x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident GRAV în Arad. Cinci persoane au fost rănite

Accident GRAV în Arad. Cinci persoane au fost rănite

26 Mai 2019   •   16:29
Accident GRAV în Arad. Cinci persoane au fost rănite
Sursa foto: ISU Arad

Cinci persoane au fost rănite şi transportate la spital, duminică, după ce două autoturisme care circulau pe un drum judeţean din Arad s-au ciocnit frontal, iar unul dintre ele a fost proiectat într-un şanţ.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, Claudia Iuga, a declarat că un şofer de 51 de ani, din municipiul Arad, a pierdut controlul volanului pe DJ 709, în zona localităţii Şiria, şi a pătruns pe sensul opus de mers, lovind frontal un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani.

Şoferul a fost rănit grav, fiind încarcerat, iar alţi trei pasageri din autoturismul său, doi bărbaţi şi o femeie, au suferit răni, însă au reuşit să iasă singuri din maşină.

"Şoferul a fost descarcerat şi predat echipajului SMURD de pe elicopter în stare de inconştienţă. Celelalte trei victime, stabile, au fost preluate de echipajele medicale", a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca.

În urma accidentului, a mai fost rănită o fată de 12 ani, pasageră în cel de-al doilea autoturism, şi ea fiind în stare stabilă.

Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă. AGERPRES

×