Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! AcceptX
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Minerii de sub București

Autor: ADI MUNTEANU
15 Mai 2020

Ideea construirii unui metrou în București datează din 1930, cu o linie subterană ce urma să lege Piața Unirii de Piața Victoriei. Proiectul nu s-a mai pus în practică pentru că intervenise Marea Criză, iar guvernul a decis să nu riște niște cheltuieli uriașe într-o perioadă nesigură. După război, metroul nu a mai constituit o prioritate, resursele fiind concentrate pe industrializare. Abia în 1973 Ceaușescu a hotărât începerea lucrărilor unui metrou care să ofere un acces rapid din marile cartiere muncitorești spre zonele industriale. În doar doi ani, fără niciun studiu de fezabilitate, pentru că Ceaușescu era el însuși un astfel de studiu, s-a conceput proiectul noilor magistrale subterane și au început și lucrările. Însuși Ceaușescu a desenat cu o carioca roșie o cruce pe harta Bucureștiului: Militari-Republica, pe orizontal, și IMGB-Pipera, pe vertical. Toate capetele de linie fiind zone industriale cu zeci de întreprinderi și mii de muncitori. Prioritatea lui Ceaușescu: Semănătoarea - Uzinele 23 August (Faur) și Republica. Astfel, cele mai mari uzine bucureștene urmau să aibă o stație de metrou chiar la poarta întreprinderii.

 

S-au împlinit 40 de ani de la inaugurarea metroului bucureștean, la ale cărui lucrări la primul tronson, Timpuri Noi-Semănătoarea, s-au lucrat 4 ani. Inițial s-au folosit muncitori bucureșteni, apoi, pentru că lucrările nu avansau în ritmul cerut de Ceaușescu, au fost aduși și militari în termen. Nici așa nu se avansau lucrările cu mai mult de un metru pe zi, astfel au fost chemați oameni cu experiență în subteran: mineri din Valea Jiului. Cu aceștia s-a reușit terminarea lucrărilor chiar înainte de termen, celebrul sport național socialist „cincinalul în patru ani”.

Importul de ortaci

Ceaușescu și-a dat seama că minerii sunt mai eficienți decât muncitorii „de construcții” din București, astfel că au mai fost aduse câteva mii de ortaci de la Petrila, Uricani și Vulcan. Pentru cei aleși să lucreze la metrou a fost un mare noroc. Primul mare avantaj a fost obținerea buletinului de București, apoi posibilitatea aducerii familiei, cazarea în blocuri de nefamiliști cu costuri foarte mici, asigurarea și pentru soții a unui loc de muncă în București. Pe lângă acestea, munca în subteran la metroul era infinit mai puțin periculoasă decât în minele de cărbuni din Valea Jiului. Pe lângă toate aceste avantaje, deși munceau în Capitală, ei erau asimilați tot cu minerii și beneficiau de toate avantajele acestora (salariul mult mai mare decât muncitorii din construcții, spor de subteran, program de 6 ore, sporul de vechime).
Pe câțiva dintre acești mineri i-am cunoscut personal când, în 1987, au început lucrările la tronsonul Sălăjan-satul Cățelu (azi Nicolae Grigorescu-Anghel Saligny). Pe bulevardul botezat atunci Iosip Broz Tito (azi Camil Ressu) a început lucrul la intersecția subterană către Linia de Centură. S-a închis bulevardul și s-a amenajat „organizarea de șantier”. Pe lângă barăcile cu birouri și magazii de unelte s-au mai montat, într-o margine a zonei închise, și patru barăci de locuit pentru patru familii de mineri care refuzaseră locuințele repartizate într-un bloc de nefamiliști, pentru că erau foarte departe de punctul de lucru și au preferat să locuiască chiar în șantier. Repartiția era în zona Valea Cascadelor, în celălalt capăt al Bucureștiului. Aceștia și-au amenajat și niște gospodării, câteva găini, câteva cuști cu iepuri, o mică grădină cu legume. Nu-i deranjau nici pe locuitorii din zonă, nici pe cei din șantier. Îmi aduc aminte că vorbeam des cu ei. Minicartierul lor era exact în fața blocului meu.

Portret de miner de București

Pe Ion Pop l-am cunoscut chiar când aleea de la ieșirea din scara blocului meu a fost obturată de șantierul care tocmai ce prindea contur. Avea pe vremea aceea, în 1987, 40 de ani și 12 ani lucrați în mină, la Lupeni. „Am venit în București să mă fac om. Am spart la cărbune 12 ani. În Vale e al naibii de greu. Acolo nu există decât două anotimpuri: iarna și aproape două săptămâni din luna iulie. Când nu ninge, plouă câte două-trei săptămâni. Mizerie peste mizerie. Când nu plouă sau ninge, este ceață și frigul îți intră în oase. Preferi de multe ori să intri în subteran, pentru că acolo e mai cald. Apoi, mai este ceva, care este la fel de groaznic: nu ai ce face în Vale după ce-ai ieșit din abataj. Există un singur traseu. Casă-mină-crâșmă-casă, iar asta este toată distracția”, îmi spunea în urmă cu 33 de ani Ion Pop, noul „vecin” din fața blocului. L-am întrebat dacă-i este confortabil să locuiască în acea baracă împreună cu familia. „Și pe stradă e mai bine ca-n Vale. Nu am o poză cu cocioaba pe care am avut-o acolo. Baraca asta e un adevărat palat!”.

„Adresa: mijlocul intersecției
de la Matei Ambrozie”

Ion Pop avea și un copil de 8 ani, pe care a reușit după lungi insistențe să-l înscrie la Școala Generală 88, aflată în apropiere. Mi-a povestit la vremea aceea discuția din secretariatul școlii: „«Nu aveți adresă în zona aceasta, nici măcar buletin de București nu aveți», îmi tot repeta secretara. Ba o să am, de-abia ce-am venit. Și am scris pe cerere: Locuiesc la intersecția Broz Tito cu Fizicienilor, la Ambrozie, exact în mijlocul intersecției, pe unde mergea înainte tramvaiul. I-a căzut fața ăleia, dar l-a primit pe fiu-miu la școală”.

Program de miner la metrou

Muncitorii care locuiau în șantier se trezeau pe la ora 5. De multe ori mahmuri. „Mai bem și noi. Mai rar ca pe vremuri, că nici greutățile nu mai sunt aceleași. Dar suntem mulți și avem multe aniversări și sfinți”. Când porneau câte o băută începeau de la ieșirea din schimb până spre miezul nopții. Nici nu mai mergeau spre case, ci dormeau în barăcile organizării de șantier. Se spălau într-un jgheab pe unde curgea apa scoasă din subteran. „Apă bună pentru spălat. E călduță. De băut nu-i bună”.
Ziua de muncă începea cu o mică șuetă despre „cum a fost aseară”. Apoi puneau mâna pe „prietenă”, lopata, și coboarau în subteran, la cota 20. „Un fleac. În mină cobori cu liftul sute de metri. Aici cobor pe o scară. Pot coborâ ți în papuci de casă”. Urmează țigara și, abia după aia, munca. Nu una grea. Mai mult muncesc utilajele, poreclite „Nemțoaicele”. „Treaba de aici e parfum. Să dai cu târnăcopul și lopata 6 ore pe zi nu e complicat cu pământul ăsta moale. Este cu totul altceva decât să tragi cu picamerul în stâncă în mină. Tot 6 ore. Nu se compară”.

150 de mulatri mititei

Îi mai întrebam dacă nu le este dor de Valea Jiului, de prietenii sau rudele rămase acolo.  „Ce naiba să mai căutăm noi pe acolo? Aici pe șantier sunt casa și viața noastră. Aici avem un fel de nouă familie. Cei de lângă care am plecat ne consideră fugari. Ei cred că am trădat meseria de miner. Nu mai suntem 10 negri mititei. Sau 150, câți suntem de toți aici. Ca să fiu mai exact, din mină ieșeam negru. De aici ies mai mulatru. Să fie sănătoși. Numai de invidia altora nu mai dormeam io noaptea. Eu le doresc tuturor viața pe care o am aici. Nu vreau palate. Sunt mulțumit cu ce am. Am doi copii, pentru ei muncesc și vreau să ajung teafăr la suprafață. În Vale îți iei adio de la familie în fiecare zi în care mergi la lucru pentru că nu știi niciodată dacă te mai întorci acasă”, spunea un alt miner, Dumitru.
Chiar și rugăciunea lor se schimbase de când veniseră la București. Dacă în Vale se rugau să ajungă sănătoși acasă, acum se roagă ca șantierele la metrou să dureze până să iasă la pensie. Nici monotonia asta nu-i afectează în vreun fel. Știu de unde au plecat și au trăit pe pielea lor o viață mai rea.
Pe de altă parte, nu este zi în care să nu-și aducă aminte de cum era înainte să vină la București. Îmi aduc aminte de gluma preferată a lui Matei Ioan, hazliul grupului, care se lăuda că știe toate bancurile din lume: „Știi bancul ce rabinul? Cică e bine să fii rabin, dar nu la evrei. Așa și cu noi minerii. E bine să fii miner, dar nu în mină”

Fuga de Valea Jiului

„Nu este de trăit în Vale. Nu e bine deloc acolo”. Ion Pop a trecut o singură dată prin Petroșani de când s-a mutat la București. A mers la o nuntă la Hunedoara. Trenul l-a schimbat la Petroșani, fapt pentru care, ca să nu-și revadă locurile de care a vrut neapărat să scape, s-a îmbătat. „Lopată m-am făcut. Nici nu mai știu când am ajuns, când am schimbat trenul. M-am trezit direct la nunta lui văr-miu”. La întoarcere a ales drumul prin Sibiu. Nu cumva să mai respire aerul de acolo. „Când am plecat de acolo am jurat să nu mai revin niciodată. Eu nu sunt de Valea Jiului. Nu-mi place nimic acolo. Deși sunt miner din tată-n fiu. Tata mă lua în mină de la 14 ani, ca să văd ce mă așteaptă dacă nu mă țin de școală. Dar eu nu m-am ținut de școală și a trebuit să intru-n mină aproape 12 ani. Am avut prieteni cu care am copilărit și care nu s-au mai întors acasă. Au pierit acolo, jos, în inima muntelui”.

Revoluția a venit cu ghinion pentru ei

După 1990 prioritățile noilor guverne au fost altele, iar lucrările s-au oprit. Tunelul a fost inundat ca să se evite colmatarea lui, iar minerii s-au trezit fără serviciu în plin capitalism. Mulți s-au întors în Valea Jiului, alții au rămas și s-au angajat paznici pe șantierele abandonate, așteptând pensia.

 

Incidentul din ziua de Paște din 1989

 

În 1989, Paștele a căzut pe 30 aprilie. O zi însorită, în care muncitorii au decis, de capul lor, că nu vor să muncească, ci să stea la un șpriț, chiar în șantierul de la Ambrozie. Inginerul-șef i-a lăsat în pace, nu i-a chemat în subteran pe cei care n-au avut chef de muncă. Însă ce nu știau nici inginerul-șef, nici șeful de șantier, nici minerii era că Partidul hotărâse să se muncească cu și mai mult aplomb în ziua de Paște. Mai mult, șantierele urmau să fie inspectate de „Sectorul de Partid”. Pe la prânz a ajuns inspecția și la Ambrozie. Aproximativ 30 de muncitori continuau petrecerea începută din noaptea de Înviere la o masă întinsă sub un rând de tei. Luați prin surprindere de prezența „ștabilor”, fiecare s-a repezit să facă ceva. Cel mai neinspirat a fost Dumitru Teacă, originar din Vâlcea, excavatorist, fost muncitor la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Cu intenția de a arăta că muncește, însă după foarte mult alcool, a agățat cu lama utilajului un mănunchi de cabluri electrice. Ce a urmat a fost un dezastru. Scurtcircuitul a făcut o flamă imensă și, spuneau martorii, l-a făcut pe unul dintre inspectori să cadă în fund într-una din multele băltoace cu noroi din șantier. „Scena a fost de râs și plâns în același timp. Îmi venea să râd când l-am văzut pe ăla în costum cu curu-n noroi, dar eram și îngrozit că ne bagă pe toți la pușcărie”, povestea după câteva săptămâni, când se mai potoliseră spiritele, Ion Pop. „De Teacă nu se mai știe nimic. L-au luat și gata. O s-o lăsăm mai ușor cu șprițul. Ne-a zis și inhinerul-șef cu frumosul și o s-o lăsăm mai moale”.

 

Cum s-a „săpat” metroul înainte de 1989


Primul tronson al metroului, Semănătoarea-Timpuri Noi, s-a construit, de fapt, la suprafață. Prima tehnologie folosită a fost săparea șanțului, crearea tunelului dreptunghiular, apoi acoperirea și asfaltarea. Proiectul nu a prevăzut adâncimi mari, ci de maximum 22 de metri, în punctele cele mai adânci. Acesta fost construit pe albia răului Dâmbovița, care, în realitate, nu mai era un râu, ci curgea prin două conducte de la intrarea în București până la ieșire, în Comuna Glina.
A doua tehnologie a fost prin folosirea de scuturi numai în subteran. Însă aceste utilaje semimecanice, construite la Uzinele „23 August”, nu săpau deloc, ci ele doar montau inelele prefabricate și scoteau pământul excavat manual, cu târnăcopul și lopata. Odată cu această situație s-a simțit nevoia minerilor, experimentați într-o astfel de muncă. Așa se face că ritmul de avans a crescut de la un metru pe zi la 3-4 metri pe schimb. „Pentru noi e floare la ureche. Nu se compară deloc cu mina. Păi aici pământul e moale, mai dai și peste nisip și treaba merge și mai repede. Mai greu e când dăm peste straturi de argilă, dar nu se compară cu stâncile din mină”, spunea Ion Pop.
Cu aceste scuturi s-au construit ulterior toate tunelurile, mai puțin porțiunea Universitate-Piața Romană, unde s-a excavat la suprafată, însă aici s-a vrut și reabilitarea rețelelor de apă, canalizare și curent, vechi de peste 50 de ani.

Proiectul întregii rețele a metroului bucureștean gândit în anii '80 prevedea un al doilea inel care lega cartierele din sudul Bucureștiului, care începea la Crângași (motivul pentru care această stație are trei linii), continua cu Militari, Drumul Taberei, Sos. Alexandriei, Rahova, Ferentari, Giurgiului și Berceni până în Sălăjan (azi Nicolae Grigorescu).
Alte două Magistrale ce urmau să se construiască: Rahova - Colentina și Drumul Taberei - Pantelimon. În plus, Magistrala 4 (Gara de Nord - Străulești) urma să fie continuată până în sudul Bucureștiului, la Gara Progresul.
Toate aceste lucrări aveau termen de finalizare anul 2000.

Ultima oră
Alte titluri din: Reportaje
Prima zi de libertate. Terasele revin la viață Prima zi de libertate. Terasele revin la viață
Delta Bucureștiului, locul unde paradisul a venit singur Delta Bucureștiului, locul unde paradisul a venit singur
Mai multe titluri din: Reportaje
Antena3.ro O româncă întoarsă în Italia a avut parte de o surpriză neplăcută, atunci când a ajuns acasă. Dormea chiar acolo!
Libertatea.ro Ce este Antifa, mișcarea stângii radicale pe care Trump vrea să o declare „organizație teroristă„
A1.ro Cea mai periculoasă informație ce a apărut despre COVID-19, demontată! Medicii trag semnalul de alarmă: „Nu e de glumit! E big fake news!”
IncomeMagazine.ro BestJobs: Speranța de angajare a tinerilor a crescut în 2019
Observator.ro Șoferul vitezoman din Botoșani a transmis Live, pe Facebook, momentul impactului devastator (Video)