x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Fotbal: Robert Moreno, noul selecţioner al Spaniei, la prima experienţă ca antrenor principal în elită

Fotbal: Robert Moreno, noul selecţioner al Spaniei, la prima experienţă ca antrenor principal în elită

19 Iun 2019   •   20:15
Fotbal: Robert Moreno, noul selecţioner al Spaniei, la prima experienţă ca antrenor principal în elită
Sursa foto: lexaarts/Getty Images/iStockphoto

Robert Moreno, noul selecţioner al Spaniei, numit după ce Luis Enrique a demisionat din cauza unor grave probleme personale, este la prima experienţă ca antrenor principal în elită, scriu AFP şi EFE.

Puţin experimentatul tehnician, în vârstă de 41 de ani, devine al cincilea selecţioner în mai puţin de trei ani pentru "La Roja", care trăieşte o lungă perioadă agitată după epoca de aur a triplei istorice Euro-Mondial-Euro (2008-2012). În ultimele trei luni, Robert Moreno a asigurat interimatul pe banca naţionalei în trei meciuri din preliminariile EURO 2020, încheiate cu tot atâtea succese: 2-0 în Malta, 4-1 cu Insulele Feroe şi 3-0 acasă cu Suedia. 

Primul catalan selecţioner al Spaniei după Salvador Artigas în 1969, Robert Moreno a urmat Facultatea de Comerţ şi Relaţii Internaţionale a Universităţii din Barcelona. Ca antrenor, el a trecut pe la echipe foarte modeste, printre care Hospitalet, Castelldefels şi Damm, după care a ajuns la formaţia a doua a Barcei.

Până să ajungă miercuri în centrul atenţiei, catalanul Moreno a fost ani buni secundul asturianului Luis Enrique: la echipa a doua a Barcei, la AS Roma, Celta Vigo, apoi la FC Barcelona (2014-2017), înainte de a deveni secundul lui Juan Carlos Unzue, fost membru al staff-ului blaugrana, la Celta (2017-2018). 

Când Luis Enrique a preluat naţionala, a făcut apel la Moreno, prezentat ca un specialist al analizei video şi al noilor tehnologii.

Noul selecţioner este al patrulea care ocupă acest post după Vicente del Bosque, campion mondial în 2010 şi european în 2012, ce s-a retras de la cârma naţionalei după EURO 2016.

Urmaşul lui Del Bosque, Julen Lopetegui, a fost demis de Rubiales cu două zile înaintea Mondialului 2018 fiindcă a negociat cu Real Madrid fără ştirea federaţiei. Directorul sportiv de atunci, Fernando Hierro, l-a înlocuit în grabă, dar echipa s-a oprit în optimi de finală, eliminată de Rusia la lovituri de departajare. Eşecul de la Mondial a favorizat venirea lui Luis Enrique, cel care a fost prima opţiune pentru Rubiales.

Cu "Lucho", Spania a ridicat capul, reuşind de exemplu un 6-0 cu Croaţia, vicecampioana mondială, în septembrie. Noua schimbare de antrenor stârneşte însă îndoiala în legătură cu capacitatea echipei de a străluci la EURO 2020, organizat în douăsprezece oraşe din Europa, printre care Bilbao.

În Grupa F din preliminariile EURO 2020, Spania este lider autoritar, cu patru victorii din tot atâtea meciuri. Ea este următoarea adversară a României în preliminarii, meciul urmând să aibă loc pe 5 septembrie, pe Arena Naţională din Bucureşti. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Spania robert moreno antrenor