Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! AcceptX
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Finlanda: Sanna Marin, la 34 de ani, cel mai tânăr prim-ministru din lume

10 Dec 2019

Social-democrata finlandeză Sanna Marin, în vârstă de 34 de ani, a devenit, marţi, noul prim-ministru al Finlandei, în fruntea unei coaliţii de cinci partide, toate conduse de femei mai tinere de 35 de ani, cu o excepţie, transmit dpa şi Reuters.

Sanna Marin a obţinut marţi votul de încredere al parlamentului de la Helsinki, cu un scor de 99-70, 30 de deputaţi fiind absenţi. Ea devine astfel al treilea prim-ministru femeie în istoria ţării sale şi cel mai tânăr şef de guvern în funcţie din lume.

„Vreau să construiesc o societate în care fiecare copil să poată ajunge orice şi în care fiecare fiinţă umană să poată trăi şi îmbătrâni cu demnitate”, a scris Sanna Marin pe Twitter.

La scurt timp după votul din parlamentul finlandez, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a transmis felicitări Sannei Marin. „Îmi face o foarte mare plăcere să o felicit pe Sanna Marin, noul prim-ministru finlandez. Finlanda a dus cu adevărat problemele de gen la următorul nivel: toate partidele coaliţiei sunt acum conduse de femei! Aştept cu mare nerăbdare să lucrez cu guvernul finlandez”, a scris ea pe Twitter.

Finlanda deţine până la sfârşitul anului preşedinţia în exerciţiu a Consiliului Uniunii Europene.

Votul din parlament era considerat o formalitate, dat fiind că toate cele cinci partide din coaliţie conveniseră să continue colaborarea.

Social-democraţii au desemnat-o duminică pe Sanna Marin drept candidat la postul de prim-ministru în locul lui Antti Rinne, demisionat săptămâna trecută din fruntea guvernului, după ce Partidul de Centru i-a retras încrederea în urma unui recent conflict de muncă în care a fost implicat serviciul poştal naţional Posti.

Din noul guvern fac parte şapte bărbaţi şi 12 femei, dintre care mai multe vor deţine portofolii importante.

Lidera Partidului de Centru, Katri Kulmuni, în vârstă de doar 32 de ani, va prelua Ministerul Finanţelor, la schimb cu Mika Lintila, care preia portofoliul Economiei.

Şefa Partidului Verzilor, Maria Ohisala, în vârstă de 34 de ani, rămâne la Ministerul de Interne, în timp ce lidera Alianţei de Stânga, Li Andersson, de 32 de ani, îşi păstrează postul de ministru al educaţiei.

Din coaliţie mai face parte şi Partidul Poporului Suedez, care reprezintă minoritatea suedeză din Finlanda. Lidera sa, Anna-Maja Henriksson, în vârstă de 55 de ani, rămâne ministru al justiţiei.

Noul cabinet îşi preia mandatul într-un context de conflicte de muncă şi val de greve care au oprit activitatea timp de trei zile în unele din cele mai mari companii finlandeze.

În pofida demonstraţiilor exterioare de armonie, se menţin însă divizările între principalii parteneri din coaliţie, social-democraţii şi Partidul de Centru.

Noul premier va lupta pentru a-şi apăra viziunile de stânga în faţa Partidului de Centru, care vrea măsuri de stimulare a economiei pentru acoperirea costurilor generosului stat social finlandez.

Sanna Marin a declarat, de altfel, că restabilirea încrederii între partenerii de coaliţie constituie una din primele sale sarcini, ce „necesită o discuţie directă”.

AGERPRES

Ultima oră
Alte titluri din: Externe
Alegeri strânse în Polonia! Duda ar avea 1 procent în fața primarului Varșoviei Alegeri strânse în Polonia! Duda ar avea 1 procent în fața primarului Varșoviei
Franța introduce teste COVID-19 pe aeroporturi pentru persoanele din zonele roșii Franța introduce teste COVID-19 pe aeroporturi pentru persoanele din zonele roșii
Mai multe titluri din: Externe
Antena3.ro Mămăliga sau pâinea? Care îngrașă mai mult și ce efecte au în diete. Secretul spus de Mihaela Bilic
Libertatea.ro Un chelner a început să plângă. Incredibil ce bacșiș i-a lăsat un bărbat! Mesajul scris de client pe nota de plată
A1.ro 10.000 de morți din cauza coronavirusului, în România, la 1 octombrie. Experții, previziuni sumbre: ”Rata de dublare se va accelera înfiorător!”
IncomeMagazine.ro BestJobs: Speranța de angajare a tinerilor a crescut în 2019
Observator.ro Tânără salvată de un client milos din mâinile unui proxenet care îi aducea peste 30 de clienţi pe zi. Sora fetei a trăit o experienţă şi mai dramatică