x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Patru decenii de relații SUA-China. Ce promit Trump și Xi

Patru decenii de relații SUA-China. Ce promit Trump și Xi

01 Ian 2019   •   09:58
Patru decenii de relații SUA-China. Ce promit Trump și Xi

Preşedinţii chinez şi american s-au angajat reciproc să consolideze cooperarea, într-un schimb de mesaje marţi, marcând cea de-a 40-a aniversare a stabilirii relaţiilor diplomatice bilaterale, a informat mass-media oficială chineză, transmite France Presse.
În timp ce tensiunile comerciale dintre Beijing şi Washington au atins un vârf în 2018, cele două ţări au convenit asupra unui armistiţiu de trei luni în acest război comercial la începutul lunii decembrie pentru a încerca să-şi rezolve diferendele, iar Donald Trump a anunţat sâmbătă "progrese", după o convorbire telefonică cu şeful statului chinez.
În schimbul de mesaje de marţi, Xi Jinping a subliniat importanţa "de a face progrese în relaţiile chino-americane în ceea ce priveşte coordonarea, cooperarea şi stabilitatea", potrivit agenţiei oficiale de presă China Nouă (Xinhua).
La rândul său, preşedintele Trump a salutat patruzeci de ani de relaţii diplomatice şi "prietenia puternică" cu omologul său chinez, a adăugat China Nouă.
La 1 decembrie, la sfârşitul G20 la Buenos Aires, cei doi preşedinţi au decis suspendarea suprataxelor vamale punitive pentru a oferi o şansă negocierii.
Mai multe gesturi concrete au fost făcute după ce Beijingul a anunţat că suspendă la 1 ianuarie suprataxele la autoturisme şi piese auto provenind din Statele Unite sau reluarea achiziţiilor de soia din SUA.
China şi Statele Unite au stabilit relaţii diplomatice la 1 ianuarie 1979. În acelaşi an, Deng Xiaoping, părintele politicii de "reformă şi deschidere" a Chinei, s-a întâlnit în Statele Unite cu preşedintele Jimmy Carter.

AGERPRES

×