x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale “Dacă v-am văzut, doamna Stela, ne merge bine toată ziua”!

“Dacă v-am văzut, doamna Stela, ne merge bine toată ziua”!

de Florin Condurateanu    |    11 Oct 2017   •   08:10
“Dacă v-am văzut, doamna Stela, ne merge bine toată ziua”!

Există oameni din care ţâşneşte primăvara chiar când afară plouă tâmpeşte şi trist. Au în celulele lor anotimpul zâmbitor, însorirea le porneşte din suflet. Dintr-un suflet cu adiere tânără, chiar dacă în buletin un funcţionar de la starea civilă a scris o dată de naştere care înseamnă 80 de ani. Adevărata vârstă a oamenilor e dictată de prospeţimea sufletului, a gândurilor, a visărilor, vârsta cea adevărată mai puţin e imprimată de cartilajul tocit din încheieturi. Stela Popescu are 81 de ani şi e toată o veselie, fierbe în ea energia. O pupi pe obraz şi simţi un ten de cucoană care nu a trecut de 40 de ani. Continuă să aibă o viteză de formula unu în vorbire, glăsuieşte ca o rafală de mitralieră, lucru reproşat şi în studenţie la teatru de magistrul ei. “Gândurile îmi sunt mai repezi decât vorbele şi de-aia turui, să le ajung din urmă. Mă bucur că dimineaţa, când mă duc la piaţă, mă întersectez cu oameni necunoscuţi care-mi zic: «Ce bine că v-am întâlnit, doamna Stela, ne merge bine toată ziua»!”. Cu vervă şi umor spune toate cele şi Alexandru Arşinel, chit că se apropie şi el de 80 de ani şi are în şale un rinichi grefat de la alt bărbat. Acum o vreme am făcut un interviu cu o fermecătoare tânără, avea 90 de ani şi purta numele celebru Silvia Dumitrescu Timică. A încântat generaţii după generaţii cu rolurile ei, a cerut-o de nevastă alt mare actor, Gheorghe Timică, pe vremea rochiilor lungi şi a bluzelor cu jabou dantelat. Doamna Silvia povestea totul cu scânteiere şi farmec. “Timică m-a observat în corul de la Operetă şi m-a chemat în fruntea scenei, comandându-mi să-mi ridic fusta până la marginea ghetelor. Să mor de ruşine, dar m-a cerut de nevastă. Era un mâncău şi mă punea să-i gătesc tot felul de sofisticării, adora friptura de iepure. Aşa că, atunci când mă voi ridica la cer, parcă îl aud pe Sfântul Petru, la poarta raiului: Tu eşti aia cu mâncarea de iepure, treci la cantina raiului!”. Silvia Dumitrescu Timică a fost cea mai longevivă pe scenă, a jucat fiind mai bătrână decât Doamna Bulandra, la 87 de ani interpreta rolul principal din “Micul Infern”. Era coloneleasa dominatoare, se afla în scenă tot spectacolul. “Replicile le ştiu şi acum la virgulă, dar m-a trădat un păcătos de genunchi!” Florin Piersic joacă şi la 81 de ani în piesa de mare succes “Străini în noapte”. Regizată şi tradusă de maestrul Beligan când avea 91 de ani.

×
Subiecte în articol: stela popescu