x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Horoscop 19 aprilie 2019. Aştepţi cu sufletul la gură un moment decisiv pentru viaţa ta sentimentală

Horoscop 19 aprilie 2019. Aştepţi cu sufletul la gură un moment decisiv pentru viaţa ta sentimentală

18 Apr 2019   •   17:28
Horoscop 19 aprilie 2019. Aştepţi cu sufletul la gură un moment decisiv pentru viaţa ta sentimentală

Horoscop Berbec. Vine azi o veste atât de bună, că te stimulează să pui imediat în practică ceea ce tocmai ai aflat. E un start în forţă pe care îl iei spre un ţel căruia îi acorzi o mare importanţă. E bine să menţii acest ritm alert şi mai ales acest tonus ridicat pentru că ele sunt cheia succesului care te aşteaptă la capăt. Dacă tot s-a aprins focul, întreţine-l pentru că de entuziasmul şi energia de pe parcurs depinde şi finalul acestei acţiuni pornite în trombă. Tu de obicei eşti mai suspicios şi gândeşti mult înainte de a începe, dar azi te laşi copleşit de pasiune şi te apuci imediat de treabă. Nu mai stai pe gânduri!

Horoscop Taur. Ai noroc la bani astăzi, pentru că, pe lângă sursa ta principală de venit pe care te poţi baza, s-ar putea să mai apară una exact când aveai mai mare nevoie de o infuzie de capital. Dar banii, deşi au de unde să vină, se şi duc, pentru că aceeaşi bani îi ai deja programaţi pe căprării pentru a face faţă unei liste lungi de cheltuieli. Dar altceva e să plăteşti facturile când ai suficienţi bani la dispoziţie decât să tragi de fiecare leuţ. Sentimentul de prosperitate care te cuprinde azi e benefic pentru a-ţi decide corect toate afacerile, fără a dezechilibra deloc balanţa. Banii vin, banii se duc, important e că echilibrul se menţine.

Horoscop Gemeni. Ca să-ţi împlineşti un vis, primul lucru pe care trebuie să-l faci e… să visezi, desigur, ca atare opreşte-te un pic din agitaţia cotidiană şi ai curajul să clădeşti acele castele pe care le doreşti! Nu te lăsa intimidat de cei care îţi spun cu ironie că tu fugi după cai verzi pe pereţi. Nu renunţa la iluzie, la fantezie, la refugiul minunat în gândurile tale secrete. Din toate acestea se clădeşte realitatea ta viitoare, pentru că sunt recompensaţi doar cei care au curaj să viseze. Lasă fantezia să zburde unde vrea, las-o să creeze până în cele mai mici amănunte, şi apoi ai răbdare, crezând cu tărie că eşti pe drumul cel bun către norocul cel mare!

Horoscop Rac. Dedică-ţi această zi unor activităţi banale pe care le-ai tot ignorat în ultima vreme pentru că nu le considerai importante, Dacă tot nu se petrece nimic ieşit din comun astăzi, bucură-te de aparenta linişte şi ocupă-te de ceva drag sufletului tău. Ar fi perfect să faci o vizită unei persoane care te-a invitat demult pe la ea, dar tot nu ai avut starea şi timpul necesar pentru acest gest. Acum sunt întrunite toate condiţiile optime pentru aşa ceva, deci lasă orice activitate la o parte şi sună la uşa prietenului tău. Te va primi cu braţele deschise şi cu inima plină de bucurie, şi îţi vei da seama ce bine îi face prezenţa ta.

Horoscop Leu. Azi te cuprinde un spirit umanitar ieşit din comun, încât eşti gata să-ţi pui în joc toată energia doar pentru a te dedica nevoilor celor aflaţi în impas. Te apleci asupra celor săraci, ai grijă de cei bolnavi, dai o mână de ajutor celor neajutoraţi, pentru că acesta e modul tău de a participa la bunăstarea lumii din care faci parte. Ai şi o satisfacţie profundă când primeşti măcar un mulţumesc sau un zâmbet plin de speranţă de la omul care, aflat în impas, s-a bucurat de ajutorul tău. Nu aştepţi recompense, ci te mulţumeşti cu clipa lui de bucurie. Meriţi felicitări!

Horoscop Fecioara. Aştepţi cu sufletul la gură un moment decisiv pentru viaţa ta sentimentală, faţă de care ai o emoţie cu totul aparte. Ai trac, ca înaintea primei întâlniri sau ca în ziua nunţii, pentru că ai senzaţia că ceea ce se petrece acum în inima ta are o conotaţie  profundă, de destin, ceva ce nu trăieşti în fiecare zi. Te pregăteşti sufleteşte pentru acel eveniment şi eşti de-a dreptul fericit, pentru că vezi şi din partea celuilalt aceeaşi trăire intensă, semn că sunteţi amândoi pe aceeaşi lungime de undă.

Horoscop Balanța. O zi de linişte, în care să nu te gândeşti la nimic din ceea ce a rămas neterminat, poate chiar din tot anul care a trecut, ţi-ar face bine. Ba mai mult, detaşat de stresul de zi cu zi, descoperi ce bine ai rezolvat unele lucruri, cât de descurcăreţ ai fost, câte ştii să faci, deci poţi spune, cu bucurie, că munca ta este plină de satisfacţii. Nu contează cât de mult ai muncit, cât de mari au fost eforturile ca să ajungi aici, ci doar senzaţia de împlinire care te învăluie acum, la final. Se poate spune că răsare soarele şi pe strada ta, deci simte-te bine!

Horoscop Scorpion. Nu te crampona atât de mult de lucruri mărunte, ci trebuie să le tratezi cu mai mult umor, ca şi cum nu te-ar supăra nimic din ceea ce descoperi. Zâmbeşte la micile hopuri care apar, râzi la cine ştie ce boacănă făcută, ia un pic peste picior chiar şi cele mai severe condiţii, pentru că e nevoie de o atitudine mai amuzată în faţa provocărilor sorţii. Dacă îţi torni cenuşă în cap fără motiv la orice fleac, vei vedea că se agravează şi mai mult lucrurile, or, o atitudine veselă, ca şi cum totul ar fi floare la ureche, chir te ajută să găseşti mult mai repede ieşirea din încurcătură. Joacă-te un pic, nu ai ce pierde!

Horoscop Săgetător. Nu te supăra pe persoana iubită pentru că nu răspunde atât de prompt la solicitările tale. Trece printr-un moment mai dificil care îngreuiază comunicarea dintre voi. Fii tu cel răbdător şi înţelegător şi acceptă-i clipa de indiferenţă, căci azi se aşează mai mult pe el pe primul plan, şi nu pe voi ca pereche. Ajută-l cum ştii mai bine, pentru că, în astfel de momente mai dificile, demonstraţi amândoi cât de uniţi sunteţi şi cât de implicaţi în relaţie. Dacă ai începe să-i reproşezi şi tu vrute şi nevrute, fii sigur că nu i-ai arăta că îl înţelegi, ci ai turna sare pe rană. Mai bine taci şi încerci să-i înţelegi starea nu tocmai veselă prin care trece.

Horoscop Capricorn. Dacă stai închis în tine şi analizezi pe toate feţele cine ştie ce problemă care te obsedează, fii sigur că va fi o zi posomorâtă. Ai în preajma ta persoane mult mai tonice şi mai vesele care te invită în aventura lor, dar dacă tu refuzi orice ocazie de a te simţi bine, cum ai vrea să depăşeşti acea stare? Ieşi din casă, din spaţiul trist în are te-ai retras de unul singur împovărat de griji care nu-şi au rostul. Apar suficiente motive de distracţie în preajma ta pe care merită să le valorifici, deci spune da la orice activitate de care nu ai parte chiar în fiecare zi: o invitaţie la plimbare o ieşire în natură, o discuţie la telefon. Chiar dacă nu ai chef la prima vedere, pofta vine mâncând!

Horoscop Vărsător. Energia ta poate fi copleşitoare pentru cei obosiţi, stresaţi, care îşi fac griji din orice, ca atare, dacă vrei o zi perfectă, înconjoară-te de oameni la fel de entuziaşti ca şi tine. Dacă ai sta în preajma unor pesimişti, aceştia ar putea considera atitudinea ta tonică şi luminoasă ca o formă de infatuare, or tu nu ai nici cea mai mică intenţie de a afişa o bunăstare vădită. Tu te simţi bine şi ai vrea ca şi alţii să se simtă la fel, de aceea arunci în jur razele tale de bună dispoziţie şi energie pozitivă, numai că nu toată lumea e în starea potrivită pentru a le primi. Unii devin şi mai apatici când te văd pe tine atât de fericit, deci mai bine îţi vezi doar de propria stare de bine!

Horoscop Pești. Stai şi aştepţi de undeva declicul care să-ţi deschidă calea spre un sens nou, mai entuziast şi mai dinamic, de la tine nu prea vine, ceea ce e o noutate, pentru că eşti de felul tău îndrăzneţ şi pregătit de provocare, dar acum te copleşeşte o stare de nesiguranţă şi comoditate, aşteptând din altă parte soluţia. Ai noroc, apare în preajma ta o persoană mai curajoasă şi mai entuziastă care te poate molipsi şi pe tine. Dacă v-aţi uni forţele într-un sens comun, aţi avea parte de roade care vă vor încânta pe amândoi în egală măsură. Nu sta degeaba, nu aştepta să-ţi pice din cer, ci profită de ocaziile bune care ajung la tine prin intermediul unor persoane tinere şi tonice.

 

Horoscop oferit de acvaria.com

×
Subiecte în articol: Horoscop 19 aprilie horoscop