x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte “Enciclopedia umorului de buzunar”, în exclusivitate cu Jurnalul de luni, 11 iunie

“Enciclopedia umorului de buzunar”, în exclusivitate cu Jurnalul de luni, 11 iunie

09 Iun 2018   •   13:20
“Enciclopedia umorului de buzunar”, în exclusivitate cu Jurnalul de luni, 11 iunie

Continuă să râzi în hohote! Luni, 11 iunie, Jurnalul îţi oferă al treilea volum din "Enciclopedia umorului de buzunar", cu bancuri care mai de care mai reuşite. De data aceasta, “subiecţii” sunt soţii, soţiile şi situaţiile ilare care se pot naşte între aceştia. Noi am citit-o şi ne este clar, discuţiile din soţi sunt cea mai bună sursă de poante.

Culese şi adaptate de Ion Pecie, un pasionat de umor, care strânge bancuri din 1980 încoace. Pentru acest volum, autorul a adunat sute de poante, adică mai bine de 250 de pagini cu umor de calitate, dar şi maxime, definiţii sau epigrame. Nu rata ocazia şi cumpără cartea de la distribuitorii de ziare! Costă doar 11,9 lei, împreună cu Jurnalul de miercuri, 11 iunie. Dacă doreşti precedentele două volume (“Să râdem cu doctorii” şi “Să râdem la un pahar”), sună la numărul de telefon 021.20.30.320 sau scrie-ne un email pe adresa marketing@jurnalul.ro.

Să râdeţi bine!

 

 

 

Iată câteva bancuri din Enciclopedia umorului de buzunar, volumul "Să râdem în Familie":

Doi soți stabilesc: de câte ori unul înșală, va pune fiecare un bob de orez într-un borcan. După 50 de ani:

El - 7 boabe,

Ea - 4 boabe.

El: - Mă scuzi, te-am înșelat de 3 ori în plus!

Ea: - Nu te mai scuza! Din borcanul meu am facut de două ori sarmale și o dată orez cu lapte!

 

 

La maternitate:

- Draga mea, cu cine seamănă copilul nostru?

- Degeaba îţi spun, că nu-l cunoşti.

 

 

- Nu mă mai iubești, Teo!

- De unde ai mai scos-o și pe asta?

- E clar ca bună ziua! Înainte, când te întorceai din delegație, te repezeai să cauți prin șifonier, pe sub pat; acum, te uiți numai în frigider...

 

- Cum se numește când ai mai multe soții?

- Poligamie.

- Dar două?

- Bigamie.

- Dar una singură?

- Monotonie...

 

- Când era însărcinată nevastă-mea, i-am zis: „Iubito, dacă o să semene cu tine, o să fie magnific”. La care ea mi-a răspuns: „Și dacă o să semene cu tine, o să fie un miracol.”

 

- Nevastă, administratorul spune că s-a culcat cu toate femeile din bloc, cu excepția uneia...

- O fi aia grasă și bătrână de la parter!

 

- Nu te înțeleg, spune soția, pe mine m-ai cerut în căsătorie la trei zile după ce m-ai cunoscut, iar ca să-ți cumperi mașină, de un an te tot întrebi ce marcă să iei...

- Păi, cumpărarea unei mașini e o treabă serioasă.

 

Soțul îi comunică soției că a cumpărat două bilete la teatru.

- Atunci, zise aceasta, mă duc să încep să mă îmbrac.

- E timpul, spune soțul, spectacolul are loc mâine seară.

 

Soția își întreabă soțul:

- Spune-mi, dragule. Dacă aș muri, te-ai recăsători?

- Nu, draga mea, răspunde soțul.

- Așa, deci! Atât de rău e mariajul nostru, încât nu ai vrea o altă căsătorie. Înțeleg!

- Bine, m-aș recăsători.

- Și dacă te-ai recăsători, tot în această casă ai locui?

- Da!

- Și tot în acest pat ați face dragoste?

- Da!

- Și ai lăsa-o să-mi poarte hainele?

- Dacă ar fi bune de ea, da!

- Și ai lasă-o să-mi folosească crosele de golf?

- Nu. Pentru că e stângace.

 

- Aș vrea să trăiesc până la 100 de ani, suspină soția.

- Imposibil!, intervine soțul.

- De ce?

- Pentru că de zece ani încoace tot la 40 ai rămas.

 

- Sunt eu cu adevărat primul tău bărbat?

- Da, dragă, dar nu știu de ce toți bărbații mă întreabă același lucru...

 

Doi soți, în mașină:

El: În intersecția asta m-am sinucis!

Ea: Ai de gând să faci gluma asta de fiecare dată când trecem pe lângă parcul în care ne-am cunoscut?

 

Un proaspăt căsătorit salvează numărul de telefon al soției în mobilul său: „Viața mea”.

După un an de mariaj, l-a schimbat: „Nevasta”.

După cinci ani de mariaj: „Acasă”.

După zece ani: „Hitler”.

După aniversarea căsătoriei de argint: „Număr greșit”.

 

Două vecine se întâlnesc pe holul blocului.

- Ah, ce bine că te văd, vecino! Veneam la dumneata să te rog ceva.

- Ce anume?

- Să-mi împrumuți și mie făcălețul tău!

- Nu pot, zău! Nici al meu nu a venit acasă aseară!

 

Dragă, m-ai înşelat vreodată?, întreabă soţul.

- Ei, lasă tu astfel de întrebări! Ştii bine că nu!

- Hai, tu, spune! Promit că nu voi zice nimic!

- Bine! De 3 ori!

- Când?

- Îţi aminteşti când am cumpărat maşina? Te-a chemat directorul băncii şi ţi-a acordat împrumut... Pe termen lung, dobândă mică...

- Asta nu a fost înşelat, dragă! A fost pentru casă! Bun!

A doua oară?

- Operaţia ta pe cord deschis, by-pass-uri... Directorul spitalului te-a operat, ai fost tratat ca un VIP... De ce crezi?

- Eşti un înger! Ăsta a fost un sacrificiu din partea ta!

Sfânta mea! Şi a treia?

- Aaa, asta a fost când ai vrut să fii administrator de bloc şi îţi mai trebuiau 35 de voturi!

 

 

×
Subiecte în articol: Enciclopedia umorului de buzunar