x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Situația măștilor pentru nevoiași va fi tranșată de instanță la 10 zile după expirarea celei de-a treia lună de stare de alertă

Situația măștilor pentru nevoiași va fi tranșată de instanță la 10 zile după expirarea celei de-a treia lună de stare de alertă

de Ion Alexandru    |    05 Aug 2020   •   07:33
Situația măștilor pentru nevoiași va fi tranșată de instanță la 10 zile după expirarea celei de-a treia lună de stare de alertă
Sursa foto: Lucian Alecu

Achiziția pe care Ministerul Sănătății este obligat să o facă, prin lege, privind măștile ce trebuie să fie puse, gratuit, la dispoziția categoriilor vulnerabile din punct de vedere fianciar, va fi tranșată în instană pe data de 25 august, la zece zile după ce expiră, practic, a treia lună în care a fost instituită starea de alertă la nivel național.

Atribuirea directă a fost contestată atât la CNSC, cât și în instanță, iar Executivul nu a căutat căi alternative de a face rost de măștile pe care s ăle distribuie populației. Asta, în ciuda faptului că, în lege, achiziția acestor produse trebuie să se facă prin intermediul Unifarm.

În schimb, Guvernul a emis o hotărâre prin care a impus obligația purtării măștii și în spațiile publice deschise, delegând, fără temei legal, luarea acestei măsuri în sarcina comitetelor județene sau locale pentru situații de urgență. Specialiștii în drept confirmă ceea ce “Jurnalul” a atras deja atenția, în urmă cu o săptămână, că măsura luată de Cabinetul Orban este nelegală, adaugă la legea organică privind măsurile pentru combaterea epidemiei de COVID-19 și, în consecință este lovită de nulitate. Începând de ieri, și în București a fost instituită obigativitatea purtării măștii în aer liber, fără ca această măsură să aibă, ca bază legală primară, acoperire legislativă. 

 

Încă din data de 15 mai 2020, odată cu expirarea stării de urgență, Guvernul, prin Comitetul Național pentru Situații de Urgență, în pregătirea declarării stării de alertă, a propus instituirea obligativității purtării măștilor de protecție în spațiile publice închise. În data de 18 mai, Parlamentul a adoptat Legea nr. 55/2020, prin care acestă măsură a devenit posibilă din punct de vedere juridic. Însă, pentru că există anumite categorii de persoane a căror situație financiară este una precară, Parlamentul a propus adoptarea unei alte legi prin care Guvernul să fie obligat să pună, gratuit, la dispoziția acestora, un set de 30 de măști lunar. Guvernul a adoptat, la rândul lui, o Ordonanță de Urgență, prin care se obligă ca, prin intermediul Ministerului Sănătății, să achiziționeze măști, astfel ncât un pachet de 50 de astfel de produse să ajungă gratuit la fiecare cetățean vulnerabil. 

Din 15 mai, de când obligația purtării măștii în spațiile publice închise a devenit imperativă, până în prezent, măștile nu au fost cumpărate. Iar, până la expirarea celei de-a treia luni de stare de alertă la nivel național, acest lucru nici că se va întâmpla. Compania Best Achiziții SRL, care a contestat achiziția făcută de Ministerul Sănătății, a formulat, în data de 29 iulie, recurs împotriva deciziei Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor, care a respins, pe data de 13 iulie, contestația împotriva anunțului de atribuire a contractului către compania SC Naguma Medical Supply SRL. Dosarul a ajuns la Curtea de Apel București, a fost pus pe rolul Secței a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal, are ca obiect litigiul privind achizițiile publice, respectiv anularea Deciziei 1183/C9/1271/1325 și a primit termen de judecată… data de 25 august 2020, ora 11.00. Asta, în condițiile în care, pe 15 august, expiră cea de-a treia lună de stare de alertă, în care purtarea măștii în spațiile publice închise a devenit obligatorie.

 

Achiziție cu cântec

Reamintim că, în 21 mai 2020, Executivul a emis o ordonanță de urgență prin care Ministerul Sănătății, prin direcțiile de sănătate publică județene și a Municipiului București, este obligat să acorde autorităților administrației publice locale necesarul de măști de protecție pentru familiile și persoanele defavorizate. Guvernul și-a luat, astfel, angajamentul, prin act normativ, să acopere necesarul pentru 2.300.000 persoane, pentru următoarele două luni (iunie și iulie), de care să beneficieze fiecare persoană eligibilă. Mai exact, fiecare persoană vulnerabilă ar fi urmat să primească câte 50 de măști, pentru 60 de zile. La 29 mai, Ministerul Sănătății invită agenții economici să participe la o procedură de negociere pentru achiziția a 115 milioane de măști. Pe 6 iunie 2020, s-a anulat achiziția cu totul, deoarece autoritatea contractantă a decis că niciunul dintre agenții economici care au depus oferte nu s-a calificat să meargă mai departe, publicând o nouă invitație de participare. La data de 24 iunie 2020  Ministerul Sănătății a atribuit contractul referitor la măști, achiziționate în baza ordonanței de urgență. Societatea care a câștigat contractul este SC Naguma Medical Supply SRL, deținută de două offshore-uri cipriote, cu sediul la aceeași adresă, în Nicosia – Benevo Holdings Limited și Drouf Holdings Limited, ambele reprezentate de cătățeanul canadian Danny Topolinski. Compania se ocupă cu afaceri imobiliare și face parte din grupul InteRo, alături de companiile Tanher Property, Tabori Property sau Aversa Manufacturing SRL, grup controlat de cetățeanul canadian Danny Topolinski. De remarcat este faptul că, în 9 aprilie 2020, Naguma Medical Supply SRL anunța importul a 90 de milioane de măști, din China. 

 

Contestație la fel de dubioasă

În 29 iunie, CNSC a primit o contestație împotriva acestei atribuiri din partea SC Best Achiziții SRL, în care s-a cerut anularea rezultatului procedurii de atribuire și obligarea Ministerului Sănătății de a reevalua oferta depusă de SC Naguma Medical Supply SRL, pe care să o constate ca fiind neconformă. De asemenea, s-a mai solicitat și obligarea autorității contractante să continue procedura de atribuire. 

CNSC a decis să respingă această contestație, ca nefondată. “Jurnalul” a dezvăluit, luna trecută, că SC Best Achiziții SRL, contestatoarea, a fost înființată în anul 2014, cu obiect de activitate “consultanță pentru afaceri și management”, de Mihaela Neagu și Antonio Marius Dobre. În luna aprile a anului curent, capitalul social al companiei a fost preluat de către omul de afaceri Alexandru Vlad Mihai Cristescu. Acesta din urmă este asociat în cadrul companiei de pază SC Akyle Security SRL, societate controlată de fostul viceprimar general PDL, Robert Constantin Ionescu, dar și de Constantin Pitcovici, tatăl fostului ofițer DGA, Petru Pitcovici, condamnat la închisoare cu suspendare în dosarul lui Puiu Popoviciu.

Robert Constantin Ionescu, partenerul de afaceri al patronului SC Best Achiziții SRL, este asociat în SC Global Eurobusiness Solutions SRL cu nimeni alta decât Simona Ciulavu, patroana firmei SC B.S.G. Business Select SRL, cea căreia fostul director general al Unifarm SA, Adrian Ionel, i-ar fi cerut șpagă, conform DNA, 760.000 de euro pentru atribuirea unui contract, în plină stare de urgență, pentru măști și combinezoane. Cercul se închide odată ce aflăm că Simona Ciulavu  a lucrat la Primăria Capitalei, în perioada în care viceprimar era actualul premier, Ludovic Orban. Când Orban a devenit ministru al Transporturilor, în 2008, și Simona Ciulavu s-a angajat ca și consilier principal la Direcția de Monitorizare a Achizițiilor Publice din cadrul Ministerului Transporturilor.


Legea spune una, contractul face alta

Tot la CNSC, achiziția făcută de către Ministerul Sănătății de la SC Naguma Medical Supply SRL a fost contestată inclusiv de către Compania Națională Unifarm SA. Aceasta a solicitat anularea procedurii de atribuire și reluarea procesului.

Acest lucru a fost de asemenea, respins, de către Consiliu, în ciuda faptului că, în data de 10 iunie, Parlamentul a adoptat Legea privid acordarea de măști pentru protecția cetățenilor români de virusul COVID-19, act normativ care stabilește că se acordă, cu titlu gratuit, un set de 30 de măști de protecție, lunar, pentru persoanele beneficiare de ajutorul social privind venitul minim garantat, pentru persoanele din familiile beneficiare ale alocației pentru susținerea familiei, pentru pensionarii din sistemul public de pensii ale căror venituri sunt de până la 1.000 de lei inclusiv, precum și pentru persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din aceste prestații sociale. Conform legii, Ministerul Sănătății trebuie să achiziționeze, prin intermediul Companiei Naționale Unifarm SA, măștile de protecție, “conform standardelor europene în vigoare, preponderent de la producători interni”. 


Avocatul Adrian Toni Neacșu: Masca în aer liber este ilegală

În condițiile în care, cel mai devreme, măștile ar putea ajunge la destinatarii legali abia la zece zile de la expirarea celor trei luni de stare de alertă, și numai dacă instanța va respinge definitiv contestația făcuăt de Best Achiziții SRL, Guvernul Orban merge și mai departe și impune, prin HG 588/2020, obligativitatea purtării măștilor de protecție în spațiile publice deschise, din zonele aglomerate, delegând impunerea acestei decizii comitetelor județene sau locale pentru situații de urgență.


Asistăm, astfel, în ultima săptămână, la o serie de decizii luate la nivel județean, în care măștile au devenit obligatorii în aer liber, în anumite zone și în anumite intervale orare. Cea mai recentă astfel de măsură a fost luată, luni, la București, unde s-a impus purtarea măștii în Centrul Vechi Capitalei, în zonele piețelor și în stațiile de autobuz.


“Jurnalul” a atras atenția, încă de acum două săptămâni, că această măsură este nelegală, lucru pe care l-a confirmat, ieri, avocatul Adrian Toni Neacșu.

Astfel, măsura este lovită de două excepții de nelegalitate, pe de o parte pentru că, la articolul 13, alineat 1, litera “a” din Legea nr. 55/2020, se prevede că se poate institui obligativitatea purtării măștii numai în spații publice închise, în spațiile comerciale, în mijloacele de transport în comun și la locul de muncă. Pe de altă parte, măsura este nelegală și din perspectiva autorității care o impune. Mai exact, în Legea nr. 55/2020, se arată că măsura obligativității purtării măștii se impune prin emiterea unui ordin comun al ministrului de Interne și al ministrului Sănătății, în timp ce, în HG 588/2020, se deleagă aceste atribuții decizionale în sarcina comitetelor județene sau locale pentru situații de urgență. Culmea, baza legală în temeiul căreia s-a emis această Hotărâre de Guvern este chiar Legea 55/2020, care însă nu prevede niciunde în cuprinsul ei poisibilitatea impunerii măștii în aer liber.


Adrian Toni Neacșu, fost judecător și ex-membru al CSM, a precizat, pentru “Jurnalul”, că Hotărârea de Guvern în baza căreia sunt emise hotărârile comitetelor locale pentru situații de urgență este nelegală, adaugă la Legea 55/2020, lucru interzis de Constituție, având în vedere că HG-urile sunt acte administrative cu caracter normativ inferioare legilor organice, ele putând dar să pună în aplicare prevederile legale și nicidecum să le completeze, să adauge la textul din lege sau să impună măsuri contrare legii. În aceste condiții, avocatul se arată sceptic cu privire la “rezistența” acestor măsuri în fața instanțelor de judecată. “Evident că măsura va fi motivată de hotărârea comitetului pentru situații de urgență. Autoritățile vor invoca acest act, atunci când vor sancționa persoanele care nu poartă masca în spațiile deschise stabilite în hotărâre. Iar sancțiunea va fi aplicată în temeiul Legii nr. 55/2020 – actul legislativ primar de la care se pornește. Sancțiunile pot fi atacate în instanța de contencios administrativ, pe temeiuri de nelegalitate. Mai exact, se va cere anularea hotărârii comitetului pentru situații de urgență, emisă în baza hotărârii de guvern, ambele acte fiind lovite de nulitate”, a precizat avocatul.


Nu este pentru prima dată când Guvernul Orban ia, la vreme de pandemie, măsuri ilegale sau neconstituționale. Un exemplu elocvent este acela al introducerii amenzilor uriașe, pe perioada stării de urgență, prin OUG. Curtea Constituțională a desființat aceste sancțiuni prin decizie definitivă. Mai mult, tot în stare de urgență, Guvernul a modificat prin OUG regimul pedepselor din Codul Penal, cu toate că, anul trecut, populația a votat, la un referendum validat, să se interzică legiferarea de către Executiv în acest domeniu.
 

×