x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Spectacole de Lev Dodin, Radu Afrim, Sasha Waltz, Michèle Noiret, sâmbătă la #FITSonline

Spectacole de Lev Dodin, Radu Afrim, Sasha Waltz, Michèle Noiret, sâmbătă la #FITSonline

de Magdalena Popa Buluc    |    10 Iul 2020   •   12:40
Spectacole de Lev Dodin, Radu Afrim, Sasha Waltz, Michèle Noiret, sâmbătă la #FITSonline

 „Frați și surori”, regia Lev Dodin, „Körper”, coregrafia Sasha Waltz, „Beție”, regia Radu Afrim, „Hors-Champ”, coregrafia Michèle Noiret, sunt doar câteva dintre spectacolele din cadrul ediției speciale online a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, difuzate gratuit sâmbătă, 11 iulie 2020, pe site-ul festivalului. Alături de spectacolele de teatru și dans, în programul de sâmbătă, 11 iulie 2020, vor fi incluse și conferințele din cadrul Platformei Internaționale de Cercetare Doctorală în Artele Spectacolului și Management Cultural – eveniment organizat în parteneriat de FITS și ULBS, dar și conferința specială Cătălin Ștefănescu în dialog cu Angela Gheorghiu. Seria redifuzărilor spectacolelor și evenimentelor din programul ediției speciale online a FITS continuă exclusiv pe site-ul festivalului până în luna decembrie.

 

„Dragă Constantin,

Felicitări pentru crearea unui festival digital extraordinar. Temele au fost atât de interesante și  ai avut unele dintre cele mai bune companii și artiști participanți din domeniu. Mi-a plăcut atât de mult să particip și aștept cu nerăbdare să vin la Sibiu în curând. Dumneavoastră și echipa dumneavoastră ați făcut o treabă minunată. Vă doresc succes cu noul teatru - aveți oameni foarte talentați care lucrează la dezvoltarea acestuia. Sunt sigură că va fi fantastic. Mulțumesc tare mult pentru invitație. Toate cele bune” Alicia Adams, VP International Programming, John Kennedy Center for the Performing Arts

 

„Dragă Prof. Chiriac,

Este onoarea și plăcerea mea să mă alătur conferinței doctorale și să ascult prezentări inspiratoare. Sper că Universitatea noastră va continua să colaboreze cu Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, o colaborare care a oferit numeroase oportunități personalului nostru și studenților noștri de a învăța din Festivalul dumneavoastră. Echipa dumneavoastră a reușit un lucru minunat! Mulțumirile mele cordiale se îndreaptă spre dumneavoastră și prof. Octavian Saiu, pentru a-mi fi oferit oportunitatea atât de prețioasă de a vă întâlni la conferință.

Cele mai bune urări!” Charles Kwong, Școala de Arte și Științe Sociale, The Open University of Hong Kong

 

„Dragă Constantin,

Doresc să-mi exprim felicitările mele sincere pentru succesul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Aceasta este o altă reușită din viața ta, datorată preocupării asupra destinului teatrului, unul care sfidează toate dificultățile. În numele prietenilor pe care îi cunoști din Hangzhou și Yue Opera Town, doresc să-mi exprim cel mai sincer respect față de dumneavoastră. Aveți mare grijă de dumneavoastră, aștept cu nerăbdare să ne reîntâlnim; o mare îmbrățișare! Cele mai bune urări!” Guo Xiaonan, Președinte al Shengzhou Yue Opera Town Culture and Tourism Co., LTD

 

PROGRAM REDIFUZĂRI FITS ONLINE - SÂMBĂTĂ, 11 IULIE 2020

 

10:30

POVEȘTI MAGICE CU MARIAN RÂLEA

DE CE ESTE BLÂNDĂ OIȚA

Un spectacol de: Marian Râlea

ROU/FITS for kids/5min

Spectacol în limba română

Traducere în limba engleză

 

10:35

TEATRU ȘI IDENTITATE CULTURALĂ: INDIVID ȘI COLECTIVITATE

Conferință, ediția 2020 – Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu

Platforma Internațională de Cercetare Doctorală în Artele Spectacolului și Management Cultural/2h30min

 

13:10

CĂTĂLIN ȘTEFĂNESCU ÎN DIALOG CU ANGELA GHEORGHIU

ROU/conferințe speciale/1h

Conferință în limba română

Traducere în limba engleză

 

14:15

HORS-CHAMP

Coregrafia : Michèle Noiret

Compagnie Michèle Noiret

BEL/dans/1h27min

 

15:45

BEȚIE

THE DRUNKS

De: Ivan Viripajev

Regia: Radu Afrim

Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Tompa Miklós”

ROU/teatru/3h15min

Spectacol în limba maghiară

Traducere în limbile engleză și română

Nerecomandat celor sub 18 ani

 

19:00

KÖRPER

Coregrafia: Sasha Waltz

Sasha Waltz & Guests

DEU/dans/59min

Nerecomandat celor sub 18 ani

 

20:00

FRAȚI ȘI SURORI – Partea II

BROTHERS AND SISTERS – Part two

De: Fyodor Abramov

Regia: Lev Dodin

Maly Drama Theatre - Theatre of Europe

RUS/teatru/2h54min

Spectacol în limba rusă

Traducere în limbile engleză și română

Nerecomandat celor sub 16 ani

 

23:00

PAZNICUL TEMPLULUI

LE GARDIEN DU TEMPLE

Film realizat de Xbo Films după un spectacol al companiei La Machine

Regia: Dominique Deluze & Sylvain Luini

FRA/stradă/35min

Spectacol în limba franceză

Traducere în limbile engleză și română

 

23:35

MUZICĂ GOSPEL

CK Gospel Choir, The Sey Sisters, Birmingham Community Gospel Choir, Gospel Touch Choir

GBR-ESP/Muzică/22min

×