel era în ultimul an la Universitatea Vanderbilt, iar Stella era în anul doi la Hollins. Se simțea recunoscător pentru că ei se aflau atât de departe. Aproape că le putea simți teama și rușinea pentru faptul că tatăl lor era întemnițat, însă era încredințat că aveau să supraviețuiască, la fel ca lucrătorii de pe terenurile lui. Erau inteligenți și se adaptau ușor, iar proprietatea avea să le revină tot lor. Aveau să își încheie studiile, să se căsătorească avantajos și să prospere. Trăgând din țigară, și-a ridicat cana cu cafea, a revenit în bucătărie și s-a dus spre telefon ca să o sune pe Florry, sora lui. Era miercuri, ziua în care se întâlneau pentru a lua micul dejun împreună, așa că i-a confirmat că va ajunge la ea foarte curând. A scurs zațul din cană, și-a mai aprins o țigară, apoi și-a luat jacheta de lucru din cuierul de lângă ușă. Împreună cu Mack, a traversat curtea din spate către drumul care ducea dincolo de grădina în care Nineva și Amos cultivau suficiente legume cât să îi hrănească pe membrii familiei Banning – și nu numai. A trecut pe lângă grajdul vitelor și l-a auzit pe Amos vorbindu-le vacilor în timp ce se pregătea să le mulgă. Pete l-a salutat, apoi au discutat puțin despre un grăsun care trebuia ales spre sacrificare în sâmbăta următoare. A continuat să meargă fără să șchiopăteze, deși îl durea piciorul. La garajul pentru tractoare, negrii se adunaseră în jurul unei gropi în care ardea un foc și se tachinau unul pe altul, sorbind cafea din căni din cositor. Cu toții au amuțit când l-au văzut. Câțiva dintre ei i-au spus: „’Neața, domnule Banning“, iar el le-a răspuns. Oamenii aceia purtau salopete vechi și murdare, iar femeile lor, rochii lungi și pălării din pai. Nimeni nu purta încălțări. Copiii și adolescenții ZIUA RĂZBUNĂRII 9 stăteau în apropierea unei căruțe, ghemuiți sub o pătură, cu ochii cârpiți de somn și cu fețele solemne, îngroziți de încă o zi de cules bumbac. Pe proprietatea Banning exista o școală pentru negri, a cărei înființare fusese posibilă prin generozitatea unui evreu bogat din Chicago; iar tatăl lui Pete dăduse îndeajuns de mulți bani pentru a o vedea ridicată. Familia Banning insistase ca toți copiii negri de pe proprietatea lor să meargă la școală cel puțin până în clasa a opta. Însă în luna octombrie, când nu conta nimic în afară de culegerea bumbacului, școala era închisă, iar elevii ei se aflau cu toții pe câmp. Pete a vorbit cu glas scăzut cu Buford, șeful de echipă alb. Au discutat despre vreme, despre cantitatea de bumbac recoltată în ziua precedentă și despre prețul lui la bursa de mărfuri din Memphis. În perioada recoltării nu existau niciodată suficient de mulți culegători, iar Buford aștepta un grup de lucrători albi care urmau să vină cu un camion de la Tupelo. Îi așteptase să vină în ziua precedentă, dar ei nu apăruseră. Se zvonea că un fermier aflat la câțiva kilometri depărtare le oferea un cent sau doi în plus pe kilogram, însă astfel de știri erau deseori lipsite de temei în perioada recoltării. Echipele de culegători munceau din greu o zi, pentru a dispărea în următoarea, însă apoi reveneau, în funcție de fluctuațiile prețului. Cu toate acestea, negrii nu aveau posibilitatea de a se tocmi, astfel că se știa că familia Banning îi plătea pe toți la fel. Motoarele celor două tractoare John Deere au pufnit, căpătând viață, iar lucrătorii s-au urcat în remorcă. Pete i-a urmărit în timp ce dispăreau, îndepărtându-se prin zăpada căzută. Și-a aprins încă o țigară și a pornit alături de Mack dincolo de magazie, ajungând pe un drum de pământ bătătorit. Florry locuia la un kilometru și jumătate distanță în partea ei de teren, iar în ultimul timp Pete se ducea până acolo pe jos. Efortul era chinuitor, dar doctorii îi spuseseră că plimbările lungi aveau să îi întărească până la urmă picioarele și că, într-o bună zi, durerile aveau să se reducă. Se îndoia de asta și acceptase realitatea că urma să aibă dureri arzătoare în ambele picioare toată viața, socotindu-se fericit 10 JOHN GRISHAM că mai trăia. Cândva fusese dat drept mort și chiar ajunsese aproape de moarte, astfel că socotea un dar fiecare zi pe care o mai trăia. Asta până atunci.

 

Ultima oră
Alte titluri din: Carte
Antologia „A fost odată comunism“ va fi lansată la Gaudeamus Antologia „A fost odată comunism“ va fi lansată la Gaudeamus
Noutățile Grupului Editorial Trei la Gaudeamus 2019 Noutățile Grupului Editorial Trei la Gaudeamus 2019
Mai multe titluri din: Carte
Antena3.ro „Sunt disperat să-mi găsesc o iubită, dar toate femeile fug de mine când le spun secretul meu din dormitor. Ce Dumnezeu să mai fac?”
Libertatea.ro El e bărbatul care a spulberat ursul în Harghita. Primele declarații
A1.ro Previziune sumbră pentru România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva de 100 de ani! Până când va ține...
IncomeMagazine.ro BestJobs: Speranța de angajare a tinerilor a crescut în 2019
Observator.ro Horoscop 21 noiembrie