Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! AcceptX
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

„Poliția magistraților”, sabotată organizat de capii Justiției

Autor: ION ALEXANDRU
09 Oct 2019

Anunțată, încă dn data de 4 octombrie, ședința Plenului CSM de ieri, în care ar fi trebuit să fie validate, după mai bine de patru luni de zile, rezultatele concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de execuție și de conducere în cadrul Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, nu a putut avea loc, deoarece șase membrii ai Consiliului, dintre care patru permanenți, au absentat. Este a șasea ședință a Plenului în care se încearcă, fără succes, validarea acestor rezultate și numirea Adinei Florea la conducerea SIIJ. Motivul – la lucrări au fost prezenți doar 13 membri, cvorumul necesar fiind de minim 15 persoane prezente. Printre cei care au boicotat ședința se numără procurorii CSM Nicolae Solomon, Cristian Ban, Florin Deac și Tatiana Toader, dar și procurorul general interimar al României, Bogdan Licu, precum și ministrul Justiției revocat de premier, dar nedemis, contrar deciziei CCR, de către președintele Iohannis, Ana Birchall. Președintele CSM, Lia Savonea, acuză blocajul instituit la nivelul Consiliului și a intrat în conflict direct cu membrii Secției de Procurori de la CSM. În afară de Bogdan Licu, toate persoanele care au absentat și-au exprimat opinia că SIIJ nu trebuie să existe, Birchall însăși încercând să propună modificarea legislației în vederea desființării acestei unități de parchet. În timp ce trei din cei patru membrii CSM care boicotează aceste ședințe au mai multe dosare instrumentate de această secție.

 

Concursurile pentru ocuparea funcțiilor de procurori de execuție în cadrul Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, pentru acoperirea schemei minim necesră desfășurării activității foarte încărcate a acestei unități de parchet au fost derulate în perioada 11 aprilie – 15 iunie 2019, în timp ce concursul pentru ocuparea funcției de procuror-șef al Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție s-a derulat în perioada 15 mai - 19 iunie 2019, unde Adina Florea, procurorul care a pus-o sub acuzare pe Laura Codruța Kovesi, a obținut punctajul maxim. Ne aflăm la jumătatea lunii octombrie și, încă, validarea acestor rezultate nu a fost făcută de Consiliul Superior al Magisraturii. Din cauza unui boicot evident al unora dintre membrii Consiliului.

 

Patru luni de boicot

Încă din 20 iunie, Plenul CSM ar fi trebuit să valideze aceste concursuri, dar și să dispună măsurile legale cu privire la cererea fostului procuror-șef al SIIJ, Gheorghe Stan, actual judecător al Curții Constituționale, cu privire la rezervarea unui post de procuror la SIIJ până la finalizarea mandatului său de nouă ani la CCR. Tot atunci ar fi trebuit avizat raportul de activitate al SIIJ pe anul 2018. Nu s-a putut trece în revistă aceste subiecte aflate pe ordinea de zi, pentru că, pentru prima dată, Plenul CSM nu a întrunit cvorumul necesar.

Același lucru s-a întâmplat în ședința din 24 iunie, 1 iulie, 3 iulie și 17 septembrie 2019. La ultima ședință, cvorumul a fost asigurat, însă zece din cei 19 membrii prezenți au votat pentru amânarea dezbaterii punctelor aflate pe ordinea de zi care aveau legătură cu Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.

Ieri, Plenul CSM trebuia să se reunească pentru a lua din nou în discuție validarea acestor concursuri, dar și pentru aprobarea organizării unui nou concurs pentru ocuparea unor funcții de procuror de execuție în cadrul SIIJ. Ocazie cu care lucrurile au explodat. Doar 13 membri CSM au participat la ședință Este vorba despre președintele CSM Lia Savonea, despre președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție Corina Corbu, despre judecătorii CSM Simona Marcu, Mariana Ghenea, Nicoleta Ținț, Andrea Chiș, Gabriela Baltag, Eugenia Oprina, Mihai Bălan și Bogdan Mateescu, precum și de fostul vicepreședinte al CSM, procurorul Codruț Olaru și de cei doi membri ai societății civile Victor Alistar și Romeo Chelariu.

 

Scandal fără precedent la vârful Justiției

Fără să anunțe că nu participă, au absentat minstrul Justiției, Ana Birchall, procurorul general interimar al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Bogdan Licu, dar și vicepreședintele CSM, procurorul Nicolae Solomon și membrii Secției de Procurori de la CSM  Cristian Ban, Florin Deac și Tatiana Toader. Birchall participă, în ciuda faptului că există o hotărâre a CCR care îl obligă pe președintele Klaus Iohannis să o revoce de îndată, la lucrările Consiliului JAI. Iar Bogdan Licu a organizat, chiar ieri, în timpul ședinței Plenului CSM, o întrunire la sediul Parchetului General, la care i-a invitat și pe procurorii CSM Cristian Ban, Florin Deac și Tatiana Toader.

În acest sens, la ora 10.00, președintele CSM a acuzat un boicot din partea celor absenți și a propus ca, ieri, ședința Plenului CSM să fie convocată din oră în oră, până la întrunirea cvorumului. În pauza dintre ora 11.00 – 12.00, Lia Savonea a încercat să îl contacteze telefonic pe Bogdan Licu, acesta însă nu i-a răspuns la telefon, preferând să transmită un SMS secretarului general al CSM în care a precizat că întrunirea de la Parchetul General urma să dureze până după-amiază, la ora 16.00. Asta, în condițiile în care procurorul general interimar al României știa de organizarea Plenului de ieri al CSM încă din data de 4 octombrie și nu a făcut cuoscut faptul că, pentru ziua Plenului, avea alte activități în agendă. La un moment dat, judecătoarea Gabriela Baltag a propus ca Plenul CSM să se organizeze la sediul Parchetului General, cu presa de față.

 

#Rezistenții din CSM au dosare în lucru la SIIJ

Trei dintre membrii CSM care boicotează de patru luni de zile Plenul Consiliului, pentru a bloca activitatea Secției pentru Investigarea Infracțiunlor din Justiție se află într-un vădit conflict de interese. Asta, deoarece au în lucru, chiar la această secție, dosare care îi vizează și unde sunt investigate infracțiuni extrem de grave.

Spre exemplu, vicepreședintele CSM, Nicolae Solomon, este vizat în nu mai puțin de cinci dosare instrumentate de către SIIJ, unde sunt cercetate infracțiuni de luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență, constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, represiune nedreaptă și cercetare abuzivă. Conform unor surse judiciare, într-unul dintre aceste dosare mai este vizată și procuroarea DNA Carmen Alexandra Lăncrănjan.

Al doilea membru al CSM vizat de o anchetă la SIIJ este judecătorul Bogdan Mateescu. Doarul său a fost clasat, anul trecut, de DNA, mai exact de celebra Florentina Mirică, însă fostul șef al SIIJ, Gheorghe Stan, a solicitat instanței redeschiderea urmăririi penale. Stan identifică mai multe împrejurări halucinante din această ordonanță de clasare. În primul rând, că procurorul DNA nu s-a pronunțat cu privire la faptele pentru care s-a dispus urmărirea penală (luare de mită, dare de mită, trafic de influență și abuz în serviciu), pentru care, prin Ordonanța 557/P/2017 “nu a fost dispusă nicio soluție”. Mai mult, procurorul de caz de la DNA nu s-a pronunțat cu privire la infracțiunea de complicitate la luare de mită în formă continuată (fapte presupus a fi săvârșite de judecătorul Bogdan Mateescu), prin care s-a dispus extinderea urmăririi penale prin Ordonanța DNA Pitești nr. 125/P/2016 din 17 octombrie 2016. “Deși susține că procesul verbal de investigații întocmit la 29.07.2015 de către ofițerul delegat din cadrul DGA nu poate avea valoare probatorie și nu poate fi calificat ca fiind o sesizare din oficiu, întrucât ofițerul de poliție nu a efectuat investigații, ci a procedat la audierea mai multor persoane ce nu au semnat procesul verbal, pocurorul de caz nu a procedat la întocmirea unui proces verbal de sesizare din oficiu și nici la audierea persoanelor indicate în cuprinsul procesului verbal pentru a stabili dacă acestea își însușesc chestiunile cuprinse în cadrul acestuia”, se mai arată în document.

Al treilea oponent al SIIJ din CSM, care s-a raliat blocajului despre care vorbim este procurorul Cristian Ban. Acesta are deschise la secție șase dosare, în care sunt vizate fapte de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, represiune nedreaptă, luare de mită și inducerea în eroare a organelor judiciare. În 11 iunie 2019, Secția de Procurori de la CSM, din care face parte și Cristian Ban, a votat pentru scoaterea forțată la pensie a procuroarei SIIJ Zarafina Puiu, care instrumentează unul dintre aceste dosare.

 

Sistemul încearcă din toate pozițiile să lichideze SIIJ

Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, este singura structură de Parchet General care funcționează fără ingerințe politice în actul de numire a conducerii. Pentru că toți procurorii ocupă funcția prin concurs organizat de CSM, iar concursul este validat de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii. Care, de altfel, avizează și rapoartele anuale de activitate. Încă de la înființarea acestei structuri, prin legea de modificare a Legii privind Organizarea Judiciară, sistemul “binomist” din parchete a căutat să anihileze existența ei. Motivul? Este singura structură care poate ancheta și trimite în judecată judecători și procurori. Iar rezultatele s-au văzut încă de la sfârșitul anului trecut. “Unitatea de Elită” a DNA, Serviviul Teritorial Ploiești, este pusă sub urmărire penală pentru infracțiuni de o gravitate fără precedent. Fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, este urmărită penal și inculpată în două dosare. Unul în legătură cu protejații ei de la DNA Ploiești, iar altul cu privire la aducerea în țată a lui Nicolae Popa, de la Jakarta. Și DNA Oradea face obiectul unor investigații, precum și, mai recent, procurorul Cristian Ovidiu Popescu, de la Parchetul Judecătoriei Caracal, cel care a interzis polițiștilor să intre în curtea lui Gheorghe Dincă, până la 6.00 dimineața, pentru a-i salva viața Alexandrei Măceșanu.

Iar “bomba” care stă să explodeze la SIIJ este un dosar care le vizează pe fostele șefe ale ÎCCJ, Cristina Tarcea și Doina Livia Stanciu.

 

 

ULTIMA ORĂ Savonea sesizează Curtea Cosntituțională

Aseară, după ce era mai mult decât clar că nu se poate întruni cvorumul Plenului, președintee CSM, Lia Savonea, a precizat, într-o declarație de presă, că a decis să sesizeze Curtea Constituțională cu un conflict jurdic de alură constituțională între Guvern și CSM, generat de ministrul Justiției, Ana Birchall. “ Sesizăm Curtea, în principal pentru două motive. Primul, pentru că avem de-a face cu o ingerință gravă în activitatea procurorilor, activitatea de urmărire penală și al doilea pentru acțiuni de subminare a autorității CSM în calitatea sa de garant al independenței justiției”.

Puciștii din CSM au blocat, a șasea oară, Consiliul Superior al Magistraturii. Procurorii și ministrul Justiției tărăgănează de patru luni numirea Adinei Florea la conducerea SIIJ

Printre cei care au absentat se numără și doi membri ai CSM care au dosare deschise pe numele lor, în lucru, la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. Un al treilea a participat la ședința fără cvorum

 

Ultima oră
Alte titluri din: Anchete
Se îngroașă gluma. Conflict de interese în afacerile lui Barna pe fonduri UE cu Consiliul Județean Alba Se îngroașă gluma. Conflict de interese în afacerile lui Barna pe fonduri UE cu Consiliul Județean Alba
Incalificabil! DIICOT merge, în cazul “Caracal”, exclusiv pe declarațiile lui Dincă Incalificabil! DIICOT merge, în cazul “Caracal”, exclusiv pe declarațiile lui Dincă
Mai multe titluri din: Anchete
Antena3.ro Mihai a plecat în Marea Britanie să lucreze pentru o companie uriașă. A ajuns să doarmă în gări și în trenuri, după ce a înțeles pe propria piele cum este sistemul britanic. Acum se gândește tot mai mult la România
Libertatea.ro Un bărbat care a reclamat un transport de lemne a primit a 2-a zi un plic. Ce conținea
A1.ro A dat frâu liber pasiunii și a ajuns direct la spital! Femeie de 43 de ani, operată de urgență după ce a acceptat o practică bizară în amor
IncomeMagazine.ro BestJobs: Speranța de angajare a tinerilor a crescut în 2019
Observator.ro Horoscop 22 octombrie