x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Pledoarie pentru euro într-o nouă ordine mondială

Pledoarie pentru euro într-o nouă ordine mondială

de Daniel Apostol    |    19 Iun 2019   •   07:54
Pledoarie pentru euro într-o nouă ordine mondială

Asistăm sau participăm la instaurarea unei noi ordine mondiale? Posibilele răspunsuri la această întrebare și-au găsit deopotrivă platformă de exprimare dar și o masă semnificativă de susținători participanți la ediția de anul acesta a Bruxelles Economic Forum -EUBEF19. În contextul identificării sau definirii chiar a unei noi ordini economice globale, Comisia Europeană și-a reîntărit mesajul cu privire la necesitatea protejării propriei suveranități economice și monetare.

          O pledoarie, așadar, pentru Euro, care vine la Bruxelles într-un moment în care la București nu suntem încă siguri când anume adoptăm - și mai ales cum anume - moneda unică. În cei 20 de ani de existență, moneda unică Euro a devenit un semn al puterii economice a Europei și un simbol al Uniunii Europene în întreaga lume. 340 de milioane de euro-cetățeni folosesc zilnic bancnote și monede euro, în cele 19 state ale Zonei Euro. Europenii identifică în moneda unică unul dintre cele mai importante simboluri ale UE. La zece ani după ce criza financiară a șocat întreaga lume, arhitectura uniunii monetare și economice a Europei este discutată cu și mai mare forță, iar suportul public pentru moneda unică atinge noi recorduri.

          Cu timpul, beneficiile practice ale monedei unice au devenit din ce în ce mai vizibile: prețuri stabile (inflație la cote puțin alarmante), costuri mici pentru tranzacțiile între cetățeni sau între firme, piețe mai transparente și mai competitive, precum și o sporire a comerțului atât intra-european cât și a celui internațional.

          Cu o singură monedă în portofel, Uniunea Europeană rămâne cea mai integrată arie economică din lume, oferind un mediu de business favorabil investițiilor. În cei 20 de ani de existență, euro a devenit o importantă monedă de schimb la nivel internațional:

  • Euro reprezintă circa 20% din rezervele internaționale ale diverselor bănci centrale din lume.
  • Atât mediul de afaceri cât și guvernele lumii utilizerază euro pentru a emite titluri: până la sfârșitul lui 2017, mai mult de 20% din titlurile emise pe piețele internaționale au fost denominate în euro.
  • Euro a devenit a monedă de schimb în plăți internaționale pe scară largă.
  • Circa 30% din valoarea tranzacțiilor internaționale sunt facturate sau stabilite în euro (2017), în comparație cu circa 40% în dolari SUA.
  • Circa 60 de țări din întreaga lume folosesc, vor folosi sau au monedele proprii legate de euro: majoritatea covârșitoare a economiilor europene, precum și vecinii de dimensiune mai mică, dar și cele 14 state africane din CFA7.
  • Totuși, utilizarea internațională a euro nu a revenit încă la situația de dinainte de criza financiară. De exemplu, volumul datoriilor străine denominate în euro a atins un vârf de 40% în 2007, înainte de criză, iar acum abia se ridică la puțin peste 20%, similar cu nivelul din 1999.

          Trendurile globale recente, apariția unor noi puteri economice și dezvoltarea de noi tehnologii sunt factori care produc o transformare către un din ce în ce mai sofisticat, diversificat și multipolar sistem financiar  bazat pe câteva monede cu influență globală. De exemplu, în timp ce moneda Renminbi a Republicii Populare a Chinei nu a ajuns încă o monedă internațională care să poată concura poziția dolarului american sau chiar a euro, utilizarea ei la nivel internațional este totuși un important obiectiv din agenda de reformă a Chinei. Lucru întărit de altfel de capacitatea în creștere a importatorilor și exportatorilor chinezi de a efectua și de a accepta plăți în propria monedă.

          În același timp, războiul mondial al tarifelor comerciale, ruperea unor acorduri internaționale de comerț și anularea unor reguli ale jocului între marile puteri economice sunt un serios semnal de alarmă cu privire la suveranitatea economică și monetară a Europei. Pledoaria pentru euro se produce în plină construcție a unei noi ordini mondiale.

Daniel Apostol, corespondență de la Bruxelles

 

×