x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica O expoziţie dedicată trupei suedeze ABBA se deschide la Londra

O expoziţie dedicată trupei suedeze ABBA se deschide la Londra

05 Dec 2019   •   22:10
O expoziţie dedicată trupei suedeze ABBA se deschide la Londra

O expoziţie dedicată formaţiei ABBA se deschide vineri la Londra, printre obiectele expuse aflându-se şi o replică a scenei concursului Eurovision din 1974 câştigat de trupa suedeză cu melodia „Waterloo”, relatează Reuters.

Obiecte personale aparţinând membrilor grupului, precum carnetul de note al lui Bjorn Ulvaeus, fotografii, discuri de aur şi îmbrăcăminte, vor putea fi admirate la expoziţia „ABBA: Super Troupers The Exhibition”, deschisă în celebrul complex O2 din sud-estul Londrei până în luna august.

Un fan ABBA a oferit de asemenea sute de obiecte pe care le-a colecţionat pe parcursul a peste 40 de ani, între care perne, eşarfe, ecusoane şi chiar decoraţiuni de Crăciun.

Trupa ABBA, formată din Bjorn Ulvaeus, Benny Andersson, Agnetha Faltskog şi Anni-Frid Lyngstado, a devenit cunoscută la nivel mondial după câştigarea concursului Eurovision în 1974. Ei s-au bucurat de un succes uriaş cu o serie de hituri apărute în anii '70-'80, printre care „Dancing Queen”, „Mamma Mia” şi „Thank You for the Music”.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: abba