x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Un peşte descoperit în largul Tanzaniei, denumit după un ţinut fictiv din filmul ''Black Panther''

Un peşte descoperit în largul Tanzaniei, denumit după un ţinut fictiv din filmul ''Black Panther''

11 Iul 2019   •   22:45
Un peşte descoperit în largul Tanzaniei, denumit după un ţinut fictiv din filmul ''Black Panther''

Wakanda, ţinutul natal al supereroului din filmul "Black Panther", este numele atribuit de oamenii de ştiinţă unei noi specii de peşti de culoare roz, ce au fost descoperiţi în apele din largul coastelor Tanzaniei, informează DPA.

"Când ne-am gândit la natura discretă şi izolată a acestor recife africane neexplorate, ştiam că trebuia să denumim anumite specii noi după Wakanda", a declarat Yi-Kai Tea, coordonatorul unui studiu publicat de California Academy of Science şi de Universitatea Sydney.

Peştii nou descoperiţi trăiesc în recifele de mare adâncime din largul coastelor Zanzibarului, mult sub nivelul scufundărilor recreaţionale, iar specia a fost denumită Cirrhilabrus wakanda.

Modelul de pe solzii acestui peşte, un lanţ purpuriu, le-a reamintit oamenilor de ştiinţă de costumul ultrarezistent şi motivele prezente pe ţesăturile purtate de locuitorii ţinutului Wakanda din filmul "Black Panther".

AGERPRES

×
Subiecte în articol: black panther wakanda