x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Inconștiență: Fotbaliști de la Real Madrid şi Ascoli nu au respectat izolarea

Inconștiență: Fotbaliști de la Real Madrid şi Ascoli nu au respectat izolarea

19 Mar 2020   •   22:50
Inconștiență: Fotbaliști de la Real Madrid şi Ascoli nu au respectat izolarea
Sursa foto: Ohmega1982/Getty Images/iStockphoto

Presa din Serbia scrie că fotbaliştii Luka Jovic de la Real Madrid şi Nikola Ninkovic de la Ascoli nu au respectat obligaţia de a rămâne în izolare la domiciliu, după ce s-au întors în Serbia, şi au fost denunţaţi la poliţie pentru că au încălcat legea promulgată de autorităţi pentru a limita transmiterea coronavirusului către alte persoane.

În urmă cu o săptămână, un baschetbalist al clubului Real Madrid a fost diagnosticat pozitiv şi toţi sportivii au fost izolaţi la domiciliu. Cu toate acestea, Luka Jovic a precizat pe contul lui de Instagram că a primit permisiunea de a pleca din Spania. Jovic a plecat în Serbia pentru a sărbători ziua de naştere a iubitei lui, Sofija Milosevic.

Miercuri seară, în 18 martie, premierul Serbiei, Ana Brnabic, le-a cerut sârbilor răspândiți în lume să nu revină în ţară.

„Rugămintea noastră este ca toţi sârbii să rămână în ţările în care locuiesc, pentru că dacă se întorc aici va fi nevoie să rămână în izolare timp de 14 sau 28 zile şi va fi dificil să îi monitorizăm pe toţi. În plus, precizez că sistemul nostru sanitar este deja pus sub o mare presiune”, a spus Brnabic.

Ministrul de Interne, Nebojsa Stefanovic, a confirmat că există plângeri penale împotriva anumitor sportivi, fără a le spune numele.

„Am denunţat câţiva jucători exponenţiali din sport. Ei vor răspunde în faţa instanţei", a spus Nebojsa Stefanovic, ministrul de Interne din Serbia.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: nu au respectat izolarea coronavirus