x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Doi ”pantofari” au avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor după ce au rămas blocați pe Tâmpa

Doi ”pantofari” au avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor după ce au rămas blocați pe Tâmpa

17 Iul 2017   •   16:41
Doi ”pantofari” au avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor după ce au rămas blocați pe Tâmpa

Doi bărbaţi în vârstă de 27 de ani au avut nevoie de ajutorul salvatorilor montani, dumincă, după ce au rămas blocaţi pe Tâmpa, pentru că nu erau încălțați adecvat pentru o astfel de excursie, spun salvamontiștii din Braşov.

„Cele două persoane au părăsit traseul marcat, iar într-o porţiune foarte abruptă şi alunecoasă şi din cauza faptului că erau echipaţi necorespunzător, cu încălţări de oraş, au rămas blocaţi. Echipele alertate ale structurilor Salvamont din Poiana Braşov şi Jandarmeriei Montane s-au deplasat la faţa locului şi au intervenit pentru coborârea în siguranţă a celor doi turişti blocaţi până la baza muntelui, cu echipament şi tehnici specifice alpinismului. Din fericire, cele două persoane nu au suferit nici o leziune, nefiind necesară intervenţia echipajelor medicale de la Ambulanţă”, au detaliat salvamontiştii.

„Totodată, rugăm turiştii să nu părăsească sub nici o formă poteca marcată, pentru a nu se expune unor pericole şi riscuri inutile”, au adăugat salvatorii.

×