x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Grupă accesibilă României, în preliminariile CE Under-21 din 2021

Grupă accesibilă României, în preliminariile CE Under-21 din 2021

11 Dec 2018   •   11:24
Grupă accesibilă României, în preliminariile CE Under-21 din 2021

Selecţionata României a fost repartizată în Grupa a 8-a, alături de Danemarca, Ucraina, Finlanda, Irlanda de Nord şi Malta, în preliminariile Campionatului European de fotbal Under-21 din 2021, potrivit tragerii la sorţi efectuate, marţi, la Nyon.

Danemarca şi România sunt echipe calificate la turneul final al EURO 2019 la această categorie de vârstă.

În aceste preliminarii vor putea juca doar fotbaliști născuți după 1 ianuarie 1998.

Cum ar arăta un prim "11" din jucători născuți după 1 ianuarie 1998
A. Vlad (FCSB) - Țîrlea (Real Madrid), Pașcanu (Leicester), Ghiță (Viitorul), Boboc (Viitorul) - Dulca (Swansea), Vl. Dragomir (Perugia) - Man (FCSB), I. Hagi (Viitorul), Fl. Coman (FCSB) - Ad. Petre (Esbjerg). 

Cu alte soluții ca Moruțan, Ciobanu, Olaru, Mihai Dobre sau Denis Drăguș


Au fost trase la sorţi 8 grupe de câte 6 echipe şi una de 5. Se califică la EURO 2021 câştigătoarele celor 9 grupe, în timp ce primele două formaţii clasate pe locurile secunde vor disputa un baraj în dublă manşă pentru ultimul loc la turneul final. Gazdele turneului final, Ungaria şi Slovenia, sunt calificate din oficiu.

Preliminariile vor debuta pe 18-20 martie 2019, dar selecţionatele calificate la EURO 2019 vor juca primele meciuri abia în perioada 2-10 septembrie 2019. 

Componenţa grupelor:
Grupa 1: Italia, Suedia, Islanda, Irlanda, Armenia, Luxemburg;

Grupa 2: Franţa, Slovacia, Elveţia, Georgia, Azerbaidjan, Liechtenstein;

Grupa 3: Anglia, Austria, Turcia, Kosovo, Albania, Andorra;

Grupa 4: Croaţia, Cehia, Grecia, Scoţia, Lituania, San Marino;

Grupa 5: Serbia, Polonia, Rusia, Bulgaria, Letonia, Estonia;

Grupa 6: Spania, Israel, Muntenegru, Macedonia, Kazahstan, Insulele Feroe;

Grupa 7: Portugalia, Olanda, Norvegia, Belarus, Cipru, Gibraltar;

Grupa 8: Danemarca, România, Ucraina, Finlanda, Irlanda de Nord, Malta;

Grupa 9: Germania, Belgia, Ţara Galilor, Bosnia-Herţegovina, Rep. Moldova.
AGERPRES

×