x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Percheziții la sediile RAR din toată țara. Dosare penale pentru corupție

Percheziții la sediile RAR din toată țara. Dosare penale pentru corupție

11 Sep 2019   •   11:01
Percheziții la sediile RAR din toată țara. Dosare penale pentru corupție
Sursa foto: http://www.rarom.ro/

Operațiune de amploare. Sunt 47 de percheziții la sediile RAR din toată țara și la locuințele mai multor angajați ai Registrului Auto Român, scrie Antena 3

E vorba despre 22 de servicii județene ale DNA. 22 de județe și-au trimis oameni pentru a participa la această operațiune de destructurare a unei rețele care avea legătură cu activitatea de identificare, omologare și verificare a stării tehnice a vehiculelor în vederea înmatriculării. 

Se lucrează în acest moment la trei dosare penale constituite la nivelul celor trei unități de parchet din Sibiu, Vâlcea și Mureș, acolo unde ar fi fapte de corupție săvârșite de funcționarii publici, cu și fără calitate specială, dar și de persoane civile. Între cele 3 dosare penale există conexiuni privind realizarea activităților infracționale. E vorba de mită, șpagă, care se dădea chiar în scrumiera mașinii celor de la RAR. 

„Astfel, la Sibiu, ofițerii D.G.A., sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, efectuează 16 percheziţii domiciliare şi pun în executare 20 mandate de aducere în Sibiu, Vâlcea şi Mureş, mandate emise pe numele unor suspecţi, dintre care 3 lucrători M.A.I..

În cadrul dosarului penal constituit la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, sunt cercetaţi 8 funcţionari din cadrul unei instituții publice (7 din Sibiu şi unul din Vâlcea), pentru fapte de corupţie legate de atribuţiunile de serviciu referitoare la procedura de inspecţie a vehiculelor în vederea înmatriculării. Totodată, sunt cercetați 3 angajați M.A.I., pentru fapte de corupţie în legătură cu procedura de înmatriculare a vehiculelor (luare de mită și trafic de influență) și 9 persoane fizice fără calitate specială implicate în săvârşirea faptelor sub forma complicităţii (intermediari care se ocupau cu identificarea de clienţi, preluarea sumelor de bani şi remiterea ulterioară către angajaţii instituției publice).

La Vâlcea, ofițerii D.G.A., sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, efectuează 24 percheziții domiciliare pe raza județului, dintre care 12 la o instituție publică, 11 la locuințe ale unor persoane fizice și una la sediul unei societăți comerciale.

Dosarul penal constituit la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea a fost înregistrat la data de 01.08.2017, ca urmare a sesizării din oficiu a Serviciului Județean Anticorupție Vâlcea și vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici și alte persoane, a unor infracțiuni de corupție, săvârșite în perioada 2017-2019, în legătură cu activități de identificare, omologare și verificare a stării tehnice a vehiculelor.

Simultan cu activitățile de percheziție domiciliară au loc audieri de persoane la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, iar polițiștii D.G.A efectuează verificări și ridicări de înscrisuri de la o instituție publică din localitate.

La Mureș, ofițerii D.G.A., sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș efectuează 7 percheziții domiciliare, dintre care două la un agent de poliție, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană. De asemenea, pun în executare un mandate de aducere pentru audierea unei persoane în calitate de suspect.

Dosarul penal  a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul  Mureș ca urmare a sesizării din oficiu a ofițerilor D.G.A.- S.J.A. Mureș.

În urma documentării cauzei a reieșit faptul că, în perioada 2017-2019, agentul de de poliție a efectuat operațiuni comerciale de vânzare a unor autoturisme second hand, fără ca veniturile obținute și activitățile desfășurate să fie declarate și nici menționate în documentele specifice.

Totodată, din cercetări a mai rezultat că, în derularea activităților comerciale, agentul de poliție a fost sprijinit de persoane fizice și funcționari ai unor instituții publice de pe raza județului Sibiu.

În cauză, ofițerii D.G.A. din cadrul structurii centrale efectuează, totodată, ridicări de înscrisuri și date informatice de la sediul central al unei instituții publice din București”, se arată într-un comunicat. 

×
Subiecte în articol: rar coruptie perchezitii