x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Proiect. Fără note în catalog la ora de sport

Proiect. Fără note în catalog la ora de sport

de Theodora Şutiu    |    19 Apr 2019   •   14:52
Proiect. Fără note în catalog la ora de sport

Evaluarea elevilor la ora de educaţie fizică ar putea să se schimbe. Un proiect de lege depus în Parlament prevede ca evaluarea elevilor la orele de sport să se facă prin calificative, și nu prin note, cum se întâmplă în prezent. În acest fel, elevii supraponderali nu vor mai fi descurajați să practice sportul și nu își vor mai lua scutire.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, această măsură este necesară pentru că acordarea notelor este influenţată de o serie de factori perturbatori, care denaturează aprecierea reală a copiilor, ceea ce are consecinţe negative atât asupra personalităţii profesorului, cât şi asupra personalităţii lor.

Cum se vor face modificările

În document se mai precizează şi faptul că notele nu încurajează dezvoltarea spiritului de echipă, ba mai mult este unul discriminatoriu: „Prin sistemul cifric se măsura, în special, corectitudinea îndeplinirii sarcinilor, evaluarea se raporta la numărul de greşeli, omisiuni, imperfecţiuni în funcţie de condiţia fizică a fiecărui elev sau student”, se mai explică în textul deputaților.

Sprijin pentru elevii obezi

Aceste noi măsuri vin în sprijinul elevilor supraponderali, care sunt de cele mai multe ori limitaţi de condiţia fizică în a îndeplini anumite sarcini grele şi în timpi cât mai scurţi. Astfel de situaţii conduc la renunţarea unui număr foarte mare de elevi la aceste ore. 

 

 

 

×
Subiecte în articol: note catatog