x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Dăncilă: Ceea ce facem acum pentru copii este definitoriu pentru modul în care va arăta societatea României de mâine

Dăncilă: Ceea ce facem acum pentru copii este definitoriu pentru modul în care va arăta societatea României de mâine

22 Mai 2019   •   17:22
Dăncilă: Ceea ce facem acum pentru copii este definitoriu pentru modul în care va arăta societatea României de mâine

Consilierul de stat la Cancelaria Prim-ministrului, Gabriela- Daniela Coța, a participat, în data de 21 mai, la cea de-a patra ediției a Conferinței Primele 1000 de zile din următorii 100 de ani, având ca temă “Educaţie Timpurie şi profesioniştii viitorului”. Cu această ocazie a fost transmis mesajul premierului Viorica Dăncilă cu privire la domeniul educației, prioritar pentru Guvernul PSD-ALDE, alături de sănătate.

“Educaţia timpurie influenţează în mod decisiv modul în care copiii se vor adapta mai târziu în societate. Ceea ce facem acum pentru copiii României este definitoriu pentru modul în care va arăta societatea României de mâine. În tradiţia poporului român există expresia pe care o ştim cu toţii: ”cei 7 ani de acasă”, prin care ne raportăm la educaţia primită de copil în familie şi la formarea personalităţii şi comportamentului său. Relaţia afectivă a copilului cu familia este, evident, extrem de importantă, dar schimbările petrecute şi în societatea românească în ultimele decenii, obligaţiile profesionale, care le ocupă o mare parte din timp părinţilor, au făcut ca mare parte din educaţia timpurie să fie transferată din familie către sistemul educaţional preşcolar. Guvernul României salută orice iniţiativă menită să sprijine dezvoltarea sistemului de educaţie timpurie. Prin Programul de Guvernare ne-am asumat să investim în domeniul învăţământului şi să luăm măsuri pentru ca toţi copiii României să aibă acces la educaţie de la vârste mici şi la condiţii decente de viaţă. Aşa cum bine punctează genericul conferinţei din acest an, educaţia timpurie formează profesioniştii de mâine”, a precizat primul ministru.

 

Programe de sprijin ale Guvernului

 

“La nivelul Guvernului, am lansat luna trecută un program de sprijin pentru copiii proveniţi din familii vulnerabile, pentru ca aceştia să beneficieze de educaţia timpurie în creşe. Programul va beneficia şi de finanţare din fonduri europene, în valoare totală de 168 milioane de euro. Peste 30.000 de copii vor primi, timp de doi ani, 1.400 de lei lunar, pentru finanţarea cheltuielilor suplimentare de consiliere, informarea părinţilor, tutorilor, persoanelor care au în grijă copiii ai căror părinţi sunt la muncă în străinătate. 10 procente din suma alocată pentru acest proiect vor fi investite în amenajarea şi dotarea creşelor cu mobilier şi echipamentele necesare activităţii lor.

Avem în vedere şi dezvoltarea fizică a copiilor prin sport de la vârste fragede. De aceea, am decis în Guvern instituirea schemei de minimis privind Programul "gROwth - investim în copii, investim în viitor", prin care vom susţine construirea, amenajarea şi dotarea a 1000 de grădiniţe cu profil sportiv. Sprijinul va consta, în principal, în ajutor de minimis de până la 500.000 euro din cheltuielile eligibile, pentru construcţia şi/sau înfiinţarea, amenajarea şi dotarea grădiniţelor cu profil sportiv.

De asemenea, prin proiectul "România creşte cu tine - Educaţia timpurie, o investiţie în viitor", lansat în luna martie şi sprijinit de Ministerul Educaţiei, mai multe comunităţi din Bacău, Braşov şi Bucureşti vor beneficia de implicarea unor echipe de specialişti din domeniul educaţiei, al sănătăţii şi al protecţiei sociale, pentru a dezvolta strategii în domeniul copilăriei timpurii.

Am punctat doar câteva dintre măsurile concrete luate până acum de guvern şi sperăm ca prin eforturile decidenţilor instituţionali, specialiştilor în educaţie, reprezentanţilor mediului de afaceri şi sectorului non-guvernamental, exemplele de bune-practici să fie din ce în ce mai multe.

Apreciez ideea organizării acestei conferinţe anuale, ajunsă acum la cea de-a patra ediţie, şi le mulţumesc organizatorilor pentru această iniţiativă care priveşte nu doar prezentul, ci şi viitorul.

Faptul că dezbaterile de astăzi au loc pe perioada Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene reprezintă o excelentă oportunitate de a extinde la nivel european dialogul pe această temă. Vă urez succes şi sper să păstraţi tradiţia dezbaterilor pe această temă, foarte utile pentru a ne ajuta să luăm deciziile cele mai bune”.

 

×
Subiecte în articol: Viorica Dăncilă