Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! AcceptX
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un ochi râde, altul plânge

Autor: DANIEL APOSTOL
15 Apr 2019

Europa Occidentală se teme de încercarea Chinei de a diviza Uniunea Europeană pompând bani grei în investiții mai ales în Europa de Est. Premierul chinez Li Keqiang anunța la Dubrovnik (Croația) “un pod între Asia şi Europa”, dar Bruxellesul și-a exprimat din nou temerile că proiectele-mamut ale Beijingului în centrul și sud-estul Europei subminează unitatea UE.

        China lucrează la construcția “noului drum al mătăsii”:  peste 1.000 de miliarde de dolari investiți în infrastructuri rutiere, feroviare şi maritime care să lanseze exporturile chinezești. China a anunţat deja o linie de credit de 10 miliarde de dolari şi un fond de investiţii de trei miliarde de dolari pentru cele 16 state din Europa Centrală şi de Est, dar până acum anumite proiecte sunt anulate, amânate sau abia începute. China este cel mai mare exportator în UE şi totodată a doua destinaţie pentru exporturile de produse europene. Balanţa comercială înclină considerabil în favoarea Chinei, care realizează un excedent de aproape 200 de miliarde de euro. Programul „Fabricat în China 2025“ are scopul de a transforma țara, într-un singur deceniu, în lider mondial în industriile-cheie ale viitorului. Prin „Inițiativa de Centuri și Drumuri“ (BRI), China plasează investiții în comerț și în infrastructura de transport pentru a-și stabili dominanța geopolitică și comercială în Eurasia, Europa, Orientul Mijlociu și Africa.

        Iar disputa comercială SUA-China prinde în menghină UE. Potențialul de a declanșa o recesiune globală înspăimântă mai mult statele UE decât pe cele două superputeri angrenate în conflict. Paralizată de Brexit, Europa nu pare să sesizeze sosirea noii ordini globale care nu-i aduce nimic bun, după cum o arată încăierările comerciale și tehnologice actuale. Europa va fi marea victimă dacă disputa China-SUA ia proporțiile unui conflict planetar. SUA și China sunt cele două piețe principale de export ale Uniunii Europene, și ambele vor cere Europei să decidă “cu cine joacă”. Potrivit lui Joschka Fischer, ministru de externe al Germaniei și vicecancelar între 1998 și 2005, Europa va trebui “să dezvolte o politică industrială bazată pe interesele și valorile europene”.

        În loc să se chinuie pe sârma întinsă între Washington și Beijing, Europa trebuie să se adapteze și să revină cu picioarele pe pământ în relațiile cu ambele superputeri: cu USA și, în special, cu China. Deocamdată, în problema chineză, Europa cu un ochi râde (cel răsăritean), cu altul plânge (cel vestic).

Ultima oră
Alte titluri din: Editoriale
Oare chiar nu va fi nicio problemă?... Oare chiar nu va fi nicio problemă?...
Fraze cu haz ale actorilor Fraze cu haz ale actorilor
Mai multe titluri din: Editoriale
Antena3.ro Vecinii i s-au plâns că au auzit zgomote ciudate venind din apartamentul său închiriat pe Airbnb. După câteva zile, femeia a făcut o descoperire teribilă pe un site de filme pentru adulți
Libertatea.ro Nu au căldură, iar afară sunt -14 grade. Coșmarul unor familii care locuiesc într-un bloc înghețat
A1.ro Nostradamus și profeția cumplită despre România în anul 2020!
IncomeMagazine.ro BestJobs: Speranța de angajare a tinerilor a crescut în 2019
Observator.ro Horoscop 20 ianuarie