x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Unui reporter de la CNN nu i s-a permis accesul la un eveniment la Casa Albă

Unui reporter de la CNN nu i s-a permis accesul la un eveniment la Casa Albă

26 Iul 2018   •   13:44
Unui reporter de la CNN nu i s-a permis accesul la un eveniment la Casa Albă
Sursa foto: www.cnn.com

Un reporter CNN a fost exclus de la o conferinţă de presă de la Casa Albă, după ce l-a întrebat pe Donald Trump despre refuzul lui Vladimir Putin de a veni la Washington şi despre înregistrările lui Michael Cohen, potrivit The Guardian.

Interzicerea accesului la Casa Albă pentru reporterul Kaitlan Collins a stârnit furie din partea televiziunii rivale Fox News şi din partea Asociaţiei Corespondenţilor la Casa Albă, care au catalogat decizia drept “greşită şi slabă”.

Collins nu a avut voie să intre în Grădina Trandafirilor, unde accesul presei este liber, după ce a pus întrebări “inadecvate”. Collins a întrebat despre înregistrările audio, în care Donald Trump discuta cu avocatul său despre plata unui fost model Playboy, Karen McDougal, în timpul unei sesiuni de poze din Biroul Oval dintre Donald Trump şi Jean-Claude Juncker.

CNN a spus într-un comunicat că directorul pe comunicaţii de la Casa Albă, Bill Shine, şi purtătorul de cuvânt, Sarah Sanders, i-au spus lui Collins că a pus întrebări “inadecvate” şi că nu poate participa la evenimentul în cadrul căruia Trump şi Juncker au anunţat un dialog pentru cooperare comercială.

Trump s-a plâns în mai multe rânduri în legătură cu modul în care este prezentat de CNN, afirmând că nu este corect.

Într-o declaraţie, în cadrul căreia nu a oferit numele lui Collins, Sanders a spus că un reporter a refuzat să părăsească Biroul Oval , în ciuda faptului că a fost rugat de mai multe ori să facă asta. “Echipa noastră a informat-o că nu este bine-venită să participe la următoarul eveniment, însă i-a spus că orice alt jurnalist de la reţeaua media pentru care lucrează poate participa”, a mai spus Sanders.

“Sutem solidari cu CNN pentru dreptul la liber acces pentru toţi jurnaliştii noşti, ca parte a unei prese libere şi nestingherite”, a spus preşedintele Fox News, Jay Wallace.

×