x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă O importantă scurgere de metan, descoperită pentru prima dată sub straturile de gheaţă din Antarctica

O importantă scurgere de metan, descoperită pentru prima dată sub straturile de gheaţă din Antarctica

25 Iul 2020   •   12:00
O importantă scurgere de metan, descoperită pentru prima dată sub straturile de gheaţă din Antarctica

Cercetătorii au descoperit pentru prima dată sub straturile de gheaţă din Antarctica o importantă scurgere de metan. Scugerea poate schimba modelul climatic al regiunii.

Pentru prima dată, sub straturile de gheaţă din Antarctica, oamenii de ştiinţă au detectat o scurgere activă de gaz metan - un gaz cu efect de seră cu un potenţial de încălzire globală de 25 de ori mai mare decât dioxidul de carbon, care ar putea schimba modelul climatic al regiunii, scrie livescience.com.

Astfel de fenomene au mai fost descoperite anterior în întreaga lume, însă bacteriile care se hrănesc cu metan au făcut ca scăparea lui în atmosferă să fie nesemnificativă pentru climă. Totuşi, un studiu recent arată că asta nu se întâmplă şi în acest caz. În ceea ce priveşte scurgerea situată la aproximativ 10 metri sub Marea Ross, în sudul Antarcticii, cercetătorii au descoperit că bacteriile au nevoie de cinci ani pentru a anihila gazul şi chiar şi după această perioadă nu ar fi consumat în totalitate.

„Întârzierea (în consumul de metan) este cea mai importantă constatare“, a spus autorul studiului, Andrew Thurber, profesor la Universitatea din Oregon, care consideră că: „Astea nu sunt veşti bune“.

El crede că în acest interval de timp a fost emanat în atmosferă suficient gaz pentru a influenţa negativ modelele climatice, în sensul încălzirii globale. Află că apele din jurul continentului îngheţat pot conţine până la 25% din metanul marin al Pământului, iar faptul că depozitele de gaze cu efect de seră din Antarctica interacţionează cu oceanul şi atmosfera ar putea avea implicaţii uriaşe în ceea ce priveşte evoluţia schimbărilor climatice.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: antarctica scurgere de metan