x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UPDATE - Un cutremur de suprafață de 5,3 grade pe scara Richter a zguduit sud-estul Italiei

UPDATE - Un cutremur de suprafață de 5,3 grade pe scara Richter a zguduit sud-estul Italiei

16 Aug 2018   •   22:00
UPDATE - Un cutremur de suprafață de 5,3 grade pe scara Richter a zguduit sud-estul Italiei

Un cutremur cu magnitudinea 5,3 s-a produs joi în Italia, la 72 de kilometri nord-vest de oraşul Foggia, în apropiere de coasta Adriatică, anunţă institutul american de geofizică USGS, preluat de Reuters. Nu au fost raportate imediat pagube sau victime.

Seismul a fost înregistrat la ora locală 20:19 (18:19 GMT) şi a avut epicentrul la 4 kilometri sud-est de oraşul Montecilfone, la o adâncime de 9 kilometri, a precizat INGV. 

Montecilfone, situat în provincia Campobasso, se află la aproximativ 300 de kilometri est de Roma. Aceeaşi zonă a fost lovită marţi de un cutremur cu magnitudine 4,7. 

Deocamdată nu au fost raportate victime sau pagube după cutremurul de joi. De altfel, nu au existat consecinţe majore nici după seismul produs marţi. 

Situată între două plăci tectonice, euro-asiatică şi africană, Italia are cea mai mare parte a teritoriului expusă la un risc seismic ridicat. Mii de zguduiri sunt înregistrate în fiecare an, chiar dacă majoritatea nu sunt resimţite de populaţie, notează AFP.

AGERPRES

×