x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Dosarele Americii, în tastatura lui Guccifer

Dosarele Americii, în tastatura lui Guccifer

de Dan Constantin    |    19 Iul 2018   •   10:15
 Dosarele Americii, în tastatura lui Guccifer

Ambasada Statelor Unite ale Americii a arătat o atenţie deosebită problemelor justiţiei din România. Procurorii au avut uşa ambasadei deschisă oricând, judecători care „rezolvau” dosarele servite de DNA devin vedete la evenimente oficiale. Codruţa Kovesi a fost premiată cu diploma de cea mai curajoasă româncă, iar susţinerea pentru şefa anticorupţiei era transmisă ca ştafeta în Senatul SUA, ca sarcină principală pentru ambasadorii numiţi la Bucureşti. Afirmaţii ale oficialilor americani devin la scurt timp cauze penale la Bucureşti, cel mai elocvent exemplu fiind dosarul referendumului din 2012, încheiat cu condamnarea lui Liviu Dragnea. Ca o ironie a sorţii, dosare grele din SUA, care pot influenţa orientările în politica globală, au tangenţe cu românii.

Misterul lui Guccifer, românul care a spart conturile secretarului de stat al SUA, Hillary Clinton, alimentează în continuare cel mai mare scandal politico-judiciar care virusează Casa Albă şi relaţiile ruso-americane. Procurorul special Robert Mueller, fost director al FBI, investighează de doi ani influenţa Rusiei în alegerile prezidenţiale din Statele Unite. Colaboratori ai preşedintelui Donald Trump sunt sub anchetă, iar unii deja au fost puşi sub acuzare. 12 agenţi ruşi sunt incluşi de o săptămână între acuzaţi, subiectul devenind „vedetă” în conferinţa de presă de la Helsinki a preşedinţilor Trump şi Putin. Până a ajunge la inculparea celor 12 hackeri ai serviciilor ruseşti, varianta „de lucru” a serviciilor de informaţii americane a fost Guccifer 2, un spărgător de mailuri identificat în orb ca ofiţer GRU. Aflat în dialog  la distanţă cu alţi internauţi, Guccifer 2 se declară a fi român. Legenda multiplicării lui Guccifer, pe numele adevărat Marcel Lazăr Lehel, amestecă România în ciorba fierbinte care a devenit războiul serviciilor secrete ale marilor puteri. Americanii nu vor să recunoască „găurile” în sistemele de protecţie a propriilor instituţii. Furtul a mii de mailuri din calculatoarele secretarului de stat Hillary Clinton şi documente din arhiva electronică a Partidului Democrat de către un amator ar pune răspunderea în cârca FBI şi CIA. Ruşii nu recunosc nici ei operaţiunile de spionaj şi amestecul în alegerile care l-au propulsat pe Trump la Casa Albă.

Guccifer spune că a fost clonat

Lehel, celebrul Guccifer, se află în puşcărie la Arad cu o condamnare definitivă de 7 ani, pronunţată în 2014, pentru spargerea mailurilor Corinei Creţu, ale lui Colin Powell, fost Secretar de Stat, şi ale lui George Maior, directorul SRI. Are şi o condamnare de 52 de săptâmâni şi în SUA pentru asumarea de identitate falsă şi fraudă informatică. În 2016 a fost extrădat în SUA pentru a fi cercetat în legătură cu furtul miilor de mailuri ale candidatei la preşedinţia SUA. Procurorii şi ofiţerii de informaţie americani nu l-au crezut în stare de aşa ceva, sau nu le-a convenit postura. În iulie 2016 a fost dat „mort” în arestul din SUA. Pentru a evita complicaţiile, americanii l-au returnat în România. La puţină vreme apare varianta Guccifer 2, spion rus care se dă drept român. În august 2017, după ce Mueller declanşase ancheta, încolţind Casa Albă, Lehel sună din puşcărie la televiziunea Fox News şi face o declaraţie interesantă. „Cred că Guccifer 2 e făcut de nişte tipi din Departamentul de Stat. Unii din comanda cibernetică a Consiliului Naţional de Securitate şi nişte tipi de la Vault, din cadrul CIA. Se pregăteau de mult să facă ceva cu Guccifer 2. Ei mi-au spus: ce-ai zice dacă ar apărea un Guccifer 2?”, susţine Lehel. Declaraţia lui Guccifer cel adevărat şi identificat fără dubii ar da peste cap ancheta lui Mueller. Operaţiunea „Clonarea lui Guccifer” poate avea efect de bumerang pentru iniţiatori şi devine un punct forte în eforturile Casei Albe pentru a demonta conspiraţia serviciilor secrete împotriva lui Trump.

Statul paralel nu este invenţie românească

O carte care a făcut vâlvă în SUA, şi nu numai, cu titlul şi subtitlul „Foc şi furie. În interiorul Administraţiei Trump” ocoleşte cu mare graţie subiectul Guccifer. Autorul, Michael Wolff, nu-l simpatizează deloc pe Trump, dimpotrivă, îl descrie în tuşe groase pentru a susţine că mandatul acestuia va fi o catastrofă. Cartea menţionează experienţa lui Henry Kissinger cu serviciile secrete, „când aparatul birocratic şi serviciile de informaţii se revoltaseră împotriva lui Richard Nixon”. Evocă în context „Statul paralel”( „Deep State”), concept definit ca „o conspiraţie între reţeaua serviciilor secrete şi aparatul permanent al guvernării”. Conflictul lui Trump cu serviciile secrete ar fi pornit tot dintr-o sufragerie?

„Operaţiunea ,,Clonarea lui Guccifer” poate avea efect de bumerang pentru iniţiatori şi devine un punct forte în eforturile Casei Albe pentru a demonta conspiraţia serviciilor secrete împotriva lui Trump”

Trump şi Putin habar nu au că relaţia lor trece prin codurile sparte de hackerul Guccifer, aflat acum în puşcărie la Arad

 

×
Subiecte în articol: dosarele Americii guccifer