Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! AcceptX
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Salvarea unei biserici cât o țară

Autor: ALEX NEDEA
17 Dec 2018

O biserică unică în țară, unde se spune că s-a rugat Crișan, unul dintre liderii răscoalei de la 1784, a fost salvată cu puțin timp înainte de a fi înghițită de un iaz de decantare care ar fi îngropat-o într-un munte de steril. Totul se datorează ambiției unei românce, doctor în Economie la prestigioasa Universitate Sorbona, care a decis că nu poate rămâne impasibilă la un asemenea dezastru.

 

Satul Vința, județul Alba. În mijlocul României, printre cei mai pitorești munți, se cască un iaz de decantare greu de privit. O apă parcă de pe altă planetă se revarsă aici de patru decenii de la exploatarea minieră Cuprumin. În total, un milion de tone de otravă și cantitatea crește continuu. Iazul deja a înghițit satul vecin, Geamăna. Din el a mai rămas la suprafață doar turla bisericii, cea mai înaltă clădire din localitate. Comunitatea din Geamăna număra odinioară 1.000 de suflete. Satul a fost sacrificat după ce Ceaușescu a decis în anii ‘70 să deschidă aici cea mai mare carieră de cupru din țară. Sute de familii au fost nevoite să își părăsească brusc casele în fața puhoiului de steril.

 

De atunci, nivelul lacului a tot crescut, iar anul acesta a intrat și în cimitirul din satul vecin, Vința, ajungând până la temelia bisericii vechi de peste două veacuri. În mod normal, lăcașul ar fi avut soarta celui din Geamăna. Dar de data aceasta s-a petrecut o minune. Un grup de oameni care s-au decis să nu rămână impasibili s-au apucat să mute bucată cu bucată biserica din calea apei. E primul lăcaș de cult strămutat în ultimii 40 de ani. „Nu e vorba că pierzi o singură biserică din câte sunt în România. Este vorba că pierzi un lăcaş care practic are o identitate, este un simbol al unei colectivități. Atâția oameni au fost botezați între zidurile acestei biserici, au fost îngropați în cimitirul bisericii, s-au căsătorit între pereții acestei biserici. Aici, între pereții acestei biserici, au plâns și părinții care și-au pierdut copii în Primul Război Mondial, și văduvele de război”, povestește Raluca Prelipceanu, cea care a inițiat operațiunea de salvare.

 

„Trecutul nostru e aruncat pe gârlă”

Dacă te uiţi peste parcursul ei profesional, ai zice că locul ei nu e în creierii munților, cioplind în pereții unei biserici dintr-un sat de care nu a auzit nimeni. Ar trebui să fie în Franța, la catedra de Economie a uneia dintre marile universități de acolo. Este doctor în Științe Economice la Sorbona, a predat ani de zile la Universitatea Evry din Franța. Și totuși, nu e acolo, ci aici, într-un sat depopulat, murdară de molozul unui șantier care nu îi aparține. Ne spune că ciudata ei prezență în acest loc e rezultatul unei chemări dumnezeiești. „Cred că, într-un fel, biserica m-a ales pe mine, nu eu, pe ea. Cred că fiecare suntem puși sau chemați într-un anumit loc, cu un anumit scop. Depinde de noi însă cum răspundem chemării respective”. Chemarea s-a petrecut anul acesta, în primăvară, când a putut să asiste la ultima liturghie din lăcașul de cult. Așa a aflat de această biserică pictată acum 200 de ani. Atunci a văzut peisajul catastrofal din curte. „Mi se pare o imagine tristă și simbolică în același timp. Suntem în fața neputinței noastre de a schimba cursul istoriei și în fața faptului că de multe ori considerente de ordin economic și politic primează în faţa considerentelor de ordin moral, religios. De multe ori, trecutul ăsta al nostru e aruncat pe gârlă”. Ce vrea să spună e că această biserică ar fi trebuit declarată de mult monument istoric, așa cum s-a întâmplat cu alte biserici din zonă, chiar mai tinere decât aceasta. Dar dacă acest lăcaș de cult ar fi fost trecut pe lista obiectivelor turistice protejate, exploatarea minieră nu s-ar mai fi putut extinde.

 

Simbolul din piatră al curajului

Această biserică nu e una oarecare. Ea e o amprentă a vieții curajoase pe care au dus-o românii pe aceste meleaguri aflate o bună parte din istorie sub autoritatea Imperiului Habsburgic. „Foarte rare sunt cazurile cu biserici de zid în Transilvania până în secolul 19, pentru că românilor le era interzis să construiască în piatră, puteau construi doar în lemn. Asta era legislația impusă de către autoritățile habsburgice. Rațiunea era ca nu cumva să existe o dezvoltare puternică a românilor, că erau majoritari. Și cum poți să ții o populație subjugată și ascultătoare decât nelăsând-o să aibă acces la o educație, nelăsând-o să își asume o identitate”, explică directorul Muzeului Astra din Sibiu, Ciprian Ștefan.

Când a ajuns Raluca Prelipceanu în zonă, aflase că deja se făcuseră nenumărate demersuri din partea localnicilor pentru salvarea bisericii. Dar fără succes. „Am făcut memoriu la președintele României, președintele a trimis la prefectură, ăștia de la prefectură au trimis memoriul meu la primărie, iar ăștia - pentru că am solicitat mutarea bisericii din calea apelor - mi-au răspuns că apa nu e în biserică, e la 20-30 de metri depărtare, câți erau pe atunci. Adică: «Stai liniștit, așteaptă să o acopere cu apă și după aia să am cumva dreptul sau vreun motiv să o salvez»”, își amintește unul din zecile de localnici care mai trăiesc și astăzi pe malul iazului de decantare.

 

Sfinții salvatori

Așa a înțeles Raluca Prelipceanu că salvarea nu va veni niciodată de la autorități. Și a decis să lase baltă toate planurile ei și să se dedice trup și suflet mutării bisericii. Colacul de salvare de care s-a agățat a fost pictura din biserică. A descoperit că icoanele sunt realizate de vestitul Simion Silaghi Zugravul, supranumit și pictorul românilor din Transilvania. S-a gândit că o asemenea operă va convinge pe cine trebuie, dacă este văzută de cât mai mulți oameni. Așa că a făcut fotografii picturilor și a plecat cu ele la București să le expună în public. Voia să arate că nu e vorba doar despre o simplă clădire, ci despre România toată. Până și expresiile sfinților din icoane vorbeau despre noi ca popor. „Se vede acea seninătate cu care poporul român a străbătut veacurile. Avem un ciclu al patimilor foarte frumos reprezentat pe toți pereții pronaosului, în care Hristos nu are un chip crunt, nu are un chip trist, el are un chip senin, chiar și atunci când este ridicat pe cruce. Așa și poporul român: a străbătut veacurile cu seninătate și cu demnitate, în ciuda vicisitudinilor”.

În final, ceea ce părea imposibil s-a întâmplat. A adunat laolaltă academicieni, arhitecți, muzeografi, oameni ai Bisericii Ortodoxe Române și reprezentanți ai Cuprumin, firma de stat care deversează steril în zonă. Și s-a întâmplat miracolul: deși aparent mulți erau pe baricade opuse, toată lumea s-a unit și a decis la unison salvarea bisericii. Muzeul Astra din Sibiu, cel mai mare muzeu în aer liber din această parte a Europei, a acceptat să preia biserica și să o expună, iar Cuprumin a venit cu o parte din banii și utilajele necesare strămutării.

Două luni de zile au lucrat la foc continuu pentru că nivelul lacului creștea constant și risca să compromită construcția. Au scos piatră cu piatră din ziduri, au învelit icoanele în straturi protectoare și au numerotat fiecare bucățică din construcție. Astăzi, biserica din Vința se află în depozitele Muzeului Astra și așteaptă ca la anul să fie reasamblată ca un uriaș puzzle.


Doctor în Științe Economice la Sorbona, Raluca Prelipceanu, s-a întors în România pentru a salva o biserică veche, gata să fie înghițită de un val de steril

 

Fapt rarisim în România, tabere cu interese diferite s-au unit și au găsit soluția: lăcașul de cult a fost demontat piatră cu piatră și va fi reasamblat anul viitor, la Muzeul Astra din Sibiu.

 

„Cred că, într-un fel, biserica m-a ales pe mine, nu eu, pe ea. Cred că fiecare suntem puși sau chemați într-un anumit loc cu un anumit scop. Depinde de noi însă cum răspundem chemării respective”

Raluca Prelipceanu

Ultima oră
Alte titluri din: Reportaje
De ce a ruginit „Perla Banatului” De ce a ruginit „Perla Banatului”
Cosmosul se arhivează la Măgurele Cosmosul se arhivează la Măgurele
Mai multe titluri din: Reportaje
Antena3.ro Horoscop cu Urania până vineri. Berbecii descoperă lucruri noi despre persoanele din jur, Gemenii sunt amatori de divertisment
Libertatea.ro Tânăra bătută de proxenetul din Germania, a murit. Anunțul făcut de o prietenă de familie
A1.ro Răsturnare de situație în cazul lui Gabi Rîpan! Ce au descoperit medicii în urma analizelor efectuate iubitului ei, care a provocat accidentul cumplit
IncomeMagazine.ro Avertismentul președintelui Asociatiei Analistilor Financiari-Bancari: Nu cumpărați acum locuințe. Preturile vor scădea cel putin cu 25%-30% in urmatorii 2-3 ani
Observator.ro Horoscop 24 ianuarie