x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte “Anda Călugăreanu. Drama unei artiste pe care a iubit-o toată România”

“Anda Călugăreanu. Drama unei artiste pe care a iubit-o toată România”

17 Apr 2018   •   13:53
“Anda Călugăreanu. Drama unei artiste pe care a iubit-o toată România”

Anda Călugăreanu a fost un personaj chinuit. După o suferință cruntă în dragoste, când primul ei soț (seducătorul actor Dan Tufaru) a părăsit-o pentru mai vârstnica bombă sexy Vasilica Tastaman, Anda a fost măcinată, încet-încet, de un cancer necruțător. A luptat până în ultimul moment, dorindu-și să reziste de dragul fiicei ei, Ioana - o ființă cu atâtea probleme. Dar boala chinuitoare a învins în final. Citiţi poveşti nespuse despre Anda Călugăreanu în cartea “Drama unei artiste pe care a iubit-o toată România”, care apare miercuri, 18 aprilie, cu Jurnalul.

 

De ce a picat Anda Călugăreanu de nouă ori la Actorie

Artista avea, pe lângă un uriaș talent nativ și o carismă copleșitoare, un magnetism inconfundabil, fiind una dintre cele mai iubite personalități din România și, totodată, o femeie superbă, care a stârnit pasiuni puternice. Remarcată ca o cântăreață cu un timbru extrem de personal, ea a devenită celebră grație programelor de divertisment realizate la Televiziunea Română, în anii ‘70, de genialul Alexandru Bocăneț și în care apărea alături de Florian Pittiș și Dan Tufaru, dar și prin intermediul serialului de cuplete interpretate alături de uriașul actor Toma Caragiu. Anda nu a avut inițial studii de specialitate, ea făcând târziu facultatea de actorie - pe atunci, Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) - după ce, într-o perioadă în care „pilele” contau mai mult decât talentul, a ratat de mai multe ori examenul de admitere, reușind să intre abia în 1984, după aproape două decenii de carieră strălucitoare. Motivul oficial invocat de comisiile de admitere… era că „e prea mică de înălțime”!

 

Elevul lui Einstein l-a vindecat de cancer pe Ceaușescu, dar n-a putut-o salva și pe Anda

În primăvara lui 1992, Andei Călugăreanu i se declanşează un cancer la plămâni, pe care, destul de tardiv, încearcă cu toate metodele existente atunci să-l controleze.
Prin intervenţii deosebite ajunge să fie tratată de biofizicianul Carol Przybilla, personalitate ce fusese, în tinereţe, pentru trei luni elevul lui Albert Einstein şi care-l tratase cu reuşită deplină şi pe Ceaşescu pentru cancer la prostată. Tratamentul aplicat de marele savant dă roade la început în cazul Andei Călugăreanu, dar cu chinuri şi dureri îngrozitoare suportate cu zâmbetul pe buze de îndrăgită artista. Totuşi chinul e prea mare şi încearcă să se sinucidă prin sufocare cu o batistă înghiţită, fiind salvată în ultima clipă de cel care i-a stat permanent alături, soţul ei devotat Alexandru Medeleanu.
Anda pierde bătălia cu boala pe 15 august 1992…

 

Anda, părăsită pentru o femeie fatală cu 13 ani mai în vârstă decât ea

Vasilica Tastaman (6 octombrie 1933 - 30 martie 2003) a fost o actriță talentată dar și controversată pentru aventurile ei amoroase. După ce a fost a ucenică la fabrica de textile din Brăila, a debutat în 1949 pe scena din orașul său natal. Până în 1961, când s-a numărat printre fondatorii Teatrului de Comedie, a jucat la teatrele bucureștene Giulești și Bulandra. În 1981, a plecat din țară și s-a stabilit în Suedia. A fost căsătorită de două ori, cu fostul antrenor de fotbal Emerich Ienei și, apoi, cu actorul Dan Tufaru, pe care l-a despărțit de Anda Călugăreanu.
Actrița blondă, cu voce pițigăiată - „ca de copil râzgâiat” - era o femeie superbă, care a înflăcărat imaginația multor actori celebri (între care și Gheorghe Dinică). Vasilica avea 11 ani mai mult ca Tufaru dar diferența de vârstă n-a contat deloc.

Actorul Vladimir Găitan își amintește de povestea fulgerătoare de iubire dintre Vasilica Tastaman și Dan Tufaru. „Eram la Moscova cu ei. Acolo s-a produs un foc voltaic, acolo s-a îndragostit Dan de Vasilica. A fost dureros mai apoi, pentru că Dan era căsătorit cu Anda Călugăreanu…”.

Citiţi mai multe despre drama artistei pe care a iubit-o toată România în cartea care apare miercuri, 18 aprilie, în exclusivitate cu Jurnalul, la preţul special de 14,9 lei.

×
Subiecte în articol: anda calugareanu