Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! AcceptX
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Lozinci în loc de planuri 

Autor: SABINA IOSUB
04 Noi 2019

Săptămâna trecută mă plângeam că n-am văzut niciodată campanie pentru prezidențiale mai ternă. Unii au crezut că-mi era dor de scandaluri, de dezvăluiri senzaționale, de bălăcăreli masive. Alții s-au declarat oripilați că mi-am permis să scriu, mai colocvial decât de obicei, adevăruri sau păreri de notorietate mai ales printre jurnaliști.

Primilor le spun doar că nu dezvăluirile de alcov lipsesc acestei campanii. Bălăcăreli sunt din plin și e suficient să urmărești, chiar și superficial, chinuita facere a guvernului liberal, ca să ai parte de spectacolul lor, altfel, sordid. Dezvăluirile, da, lipsesc! Nu cele private, știu că erau câteva pregătite, ci mă refer la cele adevărate, cele care pun în lumină scheleții de prin dressinguri. Dar, probabil, „acoperiții” n-au primit ordin clar de atac, iar jurnaliștii de investigație au migrat spre PR. Asta e, o să ne punem pofta-n cui până la următoarele prezidențiale. Campania asta pare oricum terminată dinainte de a începe. 

Pentru că despre asta e vorba. Campaniile de prezidențiale scot, de regulă, și ce au mai bun candidații. Uneori, ce au mai bun candidații e ce au mai rău ceilalți, dar, deh, astea sunt deja tehnicalități. Astea de acum nu scot nimic. Și, cel mai grav, nu-i scot pe candidați din ale lor. 

Așa le răspund celor deranjați de colocvialitatea textului. Uneori, este exasperant să auzi din gura unui candidat aceleași și aceleași combinații de cuvinte și acronime. Toate sunt despre trecutului altora, dar aproape nimic despre viitorul propus de el. Chiar și atunci când e, este vag și teoretic și de multe ori pe la marginea Constituției. 

Actualul președinte pare de mult scăpat în câștigător. Iar asta pare să-l facă să creadă că e și bun. Acum 5 ani a ajuns la Cotroceni suit cu greu pe un val de ură la adresa contracandidatului. Acum se detașează câștigător în lipsa unor adversari măcar ca acum 5 ani. Apropo, cât noroc să ai? Se comportă exact cum visa contracandidatul lui din 2014, care mânca popcorn înainte de turul 1. Ponta pare că și-a învățat lecția, și-n loc de popcorn mănâncă guverne. Actualul președinte pare pe același drum. Crede că alegerile sunt despre adversari nu despre viitorul meu și, propriu-zis, vrea să fie angajat din nou fără să propună nimic. El se luptă în continuare cu PSD-ul care tocmai a pierdut guvernarea și stau să mă întreb cu cine o să se lupte după ce PSD pleacă de tot de la guvernare? Probabil cu greaua moștenire.

Serios, are vreun proiect și pentru acel moment? Altceva decât organizarea de simpozioane la finalul cărora se emit documente vagi, inutile și neaplicabile ori neaplicate? Are vreun proiect pentru cetățeanul care poate nu l-a votat, dar care așteaptă de la președinte să miște țara asta într-o direcție normală?! Un plan, nu o lozincă și câteva intenții bune!

 

Ultima oră
Alte titluri din: Editoriale
Lovitura de la BEI, anesteziată cu ursul mort Lovitura de la BEI, anesteziată cu ursul mort
Tricolorii suferă de lipsa diviziunii muncii Tricolorii suferă de lipsa diviziunii muncii
Mai multe titluri din: Editoriale
Antena3.ro „Sunt disperat să-mi găsesc o iubită, dar toate femeile fug de mine când le spun secretul meu din dormitor. Ce Dumnezeu să mai fac?”
Libertatea.ro El e bărbatul care a spulberat ursul în Harghita. Primele declarații
A1.ro Previziune sumbră pentru România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva de 100 de ani! Până când va ține...
IncomeMagazine.ro BestJobs: Speranța de angajare a tinerilor a crescut în 2019
Observator.ro Horoscop 21 noiembrie