Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! AcceptX
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Procurorii Popescu și „Veverița” sunt cercetați disciplinar pentru fake news în dosarul „Caracal”

Autor: ION ALEXANDRU
12 Sep 2019

Amănunte incendiare rezultă din audierea judecătorului Constantin Cristinel Măceșeanu, de la Judecătoria Caracal, căruia procurorul Ovidiu Cristian Popescu i-a solicitat emiterea mandatului de percheziție pentru casa și curtea lui Gheorghe Dincă. Magistratul, care a fost verificat de Inspecția Judiciară, sesizată din oficiu, arată că Parchetul i-a înaintat două referate pentru încuviințarea perchezițiilor, în care nu s-a făcut referire deloc la starea de pericol iminent în care se afla victima, solicitările fiind motivate doar pentru identificarea mașinii lui Dincă și a identificării locului în care este ținută o persoană răpită. Același judecător subliniază că procurorul Popescu nici măcar nu avea nevoie de mandat pentru a pătrunde pe proprietatea suspectului, întrucât existau suficiente indicii că viața sau integritatea corporală a Alexandrei sunt puse în pericol, legea penală absolvindu-i pe procurori și polițiști de orice răspundere penală pentru o eventuală săvârșire a infracțiunii de violare de domiciliu.

Inspecția Judiciară a clasat în data de 1 august, sesizarea din oficiu privind activitatea judecătorului de drepturi și libertăți Constantin Cristinel Măceșeanu, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, care a emis celebrele mandate de percheziție „începând cu ora 6.00 dimineața” la adresele lui Dincă și ale familiei acestuia.

Conform motivării soluției de clasare, judecătorul a procedat doar la verificarea condițiilor prevăzute de lege prin care se putea dispune încuviințarea acestor percheziții. Astfel, arată magistratul, în primul referat înaintat de procurorul Cristian Ovidiu Popescu, s-a solicitat încuviințarea percheziției la mai multe adrese, „motivat de faptul că minora s-a urcat într-un autoturism marca Renault, existând suspiciunea că mașina se regăsește la acele adrese”. În al doilea referat, același procuror Popescu a inserat mențiunea că „victima a făcut afirmații la numărul 112, că a fost urcată într-o mașină gri, că suspectul a imobilizat-o și a dus-o într-o încăpere care se afla într-o curte”. Prin urmare, arată Inspecția Judiciară, scopul urmărit și arătat de judecătorul Măceșeanu în dispozitivul încheierii, prin efectuarea percheziției, a fost acela de a identifica mijloacele de probă privind dispariția Alexandrei Măceșanu, aspecte strict cu care a fost emis mandatul de percheziție.

Procurorul nu avea nevoie de mandat. Situația impunea pătrunderea în casa lui Dincă Judecătorul subliniază însă că „faptul că organele de urmărire penală aveau indicii că minora s-ar afla într-un pericol iminent excede activității și aprecierii judecătorului”, „nefiindu-i reliefat acest aspect nici în referat, nici în înscrisurile depuse la dosar”. „Oricum, în ipoteza existenței respectivelor indicii, organele de urmărire penală nu aveau nevoie de mandat de percheziție, întrucât, fiind în posesia înregistrării convorbirii de la 112, din care se putea constata cu ușurință spaima acesteia (a Alexandrei - n.red.), era evident că salvarea unei vieți sau integrități fizice nu se poate realiza prin emiterea unui mandat de percheziție, ci prin luarea unor măsuri urgente cerute de starea de necesitate, chiar cu riscul săvârșirii unei fapte penale (spre exemplu, violare de domiciliu), fiind, astfel, o împrejurare care înlătură răspunderea penală”, se mai arată în documentul citat.

Concluzia, atât a judecătorului respectiv, cât și a Inspecției Judiciare, este aceea că procurorul Cristian Ovidiu Popescu „avea posibilitatea pătrunderii, chiar și fără mandat, pe baza stării de necesitate preexistente sesizării instanței de judecată”.

 

Popescu a furnizat date inexacte și secrete. Lăncrănjan & Co le-au publicat

Procurorul Cristian Ovidiu Popescu, care s-a ales, în urmă cu două zile, cu dosar penal pentru abuz în serviciu, fiind, în prezent, suspendat din magistratură și cercetat disciplinar într-un alt dosar la Inspecția Judiciară, a încercat să-și ascundă incompetența sau reaua credință în exercitarea atribuțiilor de serviciu apelând la prietenii săi din sistem. Mai exact, la șeful său direct, Cătălin Alexandru Zăvoianu, dar și la trei procurori care au înființat un ONG ocupat cu spălarea imaginii colegilor controversați și cu acțiuni împotriva Guvernului. Este vorba despre procuroarea Carmen Alexandra Lăncrănjan (zisă „Veverița”), de la DNA, de colegul acesteia Cosmin Adrian Iordache, dar și de procuroarea de la Parchetul Judecătoriei Pitești, Antonia Diaconu. Cei trei controlează Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor (AMASP).

Inspecția Judiciară arată că procurorii Popescu și Zăvoianu au gestionat date dintr-un dosar penal în curs de efectuare a urmăririi penale, respectiv desfășurate nu numai de reprezentanții Ministerului Public, ci și de alte instituții ale statului, „ce au fost furnizate și preluate în cadrul comunicatelor preluate de AMASP și procurorii Antonia Diaconu și Alexandra Carmen Lăncrănjan”.

În cuprinsul comunicărilor publice, arată Inspecția Judiciară, au fost identificate atât informații inexacte, cât și date confidențiale.
Datele inexacte se referă la așa-zisul anunț al Poliției cu privire la lipsa de personal, găsirea unui cadavru carbonizat cu ocazia efectuării percheziției domiciliare, din 25 iulie 2019, la locuința lui Dincă sau la tehnica deficitară a DOS – „aceeași ca în toate dosarele penale instrumentate în ultimii trei ani”. 

Datele confidențiale se referă la emiterea unor ordonanțe de interceptare și localizare pentru două numere de telefon, la solicitarea și emiterea unor mandate de percheziție domiciliară, la verificarea unor înregistrări ale unor camere de supraveghere private, la punerea în executare a mandatelor și rezultatul perchezițiilor, la identificarea unui autoturism și a posesorului acestuia, despre efectuarea de verificări în zona de domiciliu a proprietarului autoturismului sau la solicitarea și obținerea altor mandate de percheziție domiciliară.

Pentru toate aceste fapte, toți procurorii menționați fac obiectul unei anchete disciplinare.

 

Lăncrănjan, de la DNA, a primit de la Popescu date care să-i disculpe, în ochii opiniei publice, acțiunile halucinante. „Veverița” le-a dat imediat publicității

Ultima oră
Alte titluri din: Special
O inculpată pentru corupție, votată pentru a prelua șefia Parchetului European O inculpată pentru corupție, votată pentru a prelua șefia Parchetului European
“Afaceristul sportiv” Victor Ponta, asociat cu apropiații lui SOV, Niro, Cocoș și Stelu “Afaceristul sportiv” Victor Ponta, asociat cu apropiații lui SOV, Niro, Cocoș și Stelu
Mai multe titluri din: Special
Antena3.ro Mergea seara acasă, după o petrecere în oraș, când s-a intersectat cu Vasile. Nu și-a imaginat nicio secundă ce va urma. Adevărul grotesc a ieșit acum la iveală
Libertatea.ro Au trecut 20 de ani de când JLo a purtat prima oară rochia asta! Acum a lăsat și mai mult la vedere
A1.ro Așa îți golesc escrocii cardurile! "Bucla Libaneză" te lasă fără bani în cont și nu vei ști ce s-a întâmplat!
IncomeMagazine.ro BestJobs: Unde au căutat românii să se angajeze în luna iunie. Companiile au înregistrat cu 5% mai multe aplicări la joburi în această perioadă
Observator.ro Horoscop 22 septembrie