x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete DNA își actualizează, pentru un sfert de milion de euro, sistemele informatice de filaj și interceptare

DNA își actualizează, pentru un sfert de milion de euro, sistemele informatice de filaj și interceptare

de Ion Alexandru    |    13 Iul 2020   •   11:00
DNA își actualizează, pentru un sfert de milion de euro, sistemele informatice de filaj și interceptare

Direcția Națională Anticorupție a atribuit, la sfârșitul lunii iunie, în plină stare de alertă, mai multe loturi dintr-un contract care vizează achiziția de servicii de actualizare informatică a softurilor cu care sunt dotate instalațiile informatice. Toate aceste contracte au fost câștigate de companii care au mai lucrat fie cu instituția din Știrbei Vodă, pe vremea conducerii Laurei Codruța Kovesi, fie cu alte structuri de forță din domeniul securității naționale. Parchetul Anticorupție și-a dotat propriul serviciu tehnic cu instrumentar necesar filajelor și interceptărilor, după ce, în 2016, o decizie a Curții Constituționale a scos, practic, Serviciul Român de Informații din dosarele penale care nu vizează infracțiuni la adresa securității naționale.

 

Afacerea cu serviciile de actualizare informatică a fost inițiată de Direcția Națională Anticorupție în plină stare de urgență, decretată de președintele României. Atunci, Parchetul Anticorupție a urcat pe SEAP, în data de 30 martie 2020, un anunț de participare în care preciza că intenționează să contracteze servicii de suport și update pentru produsele informatice aflate în sediul central, din strada Știrbei Vodă, din Capitală.

Procedura achiziției a fost finalizată în data de 25 iunie 2020, când contractul, împărțit pe 15 loturi, în valoare de 944.320,05 lei fără TVA, respectiv de 1.123.740 lei cu TVA inclusă (234.112,7 euro), a fost atribuit către șase companii care activează în zona IT.

Astfel, Compania SC Webspot SRL și-a adjudecat Lotul 1 al acestui contract, în valoare de 424.567 de lei fără TVA, vizând servicii „Security Softwae”, vizând actualizare informatică pentru CeckPoint, Barracuda și servicii de suport operațional. Conform datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), Webspot SRL este patronată de soţii Liliana şi Mircea Mitroi Nastea, societatea care, în data de 30 iunie 2015, a furnizat Direcției Naționale Anticorupție servere, staţii de lucru, staţii de lucru mobile și echipamente firewall, în valoare de 122.116 lei fără TVA.

Alte trei loturi ale cotractului, respectiv Loturile 3, 7 și 12, în valoare totală de 150.177, 57 lei fără TVA, au fost câștigate de compania SC Q-East Software SRL. Lotul 3 vizează „servicii de actualizare informatică și suport tehnic pentru Forensic Software – Acces Data”. Lotul 7 se referă la același tip de servicii, denumite „Forensic Software- Cellebrite”, afacerea produselor UFED 4, PC ultimate, UFED Touch 2 Ultimate, Analitucs Desktop și Kloud Analyzer. Iar Lotul 12 vizează servicii identice, denumite „Forensic Software – Blackbag”, aferente produselor Blacknight, Mobileze, MacAcquisition și Softblock.

 

Legături cu SRI

SC Q-East Software SRL, care a încasat aceste trei loturi, este deținută de președintele și vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie România - Republica Coreea. Șeful acestei organizații, Marius Sticlaru, este membru al Fundației Colegiului Național de Apărare și un publicist la revista „Intelligence”, editată de SRI. Sticlaru este un apropiat al unui partener de afaceri al fostului şef al Direcției Achiziții din ANAF, de pe vremea PDL, Dan Stroe, urmărit penal de către Direcția Națională Anticorupție, pentru luare de mită, chiar în dosarul fostului șef al Fiscului, Sorin Blejnar. SC Q-East Software SRL a primit, în perioada în care achiziţiile din ANAF erau conduse de Dan Stroe, contracte pe bandă rulantă de la Agenția Națională de Administrare Fiscală. 

În data de 5 aprilie 2017, potrivit Sistemului Electronic al Achizițiilor Publice (SEAP), Direcția Naţională Anticorupție și-a făcut publică intenția de a achiziționa servicii de actualizare informatică și de suport tehnic pentru produsele software instalate la sediul central al Parchetului anticorupție din București. Modalitatea de achiziție adoptată de DNA a fost aceea a unei cereri de ofertă simplificată, iar suma totală pe care instituția condusă de Laura Codruța Kovesi s-a arătat disponibilă să o scoată din buget pentru finanțarea acestui proiect s-a ridicat la 540.500 de lei fără TVA. Ulterior, în data de 30 mai 2017, DNA a finalizat negocierile cu companiile ofertante care s-au înscris la procedură și a declarat câștigătoare patru societăți comerciale din București. Acestea sunt SC Web Spot SRL (care a primit un contract în valoare de 291.671 lei fără TVA), SC Prosoft++ SRL (care a încasat un contract în valoare de 37.373 lei fără TVA), SC Pragma Computers SRL (care a adjudecat un contract în valoare de 25.776 lei fără TVA) și compania de IT pe nume SC Q-East Software SRL (care a încheiat cu DNA un contract în valoare de 41.000 de lei fără TVA). Q-East Software SRL București, aceasta este un furnizor mai nou al DNA de servicii și tehnică de calcul. Relația societății cu Parchetul Anticorupție a debutat în 9 decembrie 2016, când SC Q-East Software SRL a livrat un lot dintr-un contract privind echipamente tehnice și IT, în valoare de 36.100 de lei fără TVA. 

Patronul SC Q-East Software SRL, furnizor de servicii către Direcția Națională Anticorupție, Marius Sticlaru, demonstrează și capacități jurnalistice. Mai exact, Sticlaru a publicat în revista Serviciului Român de Informații, „Intelligence”, un articol în care vorbește despre „Securitatea cibernetică” drept o „prioritate a sectorului intelligence în lumea globalizată”. Articolul a apărut în revista SRI, ediția august-octombrie 2011. 

 

Contracte mai vechi cu DNA

În schema noii afaceri finanțate de DNA apare și compania SC Prosoft ++ SRL, implicată și în contractul din 2017, cu două loturi, Este vorba despre Lotul 2, care se referă la servicii de actualizare informatică și suport tehnic „Forescis Software – Guidance Software”, și despre Lotul 5, vizând servicii similare pentru produse „Forensic Software – Passware”. Valoarea acestor două loturi se ridică la 54.422,1 lei fără TVA.

Conform Oficiului Național al Registrului Comerțului, SC Prosoft ++ SRL este deținută de Gheorghe Răuț (35%), Costel Ungureanu (35%), Anca Mihaela Vasilescu (10%), Mariana Daia (10%) și de Ștefan Boboc (10%). Într-una dintre edițiile precedente, Jurnalul a dezvăluit faptul că, împreună cu compania Messystech SRL, în luna mai a anului 2015, SC Prosoft ++ SRL a derulat un alt contract cu Direcția Națională Anticorupție, în cadrul unui program cu finanțare nerambursabilă OLAF-2013, vizând achiziția de suport tehnic specializat împotriva fraudei și corupției. Contractul a scos din bugetul DNA, la acel moment, suma de 331.766 de lei fără TVA.

 

Tandem cu afacerile mentorului lui Florian Coldea

Cel de-al patrulea asistent informatic al sistemelor DNA este compania SC Pragma Computers SRL. Acesteia i-au fost atribuite nu mai puțin de șase loturi din contractul parafat la data de 25 iunie 2020. Pentru suma de 285.220 de lei fără TVA, compania în cauză va furniza Parchetului Anticorupție servicii de actualizare informatică și suport tehnic pentru produsele Ace Laboratory și PC-3000 UDMA Flosh, pentru produsele Nuix Server, WebReview, Nuix Investigation and Response, pentrru produsele Forensic Software Paterva PTY, pentru produsele Forensic Software SUMURO, pentru produsele Forensic Software Belkasoft și pentru produsele Forensic Software „Advanced Digital Forensic Solutions”.

Pragma Computers SRL a mai livrat, în trecut, tehnică special către DNA, în tandem cu o altă firmă controlată, în trecut, de un protector al lui Florian Coldea. Este vorba despre societatea Andyteh Concept SRL, din structura acţionariatului căreia a făcut parte generalul SRI Dan Gheorghe, fost șef al Brigăzii Antiteroriste. La pensie, Dan Gheorghe a administrat grupul de firme controlat de Nicolae Dumitru, zis Niro. Coparticipantul la aceste contracte al Andyteh Concept SRL, SC Pragma Computers SRL, a derulat, în ultimii ani, contracte cu majoritatea instituțiilor de forță, printre care SRI, Ministerul de Interne și alte structuri ale Armatei.

Asociați la SC Pragma Computers SRL sunt soții Alexandra Mihaela și Corneliu Cătălin Gheorghiță, cei doi, împreună cu un anume Mihai Cosmin Gheorghiţă, se ocupă și de administrarea societății. Pragma Computers este unul dintre furnizorii preferaţi și ai DNA, în ceea ce privește achiziţia de către această structură a Ministerului Public de echipamente și tehnică specială utilizată la filaj, interceptări și urmăriri. Două astfel de contracte au fost negociate de firma familiei Gheorghiță cu DNA. Primul a fost parafat în data de 21 august 2011, pe vremea când Parchetul Anticorupție era condus de actualul judecător al Curții Constituționale Daniel Morar, și a vizat o achizițe de echipamente tehnice și IT. Unul dintre loturile scoase la licitație, în valoare de 132.454,3 lei cu TVA (33.113,6 euro), a fost adjudecat de SC Pragma Computers SRL București.

Un al doilea contract a fost parafat la sfârșitul anului 2016, mai exact în data de 12 decembrie 2016, când Direcția Națională Anticorupție, condusă, de această dată, de Laura Codruţa Kovesi, a desemnat drept câștigătoare a unui alt lot aferent unei alte achiziții tot SC Pragma Computers SRL, care a primit, de această dată, o lucrare în valoare de 86.680 de lei cu TVA (19.690,9 euro).

 

Alt prestator, contracte cu Transgaz

DNA a mai atribuit, tot la 25 iunie 2020, alte două loturi, în valoare de 15.453,38 lei fără TVA, pentru servicii de actualizare informatică și suport tehnic aferent produselor Paraben E3, respectiv pentru produsele Elcom Soft Forensic Bundle.

SC Elsaco Solutions SRL Botoșani este o companie controlată de unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din județ, pe nume Valeriu Iftimie (FOTO). Potrivit datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), în anul 2001, societatea purta denumirea de SC Elsaco Software SRL și îl avea ca asociat majoritar pe Valeriu Iftimie, cu 40 la sută din capitalul social. Restul acțiunilor erau deținute, în părți egale, de către Ovidiu Jitaru, Petru Parfenov, Doru Popa și Ioan Șaramet.

În anul 2005, SC Elsaco Software SRL a devenit membră a unui grup economic controlat de același Valeriu Iftimie, denumit SC Grupul de Interes Economic Elsaco Grup GIE Botoșani SRL. În această asociere au participat, în calitate de asociați, companiile Elsaco Electronic SRL Botoșani, Elsaco International SRL Gura Humorului, Elsaco Industry SRL Botoșani, Valeriu Iftimie, Ovidiu Jitaru, Petru Parfenov, Doru Popa și Gheorghe Ciubotaru, toți cu domiciliul în municipiul Botoșani. Concentrarea de firme sub denumirea GIE a fost însă suspendată în data de 10 octombrie 2007, iar în data de 4 decembrie 2012, compania respectivă a fost dizolvată voluntar, la cererea asociaților. În 2015, Elsaco Software devine Elsaco Solutions SRL, cu asociați Valeriu Iftimie (40% din capitalul social), Ovidiu Jitaru, Petru Parfenov și Doru Popa, cu câte 20 la sută din beneficii și pierderi.

Unul dintre clienții Elsaco este Transgaz SA, companie de stat unde activează, într-un post de conducere, fratele fostului procuror-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, Sergiu Lascu. În ultimii patru ani, Transgaz a atribuit, prin licitație deschisă sau prin procedură simplificată, firmei Elsaco Solutions SRl, contracte în valoare de 5 milioane de lei cu TVA inclusă. Compania a livrat, în baza acestor contracte, rețelistică, piese de schimb și consumabile pentru computer, fotocopiatoare și cartușe de toner, terminale telefonice fixe, telefoane mobile, service de reparare a calculatoarelor personale, terminale informatice UPS-uri și licențe informatice.

 

Ultimul client a furnizat, recent, Poliției sistemul „Big Brother”

Al șaselea și ultimul lor al contractului pus la dispoziție de DNA a fost atribuit companiei SC Dataware Consulting SRL, pentru suma de 14.480 de lei fără TVA. În schimbul acestei sume, compania în cauză va presta servicii de actualizare informatică și suport tehnic pentru produsele Forensic Siftware MSAB.

Dataware Consulting SRL este proaspătul client al Poliției Române pentru sistemul „Big Brother”. Mai exact, în urmă cu două luni, IGPR a achiziționat un sistem de recunoaştere facială în cadrul unui contract în valoare de 4.779.000 de lei fără TVA. Achiziția constă într-un soft pentru identificare facială, servere, licenţe şi soluţii de stocare, dar şi training pentru peste 200 de persoane. Contractul achiziționat de Poliție și expus, pe larg, de Jurnalul, într-o ediție precedentă, vizează o soluţie informatică pentru recunoaştere facială care oferă funcţionalităţi de căutare, verificare și comparare ale imaginilor faciale digitale din baza de date asociate cu cele provenite din diferite surse, precum telefoane mobile, camere de supraveghere, reţele de socializare, camere de la bancomate.

SC Dataware Consulting SRL a luat ființă în data de 13 ianuarie 2011 și fost fondată de două persoane fizice – Călin Cristian Georgescu și Constantin Adrian Savu. Obiectul de activitate al societății, declarat la momentul înființării, era „activități de consultanță în tehnologia informației”.

 

×