x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Lux marca Iohannis. 70.000 €, cheltuiți pe mese și scaune

Lux marca Iohannis. 70.000 €, cheltuiți pe mese și scaune

de Ion Alexandru    |    01 Feb 2019   •   08:48
Lux marca Iohannis. 70.000 €, cheltuiți pe mese și scaune

Două mese pentru convorbiri, patru măsuţe de protocol, opt scaune şi patru fotolii. Acestea au fost obiectivele prioritare ale Administraţiei Prezidenţiale, la sfârşitul anului trecut, în perioada în care preşedintele a blocat, dacă mai ţineţi minte, rectificarea bugetară propusă de Guvern, a respins numirea procurorului-şef al DNA, iar România se pregătea de rezoluţia privind “statul de drept”, adoptată de Parlamentul European. Iar aceste piese de mobilier, achiziţionate de Preşedinţia României, au costat nici mai mult, nici mai puţin decât contravaloarea unui apartament cu două camere în Bucureşti – 67.700 de euro. Extravaganta achiziţie a fost justificată prin faptul că era necesară dotarea a două saloane oficiale din Palatul Cotroceni cu mobilier “pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţilor de protocol”.

Nici nu se terminase bine vacanţa de vară de anul trecut, că preşedintele Klaus Iohannis s-a apucat de shopping. Pe bani publici. Concret, în data de 17 septembrie 2018, Administraţia Prezidenţială a postat pe SEAP (Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice) un anunţ prin care şi-a manifestat intenţia de a achiziţiona elemente de mobilier pentru Palatul Cotroceni, cu menţiunea că aceste cumpărături trebuiau să ajungă la destinaţie până cel târziu în data de 10 decembrie. Autoritatea contractantă a anunţat şi preţul pe care este dispusă să-l plătească pentru acest obiectiv prioritar – 255.884,02 lei, fără TVA.

Deşi suma este una mare, nu a fost organizată o licitaţie publică pentru atribuirea contractului, ci a fost aleasă calea unei selecţii de oferte, prin procedură simplificată. La care s-a prezentat un singur ofertant, o companie din Mogoşoaia, judeţul Ilfov, pe nume SC Ovo Design Furniture Group SRL.

După o lună de negocieri intense cu unicul producător de mobilier interesat să colaboreze la acest proiect, Administraţia Prezidenţială a reuşit să facă o economie de 0,2 bani faţă de suma maximă pe care preconiza că o va cheltui! Asta, deoarece preţul final pe care SC Ovo Design Furniture Group SRL l-a oferit a fost de 255.884 lei fără TVA.

La data de 12 octombrie 2018, între Administraţia Prezidenţială, în calitate de cumpărător, pe de o parte, şi compania din Mogoşoaia, în calitate de furnizor, pe de altă parte, a fost parafat contractul cu numărul 10960/2018, cu o valoare finală de 304.501,96 de lei cu TVA inclus (67.667,1 euro).

Piesele de rezistenţă - două mese

Pe ce a cheltuit instituţia condusă de Klaus Iohannis această avere aflăm din cuprinsul caietului de sarcini care a stat la baza încheierii acestui contract. Mai întâi, aflăm că este vorba despre mobilier destinat dotării saloanelor oficiale din Palatul Cotroceni, în vederea desfăşurării în condiţii optime a activităţilor de protocol şi a evenimentelor organizate la nivelul Administraţiei Prezidenţiale. “Piesele de rezistenţă” sunt două mese, numite “de convorbiri”, care vor trona una în Salonul Brâncovenesc”, denumit şi al “Ambasadorilor”, iar cea de-a doua, în Sala de Consiliu.

Prima masă este lungă de 7,5 metri, lată de 1,5 metri şi înaltă de 0,816 metri, este alcătuită din cinci module, din care două de capăt, două intermediare şi un modul central. Obiectul de mobilier este astfel conceput, încât, la modulul central, sunt poziţionate două scaune, iar la celelalte module se poziţionează câte patru scaune de fiecare. Aceste module sunt realizate în construcţie independentă, pentru  putea fi utilizate fie în mod independent, fie unite, formând un ansamblu, potrivit descrierilor din caietul de sarcini. Modulele de capăt au câte trei laturi drepte şi o latură curbată, iar cele intermediare şi centralul au toate laturile drepte. Blatul mesei este gros de 106 milimetri, este construit din lemn stratificat furniruit pe toate feţele şi bordurat cu lemn masiv din fag sau paltin.

Cea de-a doua masă, care va utila Sala de Consiliu, este lungă de 9 metri, lată de 1,58 metri şi înaltă de 0,817 metri. Conform descrierilor din caietul de sarcini, aceasta este alcătuită din trei tronsoane, cu două module de capăt şi unul central, iar blatul este format din trei bucăţi, în grosime de 90 de milimetri, realizat din lemn stratificat furniruit pe feţe şi bordurat cu lemn masiv din fag sau stejar. Masa de consiliu se integrează din punct de vedere estetic în ansambul mobilierului şi decoraţiunilor deja existente în Sala de Consiliu.

La aceste două mese mari, se mai adaugă alte patru măsuţe de protocol. Fiecare dintre acestea are o lungime de 0,7 metri, o lăţime de 0,7 metri şi o înălţime de 0,5 metri. Construcţia lor este din plăci din lemn stratificat furniruite cu furnir natural, în combinaţie cu lemn masiv din fag sau paltin, iar blatul are grosimea de 52 de milimetri. Baluştrii sunt realizaţi cu detalii sculptate şi profilate cu modelul preluat din detaliile baluştrilor de calorifer existenţi în Sala de Consiliu.

Detalii milimetrice trecute în caietul de sarcini

Nici scaunele şi fotoliile comandate nu sunt lăsate la voia întâmplării sau a producătorului, ele fiind construite după detalii la fel de exacte. Astfel, la Administraţia Prezidenţială au ajuns opt scaune construite din lemn masiv, cu picioarele, legăturile cadrului şezutului, elementele spătarului şi braţele realizate din lemn masiv. Mai mult, cele două picioare din faţă sunt diferite de cele din spate, primele fiind de tip baluştri strunjiţi, având la partea superioară o porţiune pătrată prevăzută cu două feţe cu sculptură ornamentală, iar cele din spate fiind de tip rectangular curbat.

Scaunul are spătarul tapiţat cu stofă clasa Lux, din mătase de cea mai bună calitate, cu greutatea de 275 de grame pe metru pătrat. Toate cele opt scaune sunt montate în Sala de Consiliu, ele fiind finisate cu baiţuri şi lacuri cu grad ridicat de rezistenţă la lovituri, abraziuni şi lichide, având drept scop “scoaterea în evidenţă a texturii lemnului”.

În fine, Preşedinţia a mai comandat şi patru fotolii, care sunt executate din lemn masiv din fag sau paltin, cu elemente sculptate, tapiţate cu mătase naturală, iar şezutul şi spătarele au perne umplute cu puf.

Din documentaţia de atribuire a contractului de achiziţie rezultă că mobilierul descris mai sus are o garanţie de 12 luni, perioadă în care Administraţia Prezidenţială îşi poate rezerva dreptul de a cere reparaţia produselor fără plată, în termen de 15 zile, pe cheltuiala furnizorului. Mobilierul a ajuns la Palatul Cotroceni în jurul datei de 10 decembrie, iar plata s-a efectuat prin ordin de plată, în limita creditelor aprobate prin Legea Bugetului de Stat din anul 2018.

Shopping-ul, antidotul lui Iohannis la vreme de criză politică

Nu este pentru prima dată când Administraţia Prezidenţială, sub conducerea lui Klaus Werner Iohannis, cumpără mobilier la vreme de criză politică. În urmă cu doi ani, pe 22 decembrie 2016, în plină criză guvernamentală post-alegeri, generată de refuzul preşedintelui de a o numi în funcţia de prim-ministru pe Sevil Shhaideh, Preşedinţia a contractat de la patru firme din domeniu mobilă în valoare de 185.549,7 lei cu TVA inclus (41.233,3 euro).

Potrivit anunţului publicat pe SEAP, la vremea respectivă, Administraţia Prezidenţială a făcut achiziţii de mobilier nou, în etape. Iniţial, Palatul Cotroceni intenţionase să cumpere mobilă în valoare de peste 100.000 de euro fără TVA, aşa cum reiese din anunţul de participare. Astfel, Administraţia Prezidenţială a făcut aceste achiziţii, tot în baza unei proceduri simplificate, fără licitaţie, iar contractele propriu-zise au fost încheiate cu mai multe firme de profil chiar în zilele de foc ale politicii post-alegeri parlamentare. Două contracte, unul în valoare de 70.000 de lei fără TVA, iar al doilea, în valoare de 34.500 de lei fără TVA, au fost parafate chiar în ziua de 22 decembrie, când preşedintele Iohannis era aşteptat să se pronunţe cu privire la desemnarea pentru funcţia de premier a persoanei propuse de alianţa PSD şi ALDE.

Ei bine, după Crăciun, mai exact în ziua în care Klaus Iohannis a anunţat că respinge nominalizarea făcută de majoritatea parlamentară pentru ocuparea fotoliului de la Palatul Victoria, Administraţia Prezidenţială a mai atribuit două contracte pentru achiziţia de mobilier. Ambele contracte, în valoare de 50.124,75 lei fără TVA, respectiv de 14.836,24 lei fără TVA, încheiate în 27 decembrie, au fost câştigate de către compania Mobteco Product SRL.

De altfel, administraţia Iohannis a mai făcut şi alte cheltuieli la fel de extravagante. Spre exemplu, o firmă din Târgu Mureş a montat, în noiembrie 2017, la Palatul Cotroceni instalaţii care să menţină temperatura burlanelor şi a jgheaburilor corpurilor de clădire în care funcţionează Preşedinţia României la niveluri care să nu permită depunerea de gheaţă sau de zăpadă. Administraţia Prezidenţială a plătit pe aceste aparate nu mai puţin de 57.000 de euro.

Producătorul a dotat şi CCR cu mobilă de 100.000 de euro

Compania de la care Preşedinţia a cumpărat aceste piese de mobilier, SC Ovo Design Furniture Group SRL, este o societate deţinută de un off-shore cu sediul în Cipru, Nicosia, pe nume Iforas Limited, reprezentată în România de o anume Mădălina Antoaneta Mişu. Căsuţa poştală controlează 99,9032 la sută din părţile sociale ale firmei româneşti, restul de 0,0968 la sută din capitalul social aparţinând unui anume Panait Niky Danielopol.

Aceeaşi companie a dotat, în anul 2012, şi sediul Curţii Constituţionale cu mobilier şi elemente de plastică arhitecturală, pentru amenajarea sălii de şedinţe, în valoare de 470.000 de lei fără TVA. Şi în acest caz, a fost livrată o masă impunătoare de prezidiu, prevăzută cu inserţii din piele naturală, dispuse în câmpuri radiale, ce delimitează prin ştanţare decorativă cu o foiţă de aur spaţiile de lucru pentru fiecare membru al CCR.

Furnizorul este o companie românească, deţinută de un offshore din Cipru. Suma pe care Palatul Cotroceni a plătit-o, de la buget, se ridică la 304.501,96 de lei cu TVA

 

Mobilierul are garanţie un an de zile pentru lovituri şi pătarea cu lichide şi a fost montat în Salonul Brâncovenesc şi în Sala de Conferinţe a Administraţiei Prezidenţiale.

×