Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! AcceptX
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Dinamo rămâne nevândut. Singurii cumpărători au rămas suporterii

Autor: ADI MUNTEANU
21 Mai 2020

Considerat în urmă cu două luni ca salvatorul lui FC Dinamo, apoi ca un mare mincinos, care a amăgit suporterii că ar putea veni cu un grup de investitori spanioli „potenți financiar”, Ioan Andone, fosta glorie a „câinilor”, a rupt tăcerea, dezamăgit că tranzacția nu a mai avut loc.

 

La aflarea veștii că și afacerea cu grupul de investitori spanioli a căzut, suflarea dinamovistă a luat foc. Mulți îl acuză pe Ionuț Negoiță că nu a avut nicio secundă intenția de a vinde echipa, în ciuda declarațiilor sale că dorește să o vândă pe 1 leu. Alții, la fel de mulți, l-au acuzat pe Ioan Andone, „că s-a băgat ca musca-n lapte” și că a intrat într-o combinație dubioasă, cu niște „spanioli dubioși” și fără putere financiară, „doar ca să-și vadă visul de a deveni președinte al clubului Dinamo”, după cum scriu aceștia pe grupurile de suporteri.

Cine erau, de fapt, investitorii spanioli?

Vestea că un important grup de oameni de afaceri din Spania dorește să cumpere Dinamo a dat-o chiar Ioan Andone, aflat izolat în Spania de la începutul pandemiei de coronavirus. El a declarat în urmă cu aproape două luni că a vorbit personal cu „prietenul meu Herminio Menéndez” și că l-a convins să salveze Dinamo. Ulterior, Andone și-a mai nuanțat declarațiile spunând că doar a vorbit la telefon cu Menéndez de câteva ori.
Cine e Herminio Menéndez? A fost sportiv de performanță, canoist medaliat olimpic de două ori cu argint (Montreal 1976 și Moscova 1980) și campion mondial în 1975 în proba de caiac 4. După ce s-a retras, a devenit membru în Comitetul Olimpic Spaniol, pentru ca apoi să intre în lumea fotbalului ca impresar și, pentru perioade scurte de timp, conducător de club la Real Sporting Gijón și Sevilla. În ultimii ani este expert al Comitetului Sportiv Spaniol și om de afaceri. Conform spuselor lui Ioan Andone, Herminio Menéndez ar reprezenta mai multe fonduri de investiții din Madrid. Alături de ei s-a mai vehiculat numele lui Toni Curea, impresar de jucători, despre care Adrian Porumboiu spunea că este un „mare țepar”, cel care l-a adus și pe Julio Baptista la CFR Cluj, transfer de pe urma căruia echipa lui Dan Petrescu a pierdut 300.000 de euro și a fost la un pas să fie exclusă din Cupele Europene.
Despre ceilalți „investitori” nu se știe nimic și nici Ioan Andone nu a pronunțat vreun alt nume în afară de Menéndez. Pe de altă parte, proprietarul lui Dinamo, Ionuț Negoiță, a declarat că nu a vorbit niciodată cu investitorii și că nu a văzut nici măcar o poză cu ei sau măcar cu unul dintre ei.

Varianta B: suporteri-patroni

Imediat ce s-a aflat că a căzut și afacerea cu spaniolii, membrii Peluzei Cătălin Hîldan au dat un comunicat prin care anunță, nici mai mult, nici mai puțin, că doresc să achiziționeze ei, prin Asociația „Doar Dinamo București”, să achiziționeze pachetul majoritar și implicit să devină patroni. PCH, prin programul socios, a preluat la începutul acestui an 10% din acțiunile clubului și, prin cotizațiile adunate, a plătit datoriile pentru obținerea licenției pentru sezonul viitor al Ligii 1. Cu o altă tranșă de cotizații de la suporteri s-a mai plătit o parte din salariile restante pentru jucători, cu speranța că aceștia vor alege să contine să joace pentru Dinamo.
Cealaltă facțiune a suporterilor, Asociația „Dinamoviști pentru Dinamo”, ar prefera începerea unui proiect nou, fără Negoiță, de la zero, din Liga a 4-a.

Probleme de lot înainte de play-out

Chemați din șomajul tehnic, jucătorii au primit oferte de prelungirea contractelor. Pentru zece dintre ei, angajamentul cu Dinamo se încheie pe 30 iunie, printre care Fabbrini, Montini, Ante Puljic, Mrzljak, Kostrna și Filip, jucători de bază. Oferta de 3.000 de euro pe lună, de 3-4 ori mai mică decât angajamentul existent, i-a revoltat pe fotbaliști, care au refuzat categoric, mai ales că ei nu au primit niciun salariu pe lunile aferente acestui an. În această situație, fără acești titulari, apare și spectrul retrogradării, „câinii” fiind la doar 3 puncte de „linia roșie”.

 

Afacerea s-a încheiat cu „NU”. Ionuţ n-a acceptat, e treaba lui, e societatea lui, clubul lui, vinde cui vrea el. O cumperi cu un leu, dar leul ăla este, de fapt, 4 milioane de euro. Plus surprizele care vin mai târziu! Negoiță voia ca acest fond să depună 3 milioane de euro garanţie. Cine-i nebun să pună 3 milioane în contul clubului? Până vin ăştia din Spania nu mai găseau un leu acolo! Joi au avut un acord cu el, cu termene de plată, cu tot. Apoi Negoiță n-a mai vrut să comunice, nici n-a mai răspuns la telefon

Ioan Andone, la Digisport

 

Eu, personal, nu am văzut nici măcar o poză cu acești spanioli. Nu am avut niciun contact direct cu ei. Doar niște interpuși. Le-am cerut o garanție financiară. I-am sugerat chiar și lui Ando să garanteze personal pentru acești oameni, dacă tot zice că îi cunoaște atât de bine. Dar eu nu-i consider serioși.

Ionuț Negoiță, patron Dinamo

„În urma discuțiilor apărute în ultima vreme și a nesfârșitelor tratative încheiate fără succes, vă anunțăm că vom solicita clubului Dinamo documentele contabile și actele de inventar. Le vom studia și vom face o evaluare a situației. Vom prezenta membrilor «DDB» concluziile în modul cel mai transparent și îi vom invita pe membrii cotizanți să se exprime prin vot în legătură cu preluarea clubului de către suporteri prin Programul DDB”, se arată în comunicatul emis de «Peluza Cătălin Hîldan».

Tranzacția poate dura un an

 

Soluția găsită de „Socios PCH” nu este însă deloc simplă, chiar dacă Ionuț Negoiță dorește cu adevărat să cedeze clubul. Verificarea tuturor actelor „la vedere”, dar mai ales ale celor ascunse, aflarea tuturor datoriilor va dura mult timp, perioadă în care se vor mai acumula și alte datorii, salarii de plătit, utilități. Peste toate acestea sunt cheltuielile obligatorii în perioada aceasta de pandemie în care costurile sunt mai mari, iar Negoiță a declarat că nu va mai da niciun leu la club. În aceste condiții, este foarte probabil ca la începerea noului sezon datoria clubului să depășească 5 milioane de euro, cea mai mare parte pentru firmele patronului, care ar putea cere din nou insolvența clubului.

 În ultima perioadă, singurii care au băgat bani la Dinamo au fost suporterii din programul DDB, ei împrumutând clubul pentru obținerea licenței și pentru plata salariilor jucătorilor. În schimb, Ionuț Negoiță a luat toți banii primiți din drepturile de televizare.

Ionuț Negoiță a spus că nu a văzut nici măcar o poză cu Herminio Menéndez. I-l arătăm noi, de pe pagina lui de socializare

16.000 de euro este salariul lunar al lui Fabbrini la Dinamo, în timp ce al lui Mrzljak este 12.000 de euro pe lună.

 

 

Ultima oră
Alte titluri din: Fotbal intern
FCSB a pierdut amicalul cu FC Voluntari FCSB a pierdut amicalul cu FC Voluntari
Când vor fi reluate meciurile oficiale din Liga I de fotbal Când vor fi reluate meciurile oficiale din Liga I de fotbal
Mai multe titluri din: Fotbal intern
Antena3.ro N-a suportat gândul despărțirii, așa că a decis să se răzbune pe fostul iubit. Dar a fost prea mult
Libertatea.ro Ce este Antifa, mișcarea stângii radicale pe care Trump vrea să o declare „organizație teroristă„
A1.ro Cea mai periculoasă informație ce a apărut despre COVID-19, demontată! Medicii trag semnalul de alarmă: „Nu e de glumit! E big fake news!”
IncomeMagazine.ro BestJobs: Speranța de angajare a tinerilor a crescut în 2019
Observator.ro Șoferul vitezoman din Botoșani a transmis Live, pe Facebook, momentul impactului devastator (Video)