x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Cum sărbătorim Ziua iubitorilor de carte

Cum sărbătorim Ziua iubitorilor de carte

09 Aug 2018   •   14:53
Cum sărbătorim Ziua iubitorilor de carte

La mulți ani tuturor celor care iubesc cititul, cartea! Pentru aceștia cartea este o parte importantă din serile, diminețile, vacanțele, drumul spre birou. Ziua iubitorilor de carte, Book Lovers Day, este sărbătorită în fiecare an pe 9 august, în Statele Unite. Iată câteva idei pentru a te bucura de această zi: 

  • Cumpără o carte pe care ți-o dorești de mult timp.
  • Dă-le cărților tale un pic de atenție, rearanjează biblioteca.
  • Fă-ți un ceai, aranjează-ți pernele pe canapea și intră în lumea minunată a cărții alese.
  • Ce-ar fi să organizezi o petrecere tematică, plecând de la o carte?
  • Încurajează-i pe copiii și pe adolescenții din jur să citească.

 

Iată și 5 titluri potrivite pentru această zi frumoasă:

Vara jucăriilor moarte, ANTONIO HILL

Romanul este un thriller poliţist, a cărui acţiune se desfășoară pe durata a numai cinci zile, în atmosfera apăsătoare a unei veri călduroase din Barcelona. Protagonistul său, inspectorul Héctor Salgado, are de rezolvat un caz aparent simplu, sinuciderea unui tânăr. Dar intriga se complică pe măsură ce Salgado intră într-o lume a privilegiilor și a abuzurilor de putere din înalta societate din Barcelona.

 

Agonie mentală, VEIT ETZOLD

Clara Vidalis, inspector-șef  şi expert în medicină legală şi psihopatologie la Oficiul de stat pentru investigatii criminale din Berlin, tocmai a încheiat vânătoarea ucigașului Der Namenlose (Cel fără nume), când capitala este zguduită de o nouă serie de crime oribile. Un bărbat, care îşi spune Dragonul, practicant al unui cult satanic, își asumă realizarea unei misiuni teribile: omorârea oamenilor cu funcții sociale aparent exemplare. Investigarea acestui caz dificil o va conduce pe Clara la Roma, la exorcistul-şef al Vaticanului ...

Lista de dorințe sau cum să vIndeci o inimă frântă, Anna Bell

Abi este pur și simplu devastată când Joseph, iubirea vieții ei, pune capăt relației lor motivând că sunt incompatibili. Când el îi lasă la ușă o cutie cu lucrurile care îi aparțin, Abi descoperă printre acestea o listă de 10 dorințe, pe care Joseph își propusese să le bifeze până la 40 de ani. Ea decide să ducă la îndeplinire această listă, din dorința de a-l determina să se întoarcă la ea, dovedindu-i astfel că sunt perfect compatibili.

 

Lupul de stepă, Hermann Hesse

Unul dintre pilonii literaturii moderne, Lupul de stepă este o carte tulburătoare dar plină de farmec, ce oglindeşte gândirea lui Hermann Hesse, influenţele filosofice şi orientările sale spirituale. Cartea urmăreşte traseul psihologic şi emoţional al lui Harry Haller, un savant neadaptat societăţii şi epocii în care trăieşte, intolerant la superficialitatea celor din jur. Haller pare a fi jumătate om şi jumătate lup - singuratic, introspect, taciturn.

 

 

Fandom: fantezie periculoasă, ANNA DAY

Până unde ai merge pentru a face parte din povestea preferată? Violet şi prietenii ei iubesc romanul Dansul pe eşafod, însă ajung să... îl trăiască pe propria piele, iar singura soluţie pentru a reveni acasă este ca Violet să se sacrifice, jucând rolul care va permite poveştii să reintre pe făgaşul său normal. Oare merită să mori pentru o fantezie? Citește un fragment.

 

×