x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Un agent de circulație a fost reținut pentru luare de mită și trafic de influență

Un agent de circulație a fost reținut pentru luare de mită și trafic de influență

14 Oct 2019   •   13:44
Un agent de circulație a fost reținut pentru luare de mită și trafic de influență

Un agent de poliţie din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei municipiului Braşov a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită și trafic de influență, se arată într-un comunicat al DGA Brașov.

Un bărbat a apelat duminică la linia call center anticorupţie 0800.806.806 a Direcţiei Generale Anticorupţie, sesizând faptul că un agent de poliţie i-a solicitat o sumă de bani pentru a nu-şi îndeplini îndatoririle de serviciu.
"Ca urmare a denunţului, în noaptea de 13/ 14 octombrie, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Braşov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, l-au prins în flagrant pe agentul de poliţie, după ce a primit de la un denunţător suma de 1.000 de lei pentru a-l sprijini în scopul exercitării în continuare a dreptului de a conduce şi pentru a interveni pe lângă lucrători din cadrul Serviciului Judeţean Medicină Legală Braşov în sensul neîntocmirii buletinului de analiză toxicologică cu rezultat 0% g/ alcool în sânge, în condiţiile în care, anterior, denunţătorul fusese implicat într-un accident rutier soldat cu victime", se precizează în comunicat.

Agentul urmează să fie prezentat astăzi Tribunalului Braşov cu propunere de arestare preventivă. 

AGERPRES

×