x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Juventus, primul club din Serie A care taie salariile jucătorilor din cauza pandemiei

Juventus, primul club din Serie A care taie salariile jucătorilor din cauza pandemiei

29 Mar 2020   •   09:52
Juventus, primul club din Serie A care taie salariile jucătorilor din cauza pandemiei

Pandemia de coronavirus a blocat printre altele şi competiţiile sportive, iar cluburile se văd nevoite să recurgă la măsuri neplăcute pentru angajaţii lor pentru a reuşi să depăşească criza mondială.

Campioana Italiei, Juventus, este prima echipă din Serie A care a anunţat că va reduce salariile jucătorilor şi antrenorului Maurizio Sarri în perioada următoare.

Cristiano Ronaldo a renunţat la 3.8 milioane de euro din salariu pe următoarele patru luni.

„Juventus Football Club S.p.A. anunţă că, având în vedere pandemia de coronavirus, care împiedică desfăşurarea competiţiilor sportive, a ajuns la un acord cu jucătorii şi antrenorul primei echipe în ceea ce priveşte salariile pentru următoarele luni din acest sezon. Acordul prevede reducerea salariilor cu o sumă egală în lunile martie, aprilie, mai şi iunie 2020. În săptămânile următoare, se va perfecta nou înţelegere, cu fiecare persoană în parte, în conformitate cu reglementările actuale. În urma acestei decizii, Juventus va salva 90 de milioane de euro în sezonul 2019-2020. Juventus le mulţumeşte jucătorilor şi antrenorului pentru dovada de responsabilitatea de care au dat dovadă, într-un moment sensibil pentru toată lumea", arată într-un comunicat Juventus.

Clubul Juventus a anunţat trei îmbolnăvări cu coronavirus. Daniele Rugani, Blaise Matuidi şi Paulo Dybala au fost infectaţi cu noul virus, iar toţi se simt bine.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: juventus coronavirus