x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Probleme la FRF. Răzvan Burleanu a fost audiat la Secţia 9 de Poliţie din Capitală

Probleme la FRF. Răzvan Burleanu a fost audiat la Secţia 9 de Poliţie din Capitală

09 Feb 2018   •   18:01
Probleme la FRF. Răzvan Burleanu a fost audiat la Secţia 9 de Poliţie din Capitală

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, este audiat vineri la Secţia 9 de Poliţie din Capitală, în urma unei plângeri formulate de angajaţi ai FRF privind nepunerea în aplicare a unei hotărâri judecătoreşti, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Conform surselor citate, dosarul a fost întocmit în urma unei plângeri a patru foşti angajaţi FRF, care au câştigat un proces cu Federaţia, la Curtea de Apel Bucureşti, după ce au acuzat faptul că au fost daţi afară abuziv.

În urma deciziei CAB, aceştia trebuiau să primească salarii compensatorii, însă acest lucru nu s-ar fi întâmplat, iar angajaţii au depus plângere la poliţie.

 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: razvan burleanu