x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete „10 august 2018”, „Lebăda Neagră” prin care se mizează pe crearea unei emoții în vederea turului II al alegerilor

„10 august 2018”, „Lebăda Neagră” prin care se mizează pe crearea unei emoții în vederea turului II al alegerilor

de Ion Alexandru    |    15 Noi 2019   •   08:38
„10 august 2018”, „Lebăda Neagră” prin care se mizează pe crearea unei emoții în vederea turului II al alegerilor

Una dintre posibile „bombe” de campanie, prelucrată în laboratoarele electorale pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale care va avea loc la sfârșitul săptămânii viitoare a făcut implozie. În anumite cercuri politice apropiate Palatului Cotroceni se vehicula, în ultimele săptămâni, necesitatea creării unei emoții puternice, care să capaciteze interesul participării la vot, pe 24 noiembrie, iar săptămâna aceasta, după ce existau anumite semnale că simpatizanții lui Dan Barna, pierzătorul turului I, nu ar mai avea apetență să vină la urne, noul Guvern PNL instalat la Palatul Victoria a „copt” ceea ce se numește „Dosarul 10 august”. La începutul acestei săptămâni, premierul Ludovic Orban i-a dat, efectiv, ordin ministrului de interne Marcel Vela să desecretizeze raportul MAI cu privire a incidentele de acum mai bine de un an din Piața Victoriei și să îl dea publicității imediat. Ieri, Vela a ieșit public să anunțe că documentul a fost, în sfârșit, desecretizat, numai că el rămâne… secret. Pentru că a fost înaintat la DIICOT, având, în acest moment, calitatea de mijloc de probă în dosarul penal. Dosar penal care vizează, în fapt, pe lângă presupusele acțiuni abuzive ale forțelor de ordine în timpul manifestației neautorizate, și fapte sesizate cu privire la săvârșirea unor infracțiuni împotriva ordinii constituționale, respectiv a unei tentative de lovitură de stat, organizată pe rețelele de socializare, anterior mitingului din 10 august 2018, și care s-ar fi încercat să fie pus în practică în timpul violențelor bine cunoscute.

 

Deși liberalii se simt deja învingători ai alegerilor prezidențiale din acest an, stafful de campanie al lui Klaus Iohannis utiliează toată artileria pentru a-și anihila adversarul, în lupta electorală pentru Palatul Cotroceni. Iar una dintre emoțiile pregătite pentru această perioadă era așa-zisa desecretizare a raportului Ministerului de Interne privind modul de acțiune al forțelor Jandarmeriei Române în timpul violențelor de la mitingul neautorizat care a avut loc în Piața Victoriei în data de 10 august 2018. Emoția este bazată pe speculația - care este rostogolită în spațiul public de mai bine de un an - conform căreia MAI și factorii de decizie ai PSD care au condus ministerul, până luna trecută, țin ascunse informații vitale în legătură cu abuzurile pe care le-ar fi săvârșit trupele de jandarmi pentru a dispersa anumite grupuri violente de protestatari.

Faptul că aceste evenimente urmau a fi utilizate în plină campanie electorală a devenit evident imediat după ce Guvernul Dăncilă a căzut, în Parlament, prin moțiune de cenzură și mai ales după ce Ludovic Orban a fost desemnat de Klaus Iohannis să formeze un nou guvern liberal. Pe 29 octombrie, cu ocazia audierilor din comisia de specialitate a Legislativului, candidatul de atunci pentru portofoliul Ministerului Administrației și Internelor, Marcel Vela, le spunea membrilor comisiei că „Raportul privind evenimentele din 10 august 2018 trebuie desecretizat de urgență, deoarece faptul că este ținut la secret creează o stare de neîncredere la nivelul populației”. Vela, care, în calitatea sa de senator, a studiat acest raport, a mai apreciat, la vremea respectivă, că documentul „nu conține lucruri extraordinare”.

 

„Nucleara” pentru turul II, fabricată în laboratoarele politice

După instalarea Cabinetului Orban, s-a lăsat o oarecare liniște pe acest subiect. Până după primul tur al alegerilor prezidențiale, deoarece tema nu profita, din punct de vedere electoral, la acel moment, candidatului Klaus Iohannis, ci ar fi maximizat șansele candidatului USR, Dan Barna, care împarte cu Iohannis electoratul #rezist, ai căror reprezentanți au participat, în 10 august 2018, la protestul neautorizat din Piața Victoriei. Însă după ce nu a mai existat nicio îndoială a faptului că, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, s-a calificat candidatul PSD, respectiv Viorica Dăncilă, premierul în funcție la momentul 10 august 2018, tema a fost relansată în forță.

Pe 13 noiembrie, în prima ședință de Guvern de după turul I, premierul Ludovic Orban i-a ordonat ministrului de Interne, Marcel Vela, să dea publicității Raporul „10 august”. „Ați finalizat procedurile pentru desecretizarea Raportului 10 august?”, a întrebat premierul. „Astăzi se finalizează. Așteptăm o hârtie de a o instituție”, a răspuns Vela. Orban: „Imediat ce este finalizată procedura, vă cer să prezentați raportul, să fie cunoscut opiniei publice”.

La nici 24 de ore de la acest ordin, Marcel Vela a ieșit, ieri, în conferință de presă și a anunțat că „comisia constituită la nivelul ministerului a lucrat pentru a aviza oportunitatea și tot ceea ce ține de procedura de declasificare a raportului referitor la 10 august, clasificat la vremea respectivă de conducerea ministerului. Am primit azi aviz de la toate instituțiile. În consecință, comisia a decis declasificarea raportului. Așadar, în cursul acestei zile, raportul este declasificat. Informarea cu privire la 10 august este declasificată. MAI a decis, conform legii, această declasificare. Tot astăzi, am înaintat raportul declasificat către DIICOT, unde există un dosar penal legat de evenimentele din 10 august 2018. DIICOT ne-a confirmat că ia act de acest raport declasificat, care poate fi folosit acum în ancheta penală”.

Imediat după anunțul lui Vela, Rareș Bogdan, strategul de campanie al lui Klaus Iohannis, a scris pe pagina sa de Facebook: „Dezbatere cu interpusul unui grup infracțional organizat? Dezbatere cu un om care a girat gazarea și lovirea protestatarilor pe 10 august și i-a acuzat că au încercat să dea o lovitură de stat? Și îi acuză în continuare! Dezbatere vrea? Să se pregătească de dezbatere cu procurorii!!!”. Comentariile sunt de prisos.

 

Atacații au devenit suspecți de agresiune

„Dosarul 10 august” stă la „dospit” încă din primăvara acestui an, dinaintea alegerilor europarlamentare, și este bazat pe emoția colectivă ce se dorește a fi maximizată la moment electoral. Așa cum, în primul tur de scrutin, s-a încercat exploatarea tragediei de la Colectiv. Evoluția acestui dosar devoalează acest fapt.

Pe 11 august 2018, Bogdan Pîrlog, procuror militar participant la protestul neautorizat, s-a sesizat din oficiu, întocmind un dosar penal cu privire la modul intervenției jandarmilor. Pe 13 august 2018, Secția Parchetelor Militare înregistrează denunțul înaintat de 17 ONG-uri cu privire la infracțuni de abuz în serviciu și purtare abuzivă. Pe 14 august, Augustin Lazăr dispune preluarea dosarului de la Parchetul Militar București, la Secția Parchetelor Militare din Parchetul General și este începută urmărirea penală in rem. La 21 august 2018, Parchetul General arată că există mai multe dosare cu privire la evenimentele din 10 august. Astfel, la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 fuseseră înregistrate 21 de dosare, referitoare la lovituri și alte violențe, lovire și ultraj, instigare publică, incitare la ură sau discriminare, tulburarea ordinii publice, furt calificat și folosirea fără drept de obiecte periculoase. În 12 septembrie, Secția Parchetelor Militare începe urmărirea penală împotriva mai multor persoane din conducerea Jandarmeriei.

Abia la 19 aprilie 2019, procurorii militari arată că au efectuat demersuri pentru desecretizarea documentelor întocmite de structurile care au avut atribuții și au activat în data de 10 august 2018, respectiv a documentelor care au stat la baza planificării, organizării și executării misiunii, emise de Jandarmeria Română și de structurile subordonate din cadrul MAI. „Precizăm că aceste documente au fost declasificate parțial sau și-au menținut nivelul de clasificare și doar o parte din acestea au fost declasificate și înaintate organelor de urmărire penală pentru a fi avute în vedere la soluționarea cauzei”.

 

Ancheta de la DIICOT vizează, în realitate, o posibilă tentativă de lovitură de stat

Dosarul „10 august” este însă mult mai complicat decât lasă anumite zone politice să se înțeleagă. Pe data de 12 septembrie 2018, Jandarmeria Română a sesizat DIICOT cu privire la existența unei tentative de lovitură de stat. Fostul ministru al Internelor Carmen Dan a făcut referire la aceste aspecte în Parlament, cu ocazia audierii după depunerea de către Opoziție a unei moțiuni simple împotriva sa. „Am depus la DIICOT o acțiune prin care explicăm toată înșiruirea de evenimente și fapte, particularitățile acelei acțiuni de protest și am adresat Parchetului solicitarea să facă toate verificările necesare, noi fiind la dispoziția organelor judiciare cu orice alte probe de înscrisuri pe care le consideră necesare”, preciza fostul ministru de Interne.

Într-un document oficial al Parchetului, din această vară, anchetatorii recunosc că sunt investigate infracțiuni contra ordinii constituționale care ar fi putut avea loc în 10 august 2018, în Piața Victoriei. La 1 iulie 2019, Parchetul General emite un comunicat de presă în care arată: „Secția Parchetelor Militare a dispus, la data de 28 iunie 2019, declinarea cauzei în favoarea DIICOT, în vederea continuării cercetărilor cu privire la organizarea, conducerea și modul de intervenție al forțelor de ordine din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române care au participat la protestul din 10 august 2018, desfășurat în Piața Victoriei, respectiv cu privire la scopul faptelor unor grupuri de persoane care, în ziua de 10 august 2018, au exercitat acțiuni de violență împotriva forțelor de ordine, și măsura în care aceste acțiuni, prin amploarea și modul de desfășurare, au fost de natură să pună în pericol securitatea națională”.

În același comunicat de presă, Parchetul arată: „Competența DIICOT este atrasă de articolul 412 din Codul Penal, cu referire la Art. 397, alineat 2, Cod Penal, dispoziții care incriminează infracțiunea de acțiuni împotriva ordinii constituționale”. Mai exact, articolul 397, alineat 2, prevede: „Întreprinderea de acțiuni violente împotriva persoanelor sau bunurilor săvârșite de mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituționale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, dacă se pune în pericol securitatea națională, se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi”.

 

Raportul, declasificat de la începutul acestui an

Fostul ministru interimar al Internelor Mihai Fifor dezvăluie că, în realitate, ministrul PNL de Interne Marcel Vela nu a desecretizat nimic, ieri, întrucât Raportul „10 august” era deja declasificat din 31 ianuarie 2019, de Carmen Dan. „Raportul mitingului din 10 august 2018, pe care l-a «desecretizat», astăzi, ministrul Marcel Vela a fost desecretizat în 31 ianuarie 2019, când MAI a stablit că peste 90% din acest document nu mai avea caracter secret. Restul de 10% depindea exclusiv de alte instituții. Deci, azi, ministrul Vela nu a desecretizat nimic. Au vizat doar alte instituții din acel rest de 10%. Întrebarea legitimă este de ce aceste alte instituții s-au hotărât să facă asta taman acum, între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidențiale. Pentru cetățeni, raportul este exact așa cum a fost și până acum. Nepublic. Iar PNL știa dinainte că DIICOT nu îl poate face public, pentru că este «mijloc de probă» în ancheta penală aflată în desfășurare. Tot ce am văzut azi a fost doar o mascaradă! O mare păcăleală electorală, al cărei unic scop a fost de a readuce în memoria colectivă o emoție care să acopere fuga lui Klaus Iohannis de la o dezbatere în care să dea seama pentru contraperformanța din mandatul său”.

De altfel, în timpul mandatului de interimar la MAI, Mihai Fifor a transmis o adresă către șeful de atunci al DIICOT, Felix Bănilă, prin care i-a cerut să aprecieze dacă acest raport poate fi făcut public. Răspunsul DIICOT a venit la data de 8 august 2019, în care se precizează: „Documentul la care faceți referire constituie mijloc de probă în dosarul nr. 2122/D/P/2019 al DIICOT – Structura centrală și figurează în evidențele acestei instituții ca având nivelul de clasificare «Secret de serviciu», împrejurare de natură a lipsi de obiect orice analiză pe fond a solicitării adresate”.

La câteva luni de la acest răspuns al lui Felix Bănilă, președintele României, candidat al PNL pentru alegerile prezidențiale, Klaus Iohannis, i-a cerut demisia din funcție procurorului-șef al DIICOT, lucru care s-a și întâmplat, în data de 2 octombrie 2019.

După anunțul despre nimic făcut, ieri, de ministrul Marcel Vela, procurorul-șef interimar al DIICOT, Georgiana Hosu, a explicat că raportul MAI referitor la evenimentele din 10 august 2018 „nu poate fi făcut public nici după declasificare, pentru că este înregistrat ca mijloc de probă în dosarul penal”. Conform articolului, alineat 2 Cod procedură penală, „procedura în cursul urmăririi penale este nepublică”.

 

Raportul „10 august”, scos de la naftalină între cele două tururi prezidențiale. Declasificat din ianuarie, ministrul de Interne Marcel Vela l-a mai „desecretizat” o dată, la ordinul lui Ludovic Orban

 

×
Subiecte în articol: protestele din 10 august 2018