×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Înarmare: China, gata să ia locul Rusiei

Autor: ŞERBAN MIHăILă
14 Feb 2018

Ritmul modernizării armatei chineze a depășit cu mult așteptările analiștilor și strategilor militari occidentali. În momentul de față, susțin experții Institutului Internațional pentru Studii Strategice (IISS), cu sediul la Londra, China și nu Rusia a ajuns să fie luată drept punct de reper, atunci când generalii americani stabilesc, la nivel global, arsenalul militar pentru propria armată.

Observația IISS este valabilă în special atunci când vine vorba despre forțele aeriene și cele navale, domenii pe care chinezii și-au axat modernizarea militară. Desigur, transformarea armatei chineze are loc de o bună bucată de vreme, însă, acum, s-a ajuns într-un punct în care Beijingul poate deveni „principalul competitor” militar al Statelor Unite, chiar dacă evenimentele din Europa mențin Rusia în atenția generalilor americani, remarcă un comentariu BBC. Progresul Chinei și descoperirile sale în domeniul tehnologiei militare sunt remarcabile, mergând de la rachetele balistice convenționale cu rază ultra-lungă de acțiune, până la avioane de luptă de generația a cincea. Anul trecut, China a lansat ultima sa navă de război, crucișătorul „Type 055”, cu o tehnologie militară care i-a pus serios pe gânduri pe comandanții NATO și, astăzi, lucrează intens la cel de-al doilea portavion. De altfel, după ce a primit masiv tehnologie rusă de vârf, la sfârșitul anilor ’90, marina chineză și-a recapitalizat rapid flota de submarine și cea de suprafață. În același timp, Beijingul își reorganizează structurile militare de comandă, pentru a avea un cartier general care să integreze toate structurile armatei. Mai mult, în privința artileriei, apărării antiaeriene și atacului terestru, China dispune de arme care depășesc ca rază de acțiune forțele desfășurate de SUA, mai scrie BBC. În domeniul forțelor aeriene, se pare că avionul de luptă cu un singur loc, „J-20”, ce încorporează tehnologia care îl face invizibil pentru radarele inamice și atinge o viteză supersonică de croazieră, a devenit operațional.  

SUA, obligate să-și schimbe strategia

Concomitent, chinezii dezvoltă o rachetă aer-aer cu rază lungă de acțiune, ce poate distruge aparatele de zbor cu rol de realimentare și centre de comandă. Potrivit IISS, SUA și aliații lor regionali vor fi forțați astfel să-și modifice nu doar tactica, tehnologia și procedurile, dar și direcțiile de dezvoltare ale propriilor programe aerospațiale de luptă. Principalul obiectiv strategic al Chinei este ca, în eventualitatea unui conflict cu SUA, să-i împingă pe americani cât mai departe de coastele sale, în interiorul Pacificului, iar Beijingul își construiește arsenalul tocmai pentru a-și atinge acest scop, mai scrie BBC, citând IISS. În acest fel, chinezii s-au axat pe dezvoltarea sistemelor navale și aeriene cu rază lungă de acțiune pentru a pune în pericol portavioanele americane, ținându-le la distanță. Impactul militar global al chinezilor nu se sfârșește însă aici. Beijingul a pus la punct și o ambițioasă strategie de export de armament. China este astfel dispusă să vândă tehnologie militară sofisticată, chiar și unor state percepute drept inamici strategici ai SUA.

Ultima oră
Alte titluri din: Externe
Trump boxează cu Merkel la muzeul figurilor de ceara din Berlin Trump boxează cu Merkel la muzeul figurilor de ceara din Berlin
Tragedie in Italia: Un roman printre victimele podului prabusit la Genova Tragedie in Italia: Un roman printre victimele podului prabusit la Genova
Mai multe titluri din: Externe
Antena3.ro A mers la mormântul fiicei lui timp de 30 de ani după care într-o zi a aflat ceva de necrezut despre Victoria
Libertatea.ro Ce a patit deputatul PSD Cătălin Rădulescu care a spus „strângem 1 milion și vă călcăm în picioare”
A1.ro Ce AVERE avea Stela Popescu! Ies la iveală detalii CUMPLITE despre regretata artistă! „Nu ar fi vrut...”
IncomeMagazine.ro Cate rachete balistice are armata Rusiei?
Observator.ro Horoscop 15 august 2018. Dulce împăcare, jurământ de iubire şi bani