x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Protestele față de uciderea lui Floyd aprind SUA

Protestele față de uciderea lui Floyd aprind SUA

de Şerban Mihăilă    |    01 Iun 2020   •   08:08
Protestele față de uciderea lui Floyd aprind SUA
Sursa foto: Hepta

Statele Unite sunt zguduite de proteste violente, care se răspândesc cu o viteză amenințătoare pe întregul teritoriu american. Demonstranți furioși de uciderea lui George Floyd, bărbatul de culoare omorât pe 25 mai de poliție în Minneapolis, s-au confruntat în weekend cu forțele de ordine, din apropierea porților Casei Albe, până pe străzile și în centrele a peste 35 de orașe americane. Situația poate scăpa de sub control, într-un moment în care mii de manifestanți par să fi ieșit din carantina impusă de COVID-19, cu o energie devastatoare. 

 

Manifestațiile față de uciderea lui George Floyd și a altor persoane de culoare, omorâte de poliție, s-au răspândit rapid și periculos, în weekend, din New York și până în Tulsa și în Los Angeles. Numeroase mașini de poliție au fost incendiate, iar zeci de răniți au fost înregistrați atât în rândul forțelor de ordine, cât și al demonstranților, relatează AP, care precizează că peste 1.300 de persoane au fost arestate în 16 orașe, 500 dintre acestea numai în Los Angeles.

Protestele organizate, manifestările spontane și jafurile s-au extins cu o viteză incredibilă dincolo de Minneapolis, demonstranții distrugând vehicule de poliție în Atlanta și New York, blocând principalele artere din Detroit, Miami și San Jose și incendiind primăria din Reno și Centrul de Justiție din districtul Multnomah. În Philadelphia, cel puțin 13 polițiști au fost răniți sâmbătă și patru vehicule ale forțelor de ordine au fost incendiate, după ce unele proteste, inițial pașnice, s-au transformat în acțiuni violente în timpul nopții, când oamenii au încercat să dărâme o statuie.

Poliția a folosit gaze lacrimogene, gloanțe de cauciuc și bastoane într-o serie de orașe, între care Los Angeles, Chicago, New York, Atlanta, Philadelphia, Reno, Fargo, Richmond și în Salt Lake City. De altfel, Los Angeles, Philadelphia şi Atlanta fac parte dintre oraşele americane care au anunţat sâmbătă interdicţia de a circula pe timpul nopţii. Interdicţii similare au fost introduse în Kentucky, în special la Louisville. Potrivit CNN, cel puțin 25 de orașe din 16 state au impus starea de asediu, iar Garda Națională a fost activată în 12 state și în District of Columbia.

În Washington, Garda Națională a fost desfășurată în afara Casei Albe, unde o mulțime adunată aducea injurii polițiștilor. Poliţişti din trupele speciale și Garda Națională au acţionat sâmbătă seară împotriva manifestanţilor care încălcau interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii la Minneapolis, epicentrul „uraganului” declanșat de uciderea lui George Floyd. Bărbatul de culoare fusese ucis lunea trecută pe străzile orașului, după ce fusese reținut de polițiști albi. Unul dintre aceștia, Derek Chauvin, a fost arestat vineri și acuzat de crimă de gradul trei și omor prin imprudență, după ce a apărut pe o înregistrare video ţinând genunchiul pe gâtul lui Floyd mai multe minute, în timp ce bărbatul de culoare, culcat la pământ, îi spunea că nu poate să respire.

Săptămâna trecută, străzile orașului Minneapolis s-au transformat într-un câmp de luptă, numeroase clădiri fiind devastate de protestatari. Acțiunile populației dezlănțuite contra poliției au amintit de revoltele din Los Angeles, din urmă cu aproape 30 de ani, izbucnite după achitarea agenților de circulație care îl bătuseră pe un muncitor afroamerican. În cinci zile, revoltele din Los Angeles s-au soldat cu moartea a peste 60 de persoane, rănirea altor 2.000, mii de arestări și pagube de peste un miliard de dolari. Acțiunile au fost oprite doar prin intervenția armatei.    

 

Focar de COVID-19

În același timp, zecile de mii de persoane ieșite pe străzile orașelor au provocat o mare îngrijorare în rândul epidemiologilor americani și al autorităților locale sanitare, în condițiile în care cea mai mare parte a protestatarilor nu poartă măști și, evident, nu respectă nici condițiile de distanțare socială adoptate pentru oprirea pandemiei de coronavirus. Specialiștii se tem că manifestațiile pot zădărnici toate eforturile realizate până acum în lupta contra virusului provenit din China.

 

Trebuie să avem grijă ca mesajul nostru să nu fie schimbat de violență!”

Keisha Dorsey, activistă pentru reforma poliției

×
Subiecte în articol: George Floyd