x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA: Trump a adunat aproape 25 de milioane de dolari în doar câteva ore de la lansarea campaniei

SUA: Trump a adunat aproape 25 de milioane de dolari în doar câteva ore de la lansarea campaniei

19 Iun 2019   •   20:45
SUA: Trump a adunat aproape 25 de milioane de dolari în doar câteva ore de la lansarea campaniei

Preşedintele american a strâns 24,8 milioane de dolari în primele ore după ce şi-a lansat oficial campania pentru realegere, depăşind cu mult orice candidat din rândul rivalilor din Partidul Democrat, relatează DPA.

Suma a fost anunţată miercuri de Ronna McDaniel, preşedinta Partidului Democrat, în dimineaţa de după lansarea campaniei de către Trump printr-un miting masiv în Florida.

Dintre democraţi, fostul vicepreşedinte Joe Biden a adunat puţin peste 6 milioane de dolari în primele 24 de ore de la lansarea campaniei sale oficiale, în timp ce echipa de campanie a senatorului Bernie Sanders a strâns aproape 6 milioane de dolari de la donatori în acelaşi interval.

Cotidianul New York Times a relatat că Biden, candidatul democrat favorit până acum, a strâns aproape 20 de milioane de dolari de la lansarea campaniei în aprilie, deşi echipa sa nu a confirmat suma.

Fox News a relatat că echipa de campanie a lui Trump avea fonduri de 40 de milioane de dolari la începutul celui de-al doilea trimestru al anului.

Informaţia despre capacitatea preşedintelui de a aduna fonduri vine în ciuda sondajelor care arată că Trump s-ar afla în spatele principalilor candidaţi democraţi. Echipa de campanie a lui Trump respinge sondajele, spunând că s-au mai înşelat şi în trecut în legătură cu sprijinul pentru preşedinte.

Alegerile vor avea loc în noiembrie 2020, iar banii sunt vitali pentru ca orice campanie să se susţină în următoarele 17 luni.

Trump are avantajul că este în funcţie şi beneficiază de sprijinul bazei Partidului Republican, în timp ce în tabăra democrată se confruntă 20 de candidaţi care speră să obţină nominalizarea partidului pentru scrutinul din 2020, ceea ce face ca sprijinul şi donaţiile să fie împărţite.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: sua trump campanie